Predici

Sfinții 40 de Mucenici – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Cinstirea Sfinţilor 40 de Mucenici s-a răspândit extrem de repede în Răsărit, ei fiind consideraţi făcători de minuni. În acest sens, s-au construit biserici și s-au rostit cuvântări în cinstea...

Decalogul mamei

Unește-te liturgic şi euharistic cu Dumnezeu, Creatorul celor văzute și nevăzute, și ia pe Maica Domnului drept model de mamă iubitoare și jertfelnică. Luminează cu dragoste, răbdare și sensibilitate conduita...

Cuviosul Gherasim de la Iordan – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Ioan Evirat şi Sofronie spun că Sfântul Gherasim, umblând odată prin pustia Iordanului, a fost întâmpinat de un leu, căruia îi intrase un spin în lăbuţă. Aşa de tare i...

Decalogul scriitorului

*alcătuit în contextul celebrării Zilei Mondiale a Scriitorilor Bucură-te, că, asemenea lui Moise, prin care poporul lui Israel a devenit poporul Cărţii, al Decalogului, Dumnezeu te-a hărăzit cu darul scrisului....

„Orice întoarcere este posibilă!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXXIV-a după Rusalii

Lecţia ţinută de Iisus – prin prezentarea fiului neascultător, care în cele din urmă ştie să preţuiască iubirea tatălui, şi a fiului ascultător, care, prin îndreptăţirea de sine, devine batjocoritor...

Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, doi sfinţi mari din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române, au fost călăuziţi în viaţa monahală de Sfinţii Bretanion şi Teotim, episcopii Tomisului, desăvârşindu-şi viaţa...

Decalogul polițistului

Mulțumește lui Dumnezeu, Care te-a rânduit înger păzitor semenilor tăi, asemenea supraveghetorilor şi temnicerilor din Sfânta Scriptură. Asumă-ți cu mult curaj riscurile profesiei, având în vedere că nu ai de-a...

„În smerenie se odrăslește slava lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica Vameșului și a Fariseului (a 33-a după Rusalii)

Dumnezeu nu are nevoie de CV-ul nimănui. Fiind Dumnezu, ne cunoaşte biografia în întregimea ei. Din păcate, comportamentul fariseului, prin modul său de abordare a lui Dumnezeu, în loc să-l...

Decalogul sculptorului

*alcătuit în contextul celebrării Zilei Naționale Constantin Brâncuși, 19 februarie Mulțumește lui Dumnezeu pentru că, prin mâna binecuvântată de El, dai viață materiei: pietrei, lemnului, lutului, marmurei, bronzului etc. Înlesnește privitorului...

„Rugăciunea stăruitoare Îl sensibilizează pe Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVII-a după Rusalii

Canaaneanca nu a contestat spusele Mântuitorului, ci, dimpotrivă, le-a confirmat, spunând: „Da, Doamne” şi celelalte. Însă ea, făcând parte din categoria celor care iau Împărăţia cu sila (Matei 11, 12), a continuat să insiste. Deşi...

„Înmulțiți talanții primiți de la Dumnezeu prin lucrare cinstită și nu-i ascundeți în ștergar!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVI-a după Rusalii

Parabola vrea, pe de o parte, să trezească dorul după Dumnezeu în conştiinţa unui popor înşelat de liderii lui spirituali, iar pe de alta, vrea să-i facă să înţeleagă importanţa...

Decalogul avocatului

Fii recunoscător lui Dumnezeu pentru că te-a înzestrat, precum odinioară pe Moise, avocatul poporului său înaintea Tronului ceresc, cu toate darurile care pot împodobi viața împlinită a unui avocat. Fundamentează-ți...
1 13 14 15 16 17 67