Predici

Joi în Săptămâna Mare (despre post) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Postul este un prilej de eliberare a noastră de robia cărnii şi a materiei care tinde să se manifeste asupra sufletului, fiind astfel un act de creştere spirituală, spune părintele...

„Rugăciunea – unirea omului cu Dumnezeu” – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în a treia zi a Postului Mare

O rugăciune făcută fără credinţă nu foloseşte la nimic. Numai rugăciunea rostită pe fondul credinţei face minuni. Rugăciunea, ca să fie ascultată de Dumnezeu, trebuie să fie sinceră, curată şi nepătimaşă. Numai...

Miercuri în prima săptămână a Postului Mare (despre Liturghia Darurilor) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite este aşadar o rânduială intermediară între păstrarea Sfintelor Daruri peste an şi împărtăşirea zilnică pe care credincioşii o practicau în vechime. Aceasta ne încredinţează...

Marți în Săptămâna Mare (Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic 

Credinţa este strâns legată de nădejde, iar nădejdea este urmată de dragoste; din acest motiv, cel ce nu are dragoste nu poate dobândi nădejdea, iar cel lipsit de nădejde este...

Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, doi sfinţi mari din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române, au fost călăuziţi în viaţa monahală de Sfinţii Bretanion şi Teotim, episcopii Tomisului, desăvârşindu-şi viaţa...

Canonul cel Mare – „mistagogul căinţei” – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Andrei Criteanul reliefează dogma Sfintei Treimi prin doxologiile închinate în acest canon Acesteia, arătând că pocăinţa este misterul refacerii comuniunii omului cu Dumnezeu, Unul în Trei. Dacă prin Botezul...

„Adame, unde eşti?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica Izgonirii lui Adam și Eva din Rai

Nişte poame şi pofta nesăbuită ajung să hotărască soarta omului. Efectiv, aceste poame rup unitatea dintre Dumnezeu şi om, dintre Adam şi Eva. Mai mult, Eva, mama vieţii, întinde mâna spre...

„Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” – Exegeza Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai

Comoara din cer depinde exclusiv de felul cum gestionăm comoara de fapte bune, aici pe pământ. Exegeţii spun că prea multa îmbogăţire naşte molia şi rugina îngâmfării şi a slavei...

„Dai puțin, primești mult…” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Permanentizând realitatea Judecăţii de Apoi în existenţa noastră şi privind viaţa în perspectiva eshatologică a judecăţii, vom putea înţelege dimensiunea vrerii lui Dumnezeu, Care ne cere să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l...

Pomenirile pentru cei adormiți – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Slujba de pomenire – parastasul – este mijlocul prin care noi ne alăturăm, prin rugăciune, celui răposat şi ne înfăţişăm lui Dumnezeu cu rugăciunile noastre, pentru ca El, singurul în...

„Greșit-am la cer și înaintea Ta!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a fiului risipitor)

Lecţia ţinută de Iisus – prin prezentarea fiului neascultător, care în cele din urmă ştie să preţuiască iubirea tatălui, şi a fiului ascultător, care, prin îndreptăţirea de sine, devine batjocoritor...

108 ani de la naşterea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Prin slujirea şi lucrarea sa, cât şi prin împlinirea desăvârşită a chemării de care s-a învrednicit, Preafericirea Sa, om al dragostei, al păcii, al rugăciunii şi smereniei, al dreptei socoteli, al...
1 28 29 30 31 32 67