Se împlinește o jumătate de veac de la trecerea din lumea aceasta către cereștile locașuri a vrednicului de pomenire Episcop Vicar Irineu Suceveanul – unicul fiu al comunei Sadova din ținutul Câmpulungului de Bucovina, care a ajuns în demnitatea de arhiereu al Bisericii lui Hristos.
Deși poate este irelevant pentru cititori, îmi exprim amintirea acelei după amiezi de 19 ianuarie 1973, o zi de iarnă autentică, cu zăpadă și ger, care mi s-a întipărit în memoria vârstei de unsprezece ani și jumătate, cu detaliile de neșters ale momentului unei vești triste și dureroase. Pe când tatăl meu îmi pregătea o pereche de schiuri confecționate la Fabrica de mobilă unde lucra, îndoindu-le vârful prin fierberea în apă și fixându-le bucățile de tablă cu locaș pentru curele cu care să fie legați bine bocancii de ele, mama îi spune cu lacrimi în ochi că a murit Preasfințitul Irineu Crăciunaș de la Mitropolia din Iași, fiul lui Toader și Maria Crăciunaș din centrul satului, bătrânii părinți pe care îi vedeam în biserică cu chipuri de sfinți. Știrea dureroasă și incredibilă se răspândise cu repeziciune peste tot, oamenii păstrând vie amintirea de la sfințirea picturii bisericii din Gura Sadovei – eveniment dublat de prezența plină de căldură sufletească, de înțelepciune și bunătate a fiului satului – Episcopul Irineu. În casele multor enoriași ai parohiei noastre se aflau înrămate fotografii mari, pentru a imortaliza momentul de la sfințire, iar părintele paroh Petru Dolgu, de vrednică amintire și el, întreținea în popor conștiința demnității și onoarei sadovenilor de a avea la Mitropolie un asemenea reprezentant de rang înalt. Toți se mândreau cu el, nu numai sadovenii, ci și câmpulungenii, și cei din împrejurimi, iar cei care îl cunoșteau din anii de liceu îi purtau o admirație deosebită, văzându-l ca un model.
La vârsta la care mă aflam, nu înțelegeam încă ce reprezintă un episcop și de ce este atât de important. Părinții mi-au explicat că este mai mult decât un preot obișnuit, un slujitor al lui Dumnezeu pus în fruntea celorlalți preoți de la parohii și mănăstiri pentru a conduce Biserica, având un har mai mare și fiind foarte înțelept. Episcopul Irineu Crăciunaș, deși încă tânăr, era apreciat ca un adevărat părinte duhovnicesc, ca un „părinte al părinților” care purta cu el, în lumea tulburată și răvășită, iubirea plină de încredere și speranță a Tatălui nostru Cel din ceruri. Prezența lui cucernică de peste șapte ani de-a dreapta Mitropolitului Iustin Moisescu – un stâlp al Ortodoxiei românești în vremuri de furtună, iar apoi ca vicar al său în slujirea arhierească de numai trei ani și jumătate (între 1 iunie 1969 și 19 ianuarie 1973) reprezenta pentru preoți și poporul credincios o încurajare și un suflu nou de speranță în vremuri mai bune pentru credință și demnitate a neamului nostru. Nu întâmplător se îndreptau mai mulți tineri sadoveni și din împrejurimi către școlile teologice, iar elevii și profesorii seminarului nemțean care l-au cunoscut îndeaproape pe Preasfințitul Irineu i-au păstrat cele mai duioase amintiri. Părintele director Mihai Vizitiu, dar și alți profesori ne considerau pe noi, cei din zona Câmpulungului, ca pe niște fii duhovnicești ai Episcopului Irineu, îndemnându-ne să-i păstrăm bunul nume și caracterul nobil prin strădania de a ne forma intelectual și spiritual pentru a sluji Biserica lui Hristos, pe care el a iubit-o atât de mult. Aceasta ne dădea un impuls spre mai multă hărnicie în lucrarea învățătorească și în formarea duhovnicească, dar trăiam și un sentiment de nevinovată mândrie, că proveneam din satul lui natal. Auzeam multe referințe despre seriozitatea cu care și-a făcut studiile, găseam multe din articolele și studiile sale în revistele teologice, iar mulți dintre cei care l-au cunoscut, scoteau în evidență viața sa duhovnicească exemplară, fiind un monah autentic, un om al rugăciunii, cu chip blând și senin, cu bunătate și iubire milostivă, mereu harnic și darnic, așa cum a fost educat de bunii săi părinți. Toți cei care l-au cunoscut spun că cel mai bine l-a caracterizat superiorul său întru slujire, Mitropolitul Iustin Moisescu, care în repetate rânduri îl numea ,,Bunul Irineu”.
