Predici

Sfântul Proroc Daniel – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Daniel este un proroc mesianic, vestitor al venirii Mântuitorului, lui aparţinându-i celebra profeţie a celor şaptezeci de săptămâni de ani ce vor trece până la Jertfa care va fi adusă...

Sfântul Ierarh Dosoftei – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Psaltirea în versuri este cea care îl consacră drept cel dintâi poet român, mitropolitul Dosoftei reuşind să mlădieze limba română şi să creeze versuri de o frumuseţe şi sensibilitate remarcabile. Prin...

„Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXVIII-a după Rusalii

Chemarea celor excluşi din comunitate la cină subliniază dimensiunea misionară a Bisericii, în acord cu misiunea lui Hristos, care viza participarea păgânilor la comuniunea euharistică. De fapt, începutul predicării Evangheliei...

Sfântul Ierarh Spiridon – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

În Sinaxarul în care este redată viaţa sa, sunt pomenite câteva dintre minunile săvârşite încă din timpul vieţii: când seceta a ameninţat Ciprul, a adus ploi bogate, a potolit foamea a numeroşi oameni...

Sfânta Muceniță Filofteia – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfânta Muceniţă Filofteia este tămăduitoare de boli, apărătoare împotriva încercărilor vieţii, aducătoare de ploaie, protectoare a animalelor, dar şi a viilor, patroană a copiilor şi a tinerilor. Cei care au...

Sfântul Ierarh Nicolae – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Nicolae s-a strămutat la lăcaşurile veşnice cândva între anii 340-354. Nu se ştie sigur. Ceea ce este sigur este că a fost înmormântat în ctitoria sa din Mira. La...

„Gârbovirea – suferința unei lumi lipsite de Hristos” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Sfântul Apostol Iacov spune că „mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1, 20). Modul în care învăţătorul de lege s-a comportat cu Iisus, ca şi cum Acesta, vindecând-o în zi...

Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Sava cel Sfinţit este considerat restauratorul și organizatorul vieţii mănăstirești din Palestina. El a sistematizat cele două tipuri de monahism existente – chinovitic, de obște (pe care l-a experimentat în...

Sfânta Muceniță Varvara – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfânta Muceniță Varvara, fiica nobilului păgân Dioscorus, o fată foarte frumoasă și inteligentă, a fost închisă de tatăl său într-un turn, pentru a o feri de ochii pețitorilor. Turnul s-a...

Cuviosul Gheorghe de la Cernica și Căldărușani – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Roadele cârmuirii Cuviosului Gheorghe la Mănăstirea Cernica – dobândite pe toate planurile: pastoral-misionar, administrativ-edilitar, de construcţie, susţinute şi apreciate şi de domnul Nicolae Mavrogheni (1789-1791), dar şi pe plan spiritual,...

Cuvântul Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul rostit cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, 1 decembrie 2021

De Ziua Națională a României, mesajele oficiale abundă în urări frumoase, cuvintele de recunoștință față de participanții la Marea Unire din 1918 se împletesc cu proiecții încurajatoare pentru viitor, culorile...

Marea Unire de la 1918 – alfa şi omega unei Românii împlinite doar pentru o vreme – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Ziua de 1 decembrie 1918 reprezintă împlinirea unui drum istoric punctat de jertfe, de sacrificii, de izbânzi şi înfrângeri, un drum al Crucii, al tragerii pe roată, un drum al aşteptărilor şi...
1 51 52 53 54 55 71