Luni, 14 martie 2022 – Sf. Cuv. Benedict de Nursia, Sf. Sfinţit Mc. Alexandru preotul 06.20 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, III, VI, IX, Obednița și Vecernia; 11.00...
Împărăția cerurilor era un deziderat al Fiului lui Dumnezeu, anticipat prin gura prorocilor, deziderat care trebuia realizat. Or, pentru împlinirea acestuia, Mântuitorul avea nevoie de ucenici care să vorbească mulțimilor...
Fiindcă mulţi creştini doreau să se împărtăşească în timpul Postului Mare şi în alte zile decât sâmbăta şi duminica, în special miercurea şi vinerea, în unele biserici s-a format obiceiul...
„Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieși din gură si-l vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui...
În rândurile ce urmează, voi reda viaţa necenzurată a măicuţei proinstareţe Irina G. Pântescu, așa cum mi-a fost povestită de cuvioşia sa, fără economie de cuvinte, luni, 21 martie 2016,...
Interesant este faptul că iertarea păcatelor fiecăruia dintre noi depinde exclusiv de capacitatea noastră de a-i ierta pe cei care ne-au greşit. Dacă eşti om de bun simţ în relaţie cu...
Dumnezeu îl mustră pe Adam, încercând prin aceasta să-l conştientizeze de nebunia idolatră sădită în el prin amăgirea şarpelui. În ce constă această atitudine idolatră? În înlocuirea ascultării de Dumnezeu...
Luni, 7 martie 2022 06.20 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, III, VI, IX, Obednița și Vecernia (Zi aliturgică); 11.00 – 11.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel...
Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, doi sfinţi mari din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române, au fost călăuziţi în viaţa monahală de Sfinţii Bretanion şi Teotim, episcopii Tomisului, desăvârşindu-şi viaţa...
Permanentizând realitatea Judecăţii de Apoi în existenţa noastră şi privind viaţa în perspectiva eshatologică a judecăţii, vom putea înţelege dimensiunea vrerii lui Dumnezeu, Care ne cere să-l îmbrăcăm pe cel...
Rugăciunile pentru cei adormiţi sunt în strânsă legătură cu judecata particulară şi cu starea sufletului de după ea, până la Judecata de Apoi. Situaţia celor morţi, ajunşi în chinurile iadului,...
Tatăl este campionul unei iubiri care, deşi a rămas acasă, l-a însoţit pe copilul său chiar şi când acesta şi-a pierdut înfierea, mergând în acea ţară îndepărtată de Dumnezeu. Iubirea...