Anticipând Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în ajunul Duminicii Ortodoxiei, i-am evocat, la Mitocu Dragomirnei, pe martirii și mărturisitorii din închisorile comuniste. Ne-a fost începutul la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, la slujba de pomenire.
Apoi, am purces – în Procesiunea „Sfinți și icoane. Portrete de martiri” – către Centrul Cultural „Pr. Octavian Burac”, pentru a asculta mărturisirile maestrului Radu Bercea, pictor și grafician, fost deținut politic. Ne-a povestit despre „Anii de zarcă” maestrul și despre cum se vindecă sufletul prin credință, prin artă și iertare.
Emoțiile și tulburarea noastră au glisat în același registru, al prețuirii față de jertfa mărturisitorilor de Hristos, și în timpul susținerii referatului corelat temei noastre, și cât timp au recitat, ne-au cântat și ne-au încântat copiii din corul școlii – „Glasul Făgetului Dragomirean” – și din corul bisericii – „Sfântul Stelian”. S-a recitat poezie scrisă în anii de temniță de unii dintre iubitorii de Hristos și astfel încercați. Și metafora libertății prin suferință s-a strămutat și în expoziția de grafică realizată de copii, „Simboluri și semne – Lumina din sufletul celor întemnițați”.
Și-ntre tulburătoarele împărtășiri și evocări de martiri și mărturisitori, și cea a Mitropolitului Bartolomeu-Valeriu Anania, primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Era în închisoare (1959), i se apropia procesul și i s-a dat dosarul de acuzare să și-l citească. „O fundamentare” ce avea 1250 de pagini. Pe filele acelea a regăsit Vlădica și nume de buni prieteni, de cunoscuți și camarazi, care erau de fapt acuzatorii săi. Mărturisește că atunci a avut o cădere psihică. A simțit că atinge „iadul” acela pe care Dostoievski l-a numit „neputința de a mai iubi”. Pragul pe care l-a simțit atunci a fost acela că n-ar mai putea iubi oamenii. A simțit că nu vrea să mai vadă oameni și a luat chiar hotărârea de a se orbi pe sine. Lucid și adânc trădat. Și-a pregătit chiar și o andrea dintr-un mâner de pieptene, pentru asta. L-a izbăvit de-o astfel de ispitire Milica, sora mai mică, ce se strămutase din lumea aceasta încă de pruncă, cea care purtase, la rându-i, suferința de a fi nevăzătoare. I s-a arătat în vis și l-a-ndemnat să nu-și îngăduie vreodată să le devină povară oamenilor. Atunci și astfel i-a marcat de nezdruncinat viața. Și a reînvățat călugărul de-atunci să iubească oamenii.
„E-o rânduială în toate!” spunea. „Și fiecare om pe care nu l-ai iertat este o povară pe care o porți cu tine, care te cocoșează. E simplu de tot să te eliberezi de-o astfel de povară. Simplu, simplu de tot! Iertând.” Și, după aceea, iubind. După măsura lui Hristos.
A fost un timp catarctic. Și mulțumesc! Și-s recunoscătoare tare prietenilor mei întru Hristos, cu care am putut împărtăși o astfel de zi: prof. Daniela Logigan, consilier educativ; prof. de religie Petruța Marcian; prof. Alina Timofte, director la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei; pr. Ioan Ieremie, parohul bisericii care-i primește cu-atâta drag, săptămână de săptămână, în Programul „Două mâini de făină. Bine cu ce avem la îndemână!” pe copii; prof. Oana Onesim, membru în Consiliul consultativ pentru religie, ISJ Suceava.
De altfel, doamna prof. Daniela Logigan ne și mărturisește: „Întâlnirea aceasta a însemnat emoție și vibrație, trăire duhovnicească, reamintire, reculegere și introspecție, durere a reamintirii, bucurie a speranței, pe care numai credința vie ne-o poate dărui.
Am fost împreună pentru că binele cu bine se plătește, iar învățarea bunătății, dărniciei, altruismului, carității reprezintă atât un obiectiv al școlii, cât și al familiei și bisericii. Le suntem datori copiilor cu modele de trăire a bucuriei, căci ea e singura nădejde și mângâiere palpabilă și entuziastă în descoperirea virtuților creștine.
„Fă rai cu ce ai!” este motto-ul pe care îl insuflăm copiilor în cadrul acestui amplu proiect al bucuriei, al dragostei împărtășite, al facerii de bine. Ne dorim să le fim motiv de trăire frumoasă și de amintiri cu gustul dulcețurilor, cu aroma colăceilor copți în prăznicarul bisericii, cu adevărul și dreptatea pildelor mărturisite, cu pacea și armonia glasurile cântânde.
Ne dorim să le insuflăm grija și dragostea pentru aproapele, respectul pentru mâna îmbătrânită, prețuirea cărților neprețuite, binele și frumosul în inimile lor crude ca o creangă de salcâm îmbietor. Și ne mai dorim sălășluirea întru ei a trăirii Lui Hristos Cel Frumos, Bun, Adevărat, Drept, Milostiv, Iertător, Mângâietor, Mântuitor!”
Iar gândul de luat acasă pentru cei mai mulți dintre noi a fost unul rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, odinioară, într-o Duminică a Sfinților Români: Perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un „Memento mori” al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre Înviere.
Daniela Ceredeev, inspector școlar, coord. de program
