Prinos de rugăciune arhierească în ajunul sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Manifestările prilejuite de hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava au adus și astăzi multă bucurie pelerinilor veniți în vechea reședință voievodală a Moldovei.

În această dimineață, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei,  a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe podiumul special amenajat în curtea așezământului monahal. Din soborul slujitor a făcut parte și arhim. Melchisedec Velnic, stareț al Mănăstirii Putna și exarh al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, dirijat de arhid. Paul Iușcă, a dat răspunsurile liturgice, iar la momentul Chinonicului Grupul vocal „Ulciorașul”, dirijat de interpreta Mariana Maloș, i-a încântat pe cei prezenți cu un buchet de pricesne închinate Sfântului Ioan.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Andrei a subliniat faptul că o comoară a tinereții este, sau ar trebui să fie, credința, evocându-l pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, cel care L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos înaintea oamenilor. În acest sens, a exemplificat cu câteva chipuri vechitestamentare, precum Prorocul Moise, Patriarhul Iacov, Iosif cel cu chip frumos sau Regele David, ori noutestamentare, Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul Mucenic, și Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Totodată, ierarhul a evidențiat rolul pe care îl au părinții în educația copiilor, mai ales în zilele noastre, și în înzestrarea lor duhovnicească, nu doar materială, cu valori și principii care să îi însoțească în toată viața lor.

Numeroși pelerini s-au închinat la racla în care sunt păstrate moaștele Sfântului Ioan cel Nou, odorul cel mai de preț al Sucevei, la baldachinul pregătit îndeosebi pentru aceste zile și împodobit cu flori, sub teii din curtea Catedralei Arhiepiscopale.

Programul liturgic a fost încununat de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de obște, slujbă menită să mijlocească primirea harului vindecării trupești și sufletești, precum și iertarea păcatelor.

Evenimentele organizate în această perioadă de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vor continua de la 18:00,  când va avea loc un moment artistic deosebit, devenit deja tradiție în ajunul hramului, concertul de muzică bizantină. La ediția din acest an vor fi prezente grupurile psaltice „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, „Inochentie de la Probota”, „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna și Grupul Psaltic al Schitului „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare”.

După încheierea concertului, pe scena amenajată în incinta ansamblului monastic, va fi săvârșită slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, urmată de Sfânta Liturghie de noapte, oficiată în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale.

Sâmbătă, 24 iunie, când calendarul consemnează aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou în Cetatea Sucevei, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

În cadrul evenimentului va avea loc și prezentarea celor mai recente publicații ale Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Prima dintre lucrări, „Luca Arbure – Portarul Sucevei” este semnată de arhid. dr. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură și bisericească. Acesta aduce în atenția cititorului viața și realizările înaltului dregător moldovean, care a avut o contribuție esențială în împlinirea planurilor politice, economice și culturale ale celor trei domni pe care i-a slujit cu credință: Ștefan cel Mare și Sfânt, Bogdan al III-lea și Ștefăniță Vodă. Cea de-a doua apariție este „Candela. Revistă de teologie și cultură a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”, primul volum al seriei a III-a, ediție înnoită a jurnalului bisericesc-literar inițiat la 1 iulie 1882 de mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici al Bucovinei, cu apariție neîntreruptă între 1882 și 1914 (seria I) și 1923-1946 (seria a II-a), respectiv 1991-2000 (apariție tip buletin oficial rezumativ). Noul format al Revistei „Candela” păstrează în mare măsură structura edițiilor din perioada interbelică și postbelică, între paginile sale regăsindu-se studii de anvergură din diferite domenii (teologie, istorie, filologie clasică, literatură și arta creștină, gândire contemporană etc.). Identitatea vizuală creată de Wincero Creative Group aduce împreună subtilitatea teologică a frescelor bucovinene și grafica modernă, confirmând aducerea în contemporaneitate a acestui jurnal teologic, apreciat ca fiind o lampă de veghe academică.

Programul evenimentelor dedicate hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” va continua cu Parastasul Voievozilor, slujbă de pomenire a domnilor Moldovei, săvârșită în Cetatea de Scaun a Sucevei.

Vă invităm să accesați site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: www.arhiepiscopiasucevei.ro, unde vor fi postate informații utile despre evenimentele dedicate sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, desfășurate în intervalul 22-25 iunie (inclusiv eventualele modificări de program).

Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou vor fi transmise LIVE pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a Televiziunii Trinitas, a Ziarului Lumina, pe portalul Doxologia Media și pe canalul de televiziune Bucovina TV.

Daniela Livadaru
Irina Ursachi

foto credit: pr. Silviu Cluci / Doxologia