Predici

„Cred, Doamne! Și s-a închinat Lui!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VI-a după Paști

Axioma credinţei, pe care Însuşi Hristos a exprimat-o, nu poate fi alta: „Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea,...

Sfinții Împărați Constantin și Elena – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Dacă ar fi să analizăm activitatea Sfântului Constantin cel Mare, am putea deduce că politica lui religioasă a fost caracterizată mai ales prin câteva fapte de o importanță majoră: Edictul de...

Decalogul familiei creștine

Preamăriți pe Dumnezeu Tatăl Care a gândit familia constituită dintr-un bărbat, Adam, și o femeie, Eva, și pe Mântuitorul Iisus Hristos Care a binecuvântat-o și a sfințit-o întru Duhul Sfânt,...

„Hristos – apa cea vie” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Paști

Iisus, prin răspunsul dat femeii samarinence, referitor la apa cea vie – închinarea „în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 21-24), dă şi o definiţie lui Dumnezeu, Care este „Duh şi...

Sfântul Mucenic Ioan Valahul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul – i se spune „Nou” pentru că a pătimit după căderea Constantinopolului sub otomani (1453), iar „Valahul”, pentru că în vechime popoarele străine numeau pe...

Sfântul Ioan Evanghelistul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Opera Sfântului Apostol Ioan, Evanghelia, cele trei Epistole și, respectiv, Apocalipsa, este de o frumuseţe nestemată. Deși au fost multe comentarii contra, lucrările aparţin aceluiași autor. Conţinutul celei de-a patra Evanghelii  arată că ea a fost scrisă...

„Învierea din moartea păcatului” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a IV-a după Paști

Credinţa în Hristos cel înviat l-a purtat pe cel ce fusese slăbănog dincolo de ţinerea sabatului; credinţa l-a înviat din moartea păcatului. Sâmbăta îl slăbănogise, cum de altfel îi slăbănogise...

Sfântul Efrem cel Nou – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Efrem este considerat a fi vindecător de diferite forme de cancer, de depresie, de dependenţa de droguri şi narcotice  și de alte cumplite boli. Totodată, Sfântul Efrem cel Nou...

„Mironosițele – Primele marturisitoare ale Învierii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a III-a după Paști

Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament abundă în exemple de femei evlavioase. Dincolo de statutul social sau de rolul jucat în istoria biblică, femeile au o deosebită contribuţie –...

Sfinții Ilie Iorest, Simeon Stefan, Sava Brancovici – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 28 februarie 1950, ţinând seama de statornicia în dreapta-credinţă  a celor trei mari ierarhi transilvăneni Ilie Iorest, Simion...

„Domnul meu şi Dumnezeul meu!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a II-a după Paști

Toma, prin atitudinea sa față de Înviere, vrea să rezolve raţional binomul credinţă/necredinţă, deşi a crede nu include pe a vedea. Însă, iudeu fiind, nu putea face rabat de la regulă. Iată ce...

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Originar din Capadocia, tânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui său, intrând în armata imperială. Graţie comportamentului şi inteligenţei sale a fost avansat – la numai 30 ani – la rangul...
1 29 30 31 32 33 71