Au trecut deja șase luni de la strămutarea la Patria cerească a celui ce a fost stareț aproape patru decenii la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, fosta catedrală mitropolitană a Țării Moldovei, Preacuviosul Părinte Arhim. Grigorie Halciuc.
Cuvintele scrise acum cu prilejul acestei comemorări nu pot spune câtă dragoste avea Părinte Arhim. Grigorie pentru Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. A fost un păstor duhovnicesc care și prin tăcere îi învăța pe credincioși lecția iubirii creștine.
Este greu pentru mine a scrie la trecut despre Marele Stareț al Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, ca unul care am avut bucuria de a-i fi ucenic aproape patru decenii.
Viața Preacuviosului Părinte Arhim. Grigorie a fost caracterizată de lucrarea neobosită în slujirea Domnului și a aproapelui, mărturisită de colaboratorii și ucenicii săi. S- remarcat prin activitatea sacerdotală, administrativă și mai ales gospodărească, fiind un model de activitate pentru părinții care l-au cunoscut.
Viața părintelui stareț Grigorie a fost caracterizată de lucrarea neobosită în slujirea Domnului și a aproapelui. A fost un părinte înzestrat cu un dar al blândeții și dăruirii de sine, pe care doar cei ce îi erau fii duhovnicești ai Sfinției Sale puteau să-l perceapă. A fost un duhovnic apreciat de credincioși, care și-au găsit prin păstorul lor, liniștea și starea de rugăciune. Mulți preoți și fii duhovnicești ai părintelui stareț pot mărturisit faptul că au învățat de la Sfinția Sa să prețuiască darul iertării, al iubirii aproapele, al jertfirii față de Biserică și de Neam într-o vreme în care oamenii erau sub vremi și nu vremurile sub oameni.
În urma lui rămâne un chip blând și jertfelnic, care poate fi un model viu și autentic pentru orice slujitor al lui Hristos în purtarea unei ținute demne, în râvna de slujire a credincioșilor și în lucrarea faptelor bune, dar mai ales în iubirea Bisericii și a Neamului nostru.
Acum la împlinirea a șase luni de la trecerea la cele veșnice, inimile celor cărora, nu puțini, acesta le-a arătat iubirea lui Hristos, prin faptele sale, săvârșite cu bunătate aparte, sunt cuprinse de durere, dar trebuie să fie și cuprinse de nădejdea că iubirea adevărată copleșește orice durere.
La crucea de la căpătâiul fostului stareț se înalță rugăciuni de către fii săi duhovnicești, ce credem noi, se vor transforma în trepte pe care sufletul părintelui se va înălța către Milostivul Dumnezeu.
În această străveche catedrală pe care atât de mult a iubit-o, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să-l așeze în ceata slujitorilor din Ceruri, auzind cuvintele :Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii ( Matei 25,34).
Veșnica lui pomenire din neam în neam !
Arhid. Vasile M. Demciuc