În ziua pomenirii Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, 4 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în capela minei de sare Cacica din județul Suceava, cu prilejul hramului. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la 29 de metri adâncime. Din soborul slujitor au făcut parte și părintele Răzvan Cîmpulungeanu, misionar protopopesc în cadrul Protopopiatului Suceava II, și arhidiaconul Bogdan-Mihai Hrișcă, director al seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava.
După citirea textului Sfintei Evanghelii rânduit pentru această zi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a prezentat roadele credinței puternice în Dumnezeu. Ierarhul a vorbit și despre folosul duhovnicesc pe care ar trebui să îl aibă postul în viața noastră și i-a îndemnat pe credincioși să fie preocupați mai mult de cele lăuntrice, să ofere de fiecare dată sens faptelor și pașilor pe care îi fac în fiecare zi, iar grija să se îndrepte mereu către curățarea sufletului.
„Să se bucure de noi Domnul atunci când ne întâlnim înaintea Lui și să vadă că nu suntem niște oameni care doar facem niște gesturi lipsite de conținut, ci suntem oameni care umplem aceste gesturi, aceste lucrări ale noastre de credință, de smerenie, de cunoștință de Dumnezeu, tămâierile noastre, cântările noastre, rugăciunile noastre. Jertfa noastră cea nesângeroasă să fie bine primită înaintea Domnului și pentru aceasta să cerem mai cu dinadinsul ajutorul celor care nu au trăit doar pentru cele din afară, ci s-au preocupat de cele dinăuntru, celor care și-au lucrat inima, pentru că inima o caută Domnul. (…) De aceea cerem ajutorul sfinților, ca ei să mijlocească pentru noi și să ne învețe cum să nu fim oameni doar pentru înafară, ci să fim oameni care ne lucrăm inima noastră și această inimă i-o dăm lui Dumnezeu astăzi, cu atât mai mult, pentru rugăciunile Sfintei Mari Mucenițe Varvara și ale Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, ale căror rugăciuni primească-le Domnul înaintea jertfelnicului Său celui Preaînalt.”
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Corului Academic „Byzantion” din Iași.
La final, părintele Constantin-Cristian Juravle, de la Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Cacica, i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul pentru vizita arhierească, soborului slujitor, corului și tuturor celor prezenți. În semn de recunoștință, Preasfinția Sa a primit în dar o icoană cu chipul Sfintei Mari Mucenițe Varvara.
A urmat slujba parastasului pentru ctitorii capelei din incinta minei de sare și pentru minerii trecuți la Domnul, care s-au ostenit aici de-a lungul timpului.
La evenimentul desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic au participat numeroși credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților locale și naționale, dintre care îi amintim pe deputatul Ghervazen Longher, președinte al Uniunii Polonezilor din România, domnul Petru Todosi, primarul Comunei Cacica, și domnul Radu Dîrțu, directorul Salinei Cacica.
Capela Sfânta Varvara, situată la o adâncime de 29 de metri, a fost prima cameră de exploatare a sării, fiind amenajată începând cu anul 1803. Amvonul, altarul și crucea aflate în interiorul acesteia sunt sculptate manual în sare. În anul 1904, pe 14 octombrie, arhiepiscopul de Lvov, Josef Bilczewski, cu ocazia sfințirii bazilicii catolice de la suprafață, a binecuvântat și Capela Sfânta Varvara. Anual, pe 4 decembrie, preoții celor trei confesiuni prezente în localitate, ortodoxă, romano-catolică și greco-catolică, înalță rugăciuni protectoarei minerilor, Sfintei Varvara, a cărei icoană se află pe peretele sudic al capelei, fiind încastrată în blocuri de sare.