În Duminica a XXIX-a după Rusalii, 14 ianuarie 2024, când în bisericile ortodoxe este adusă în atenție relatarea Sfântului Evanghelist Luca despre minunea vindecării celor zece leproși, săvârșită de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a avut loc un eveniment deosebit.
În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic a fost sfințit locul în care, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, se va ridica un nou așezământ de îngrijire a persoanelor vârstnice, pus sub ocrotirea Sfântului Efrem ce Nou. Amplasamentul pe care va fi construit complexul de clădiri este aflat în imediata apropiere a Mănăstirii Teodoreni. Întins pe o suprafață de 17.303 mp, acesta va include căminul în care vor putea fi găzduite 85 persoane vârstnice, dispensar, corp administrativ, cantină, biserică și capelă mortuară.
Slujba de sfințire a locului în care va fi ridicată biserica centrului de îngrijire a vârstnicilor din Suceava, aflată în cartierul Burdujeni, a fost săvârșită de un sobor numeros de preoți, din care au făcut parte pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, pr. Laurențiu-Nicolae Stamatin, inspector bisericesc, pr. Tiberiu Bardan, director al Fundației „Anastasie Crimca”, și pr. Iustin Nistoroaea, director al Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou”. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava.
La eveniment au participat credincioși, angajați ai Centrului Eparhial Suceava, ostenitori ai Căminului de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou”, precum și monahii de la Mănăstirea Teodoreni.
La finalul slujbei, pr. Ionel Doru Budeanu le-a mulțumit tuturor celor implicați în ridicarea așezământului, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, soborului slujitor și tuturor celor prezenți în acest loc în care sufletele și trupurile persoanelor vârstnice vor găsi alinare, pentru că avem mai întâi nevoie să ne tămăduim sufletele, pentru ca apoi trupurile să poată primi prin binecuvântarea lui Dumnezeu cele ce au nevoie.
Pr. Iustin Nistoroaea, directorul Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și cel care se ocupă îndeaproape de acest proiect, a împărtășit din bucuriile și provocările acestui demers.
„Din această zi se începe concret un alt lucru spre slava lui Dumnezeu și spre slujirea aproapelui nostru. Sfântul Ioan cel Nou ne cheamă să mai ridicăm un cămin alături de un alt sfânt nou, Sfântul Efrem. Și, iată, acești doi sfinți ne vor ajuta în această lucrare, mai departe, ca să putem ridica pe această frumoasă așezare un cămin în care vom putea găzdui 85 de persoane în vârstă, un loc în care se va ridica un dispensar pentru îngrijirea acestora, bineînțeles, o clădire administrativă și acest paraclis unde își vor găsi totdeauna liniștea și mângâierea sufletească. (…) Într-o zi de duminică, în care Evanghelia zilei ne îndeamnă să fim recunoscători și deosebit de mulțumitori, aș avea un pomelnic foarte larg. (…) Am credința că și în continuare Dumnezeu ne va ajuta, așa încât să realizăm acest aspect, un cămin și o biserică lângă o frumoasă mănăstire, un cămin și o biserică în interiorul unei frumoase parohii. (…) Să ne lăsăm cuceriți de Dumnezeu, să ascultăm de Dumnezeu și să ne rugăm lui Dumnezeu, ca în toate să reușim, să fim sănătoși și să ducem la capăt această lucrare pe care Înaltpreasfințitul Calinic a binecuvântat-o și susținut-o în fiecare zi.”
Prin punerea pietrei de temelie și binecuvântarea locului a fost pus început bun unui demers menit să vină în sprijinul celor încercați. Proiectul își propune să vină în întâmpinarea bătrânilor părăsiți sau a celor aflați în nevoie, pentru a simți bucuria darului vieții, atât prin îngrijirea sufletului, cât și prin alinarea suferințelor trupești. Din acest motiv, Biserica se implică neîncetat în susținerea celor încercați din punct de vedere social, cât și medical, contribuind la atingerea acestui deziderat prin asigurarea unor servicii permanente de asistență socială, medicală și spirituală.