Predici

„Credința în Dumnezeu – remediul oricărei suferințe” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a IV-a după Rusalii

Faptul că Hristos S-a oferit să meargă n casa sutașului ca să îi vindece sluga – „venind, îl voi vindeca” (Matei 8, 7) – a fost doar un pretext. Dumnezeu...

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum – Cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Calinic

Sfântul Emilian, soldat roman în cetatea Durostorum (Silistra de astăzi, în Bulgaria), a pătimit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363) numit astfel întrucât a renunțat la credinţa creştină, declarându-se pontifex...

„Omul este ceea ce vede” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Mântuitorul vorbeşte despre ochiul trupului pentru a-i face pe ascultători să înţeleagă taina ochiului sufletului, a minţii. Şi întocmai ochiului trupului, când ochiul minţii este curat, sănătos, atunci şi mintea...

Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion din Halmyris – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Epictet era preot în Bitinia din Asia Mică, probabil în metropola Nicomidia, şi îl învrednicise Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Printre multele minuni săvârşite se înscriu atât vindecări de...

Sfânta Muceniță Chiriachi – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Mâna dreaptă a Sfintei Mari Muceniţe Chirachi se află – din 1787 – în Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi; în actele din arhiva cancelariei episcopale este consemnat...

„Sfinții – mlădițe din Hristos” – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

În Duminica Tuturor Sfinților Români sunt amintiți și cinstiți cu evlavie sfinții ierarhi, preoți și diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârșit mucenicește și au mărturisit dreapta credință, sfinții cuvioși...

„Da! lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Evanghelia din această duminică relatează episodul chemării primilor apostoli. Împărăţia Cerurilor este un deziderat al Fiului lui Dumnezeu, anticipat prin gura profeţilor şi care trebuia realizat. Pentru împlinirea acestuia, Mântuitorul avea...

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Vrednicul voievod este o sinteză a patriotismului naţional, un simbol al dreptăţii şi responsabilităţii faţă de popor. Nădejdea nestrămutată în izbândă, lupta pentru păstrarea neatârnării şi devotamentul faţă de supuşii...

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Ca monah, Sfântul Leontie s-a făcut pildă celorlalţi monahi prin mulţimea nevoinţelor, prin răbdarea, blândeţea şi smerenia sa, precum şi prin râvna faţă de Dumnezeu.  Ca stareţal Schitului Laura, a instituit...

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Arhiepiscopul Ghelasie, menționat în data de 2 iulie 1377 într-o inscripție descoperită în biserica Mănăstirii Râmeț, este primul ierarh ortodox cunoscut cu numele în Transilvania, cu reşedinţa la Mănăstirea Râmeţ...

Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Biserica a rânduit un post înaintea prăznuirii Sfinţilor Apostoli, amintindu-ne de postul pe care aceşti verhovnici l-au ţinut înaintea luării unei hotărâri importante, arătându-se întotdeauna flămânzi numai de Cuvântul lui...

Mărturisirea lui Hristos – garanția dobândirii mântuirii – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

„Drumul spre Hristos este un drum al renunţărilor, al Crucii. Asemănarea cu Dumnezeu nu se poate dobândi în afara Crucii. Cei care în viaţă nu sunt capabili să-şi asume o...
1 57 58 59 60 61 71