Duminică, 23 martie 2025, a avut loc cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei în cadrul căruia au performat numeroase coruri, atât din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cât și din întreaga țară.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Corala „Sfânta Elisabeta” a participat la secțiunea Coruri ale așezămintelor culturale, secțiune în cadrul căreia a obținut Premiul al II-lea. În anul 2023, Corala „Sfânta Elisabeta” a fost prezentă și la cea de-a XXXI-a ediție a aceluiași festival, obținând Premiul al III-lea.
Acest eveniment cu tradiție, organizat în preajma Sărbătorilor Pascale, este un prilej de împreună de rugăciune prin interpretarea cântărilor religioase și de îmbogățire a cunoștințelor referitoare la patrimoniul muzical religios, prin aducerea la lumină, de către participanți, a unor compoziții deosebite, cu precădere din zona Moldovei și Bucovinei.
În cadrul secțiunii Coruri ale așezămintelor culturale au performat și alte coruri prestigioase, Grupul psaltic al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” din Suceava obținând Marele Premiu al festivalului.
Corala „Sfânta Elisabeta” s-a înființat în luna noiembrie a anului 2022, fiind dirijată de doamna preoteasă Ana-Maria Apetroae (Parohia Calafindești) și coordonată de doamnele preotese Ioana Rusu (Parohia Baia I) și Mădălina Buzilă (Parohia Dănila) și este unul dintre proiectele Asociației Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”.
Mădălina Buzilă,
Vicepreședinte al Asociației Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”