Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în după-amiaza zilei de 02 iunie 2021 la Școala Sfântul Ioan cel Nou a Arhiepiscopiei noastre a fost marcată prăznuirea sfântului ocrotitor, a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, printr-un moment festiv organizat de către conducerea școlii, în colaborare cu Sectorul Educațional – Teologic al Centrului Eparhial Suceava.
A devenit o tradiție ca elevii și profesorii Școlii Sfântul Ioan cel Nou să-și cinstească sfântul ocrotitor printr-un eveniment festiv. Anul acesta, toți elevii au contribuit la marcarea acestui eveniment, prin realizarea unei expoziții de icoane de către micii iconari din cadrul de pictură al școlii. La această activitate au participat toți cei 70 de elevi ai celor 4 clase: pregătitoare, clasa I, a II-a și a III-a.
Efortul micilor artiști a fost încununat și răsplătit de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a săvârșit, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, o slujbă de Te Deum pentru cadrele didactice și pentru elevii instituției de învățământ sucevene. La eveniment au participat Arhid. prof. dr. Bogdan Mihai Hrișcă, Consilierul Sectorului Educațional – Teologic, și Arhid. Ioan Isopescu, Director al departamentului Învățământ preuniversitar din cadrul aceluiași sector.
După slujba de Te Deum, a urmat un moment artistic care i-a avut în centrul atenției pe elevi. Ei au interpretat cântări religioase precum Hristos a Înviat și troparul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, aducând cinstire sfântului care ocrotește, prin purtarea sa de grijă, atât școala, cât și pe școlari și cadrele didactice. Elevii au cântat apoi cântece pentru copii, dedicate chiar lor, având în vedere că numai cu o zi în urmă a fost sărbătorită Ziua internațională a copilului.
Prima parte a evenimentului s-a desfășurat în interiorul școlii, apoi expoziția a fost prezentată în incinta instituției de învățământ, pentru a putea fi respectate toate reglementările impuse de situația pandemică în care ne aflăm.
Doamna director Maria Doncean ne-a relatat următoarele în legătură cu acest eveniment: Marcăm ca în fiecare an ziua ocrotitorului Școlii noastre, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, iar în acest an, am făcut-o prin expoziția de icoane realizate de elevii Școlii „Sf. Ioan cel Nou sub îndrumarea doamnei prof. Brîndușa Mateș în cadrul Cercului de pictură – Micii iconari. Elevii din cele patru clase au participat și la cursul de canto, sub îndrumarea dnei prof. Giorgiana Bivol, unde au avut ocazia să învețe diferite cântări bisericești printre care și troparul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
La final, în scurtul său cuvânt de învățătură, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a apreciat activitatea îndrumătorilor elevilor pentru ceea ce au sădit în sufletele lor prin această activitate: pe de o parte dragostea pentru arta de a desena, iar pe de altă parte, dragostea pentru cânt. Desigur, au fost apreciați și micii iconari pentru activitatea desfășurată, primind dulciuri și aplauze.
Mulțumim, pe această cale, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântarea dată ca acest eveniment să se desfășoare, dar și pentru susținerea și sprijinul pe care le acordă Școlii Sfântul Ioan cel Nou. Mulțumim, de asemenea, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru participarea la acest eveniment și pentru mesajul plin de entuziasm pe care l-a adresat elevilor. Mulțumim și conducerii Școlii Sfântul Ioan cel Nou pentru buna organizare a acestui eveniment, precum și coordonatorilor Cercului de pictură Micii artiști și ai Corului de copii al școlii, pentru momentele artistice oferite.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Educațional – Teologic, sprijină și încurajează astfel de activități în toate instituțiile de învățământ, mai ales pentru că ne aflăm spre finalul anului școlar 2020-2021 și se cuvine să aducem mulțumire și slavă lui Dumnezeu pentru toată activitatea educațională desfășurată în timpul acestui an școlar, pentru toate reușitele și chiar provocările întâmpinate, pentru că toate contribuie la buna creștere și formare a elevilor. Prin astfel de activități, elevii se regăsesc și se apropie de principiile viețuirii creștine, dând răspuns îndemnului pe care ni-L face tuturor Mântuitorul Iisus Hristos: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia (Luca 18,16).
Arhid. Ioan Isopescu
Director Învățământ Preuniversitar
Sectorul Educațional – Teologic