Rememorarea momentului în care Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, a intrat în Cetatea Ierusalimului, primit fiind cu efemeră bucurie de cei care urmau să Îl răstignească doar câteva zile mai târziu, i-a unit în rugăciune pe toți cei aflați astăzi, 28 aprilie 2024, cler și popor, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Duminica Floriilor a fost prilej de bucurie, dar și de întărire duhovnicească înaintea Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, atât pentru obștea așezământului monahal, cât și pentru mulțimea credincioșilor care și-au îndreptat pașii spre Marele Mucenic Ioan, cel care prin moaștele sale întregi ocrotește de șase veacuri Țara de Sus a Moldovei.
În Duminica a șasea din Sfântul și Marele Post, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, pe scena amenajată sub streașina Bisericii-monument „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Din soborul slujitor au făcut parte slujitori ai mănăstirii și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Corul mixt „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu, dar și Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” coordonat de arhid. Ilie Leonte, au îmbogățit prin psalmodiere prăznuirea liturgică a intrării triumfale a Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea care, dorind un rege pământesc și neînțelegând pe deplin scopul venirii Sale în lume, Îl va condamna la moarte, uitând prea degrabă toate binefacerile.
În momentul împărtășirii clericilor, pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural al Centrului Eparhial, a rostit un cuvânt de învățătură referitor la cele mai importante aspecte ale Sfintei Evanghelii rânduite pentru această zi, care descrie momentul în care Maria, sora lui Lazăr cel înviat a patra zi, unge picioarele Mântuitorului cu mir de nard curat, Domnul Hristos confirmând că pentru ziua îngropării Sale s-a făcut aceasta, dar și primirea fastuoasă pe care I-au făcut-o a doua zi iudeii Celui pe Care Îl numeau Împăratul lui Israel, dar Care de fapt mergea spre patima Sa. Părintele consilier a adus în atenție și originea acestei sărbători, fundamentată pe textul evanghelic.
„Praznicul de astăzi datează încă din secolul al IV-lea. Primele mențiuni despre această sărbătoare de origine ierusalimiteană le întâlnim la Sfântul Epifanie, de la care ne-au rămas două predici închinate acestui praznic, alcătuite în jurul anului 380, deci acum aproximativ 1650 de ani. În vechime, Duminica Intrării Domnului în Ierusalim marca începutul săptămânii Paștilor și nu se numea Duminica Floriilor, așa cum este în uz astăzi, ci Duminica aspiranților sau a candidaților la botez pentru că în această zi catehumenii mergeau cu toții, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere să fie admiși la Botez, iar episcopul le dădea să învețe Simbolul credinței. Tot în vechime, mai exact în secolul al IV-lea, această Duminică a Intrării Domnului în Ierusalim era așteptată cu fervoare și cu maxim interes de popor pentru că împărații acordau grațieri, adică acordau iertarea, parțială sau totală, a unei pedepse. Din acest motiv, duminica aceasta a fost numită și Duminica grațierilor.”
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a citit rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor, acestea fiind împărțite de preoții și diaconii slujitori. Ierarhul i-a invitat pe toți cei prezenți la Taina Sfântului Maslu de obște, săvârșită în după amiaza acestei zile împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar. Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe cei care își sărbătoresc astăzi ziua numelui.
În ziua acestei sărbători deosebit de importante pentru întreaga creștinătate, credincioșii au primit în dar, pe lângă ramurile de salcie, și iconițe cu reprezentarea marelui praznic împărătesc, realizate la Tipografia „Vartolomeu Mazereanu” a Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, oferite la racla cu cinstitele moaște al Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, grabnic ajutător și mare făcător de minuni, ocrotitor al Bucovinei.