Plecarea timpurie a Episcopului Vicar Irineu Suceveanul, lăsând în urmă îndreptățite întrebări și nedumeriri din partea celor care îl apreciau și îl îndrăgeau, nu numai că a produs o rană adâncă în inimile noastre, dar a lăsat un gol Bisericii Ortodoxe românești, atât în ce privește imaginea unui ierarh blând și destoinic, cât și a unui teolog în formare, care urmase cursurile de doctorat în țară și în străinătate, publicând un număr important de studii și articole pe linia Teologiei morale și a Artei sacre bisericești. Recent, am avut fericita ocazie să văd fondul de carte din colecția personală a Preasfințitului, aflat la Biblioteca Mitropolitană ,,Dumitru Stăniloae” din Iași, fiind impresionat de numărul mare de volume, peste 500, dintre care foarte multe, în limba franceză, ceea ce dovedește formația sa intelectuală prestigioasă.
Personal, afecțiunea plină de prețuire și recunoștință pe care o exprim la împlinirea a 50 de ani de la trecerea sa la Domnul este dublată de înrudirea prin alianță cu Preasfințitul, prin soția mea, Maria, nepoată de la verișoara sa, Rodica Crăciunaș.
Pe parcursul celor cincizeci de ani de absență fizică printre noi, Vlădica Irineu a fost mereu prezent în gândurile și rugăciunile celor care l-au cunoscut, fiind pomenit și comemorat atât la 6 octombrie – ziua nașterii lui, cât și la 19 ianuarie – ziua nașterii sale în Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, la 17 ianuarie 2010, la Biserica ,,Sf. Nicolae” din Sadova, a avut loc Simpozionul ,,Episcop Irineu Crăciunaș Suceveanul (1928 – 1973) – personalitate a vieții strămoșești”, la inițiativa părintelui paroh Simion Mîndrilă, în cadrul căruia au exprimat pioase amintiri părintele Teodor Giosan de la Parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc, care l-a cunoscut în timp ce era elev la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, și primarul Sadovei, Gheorghe Rusu – de pioasă amintire; apoi, la împlinirea a patruzeci de ani de la plecarea prematură dintre noi, Episcopului Irineu i s-a adus omagiu de recunoștință și prețuire de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, actualul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, prin bogatul articol ,,Irineu Crăciunaș Suceveanul, episcopul cel bun” publicat în Ziarul Lumina din 24 ianuarie 2013, iar în anul 2019, prin strădania părintelui Simion Mîndrilă a fost realizat un bust al Preasfințitului în fața bisericii din Parohia Sadova II, binecuvântat și sfințit de către vrednicul de pomenire IPS Arhiepiscop Pimen, duminică, 08 decembrie.
În preajma momentului comemorativ – In memoriam dimidium saeculum – Episcop Irineu Crăciunaș, părintele Ionuț Ionescu de la Parohia Sadova I, fiind căsătorit cu nepoata surorii Preasfințitului Irineu, a inițiat realizarea unui volum omagial, cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care să cuprindă mărturii inedite din viața Preasfințitului, prin strădania părinților de la Mănăstirea Putna.
GLORIA IN AETERNUM!
Pr. Ilie Macar
Parohia ,,Sf. Nicolae”- Câmpulung Moldovenesc