Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile). Întemeierea Bisericii în Duhul Adevărului

„Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei și a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, din mulțime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alții ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alții ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânța lui David și din Betleem, cetatea lui David? Și s-a făcut dezbinare în mulțime pentru El. Și unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci, slugile au venit la arhierei și farisei, și le-au zis aceia: De ce nu L-ați adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om așa cum vorbește Acest Om. Și le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva ați fost și voi amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? Ei au răspuns și i-au zis: Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Și s-a dus fiecare la casa sa. Deci, iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 7, 37-53; Ioan 8, 12)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

 

Înaltpreasfinția Voastră, preacuvioși și preacuvioase, preacucernici părinți și

iubiți credincioși și credincioase,

 

Sfânta noastră Biserică serbează astăzi, cu multă bucurie duhovnicească, momentul istoric al pogorârii Sfântului Duh, întemeierea Bisericii lui Hristos, în chip văzut, precum și rămânerea la noi și în noi a Sfântului Duh, până „în veac”, adică, intrăm într-o sărbătoare duhovnicească permanentă a Rusaliilor. De aceea, este numită această sărbătoare și Duminica Mare.

În pericopa evanghelică de azi, Iisus Hristos ne încredințează că, „dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan 7, 37-39), adică Înălțat și așezat de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, ca Lumina lumii și lumina vieții noastre (Ioan 8, 12).

Ieri, în Sâmbăta morților, numită și Moșii de vară, în cadrul Sfintei Liturghii, i-am pomenit pe cei dragi ai noștri, trecuți la cele veșnice: moși, strămoși, părinți, frați, surori, soți, soții, fii, fiice, prieteni, și cunoscuți, și pe toți cei de o rudenie cu noi.

Fericitul Augustin spune că noi îi păstrăm vii pe cei plecați înaintea noastră și mai aproape de noi și chiar în noi, întrucât mai înainte de a fi îngropați în mormântul de țărână, ei sunt îngropați în mormântul cel viu al inimilor noastre[1]. Deci, și pentru ei Iisus Hristos este lumina vieții celei veșnice.

Așadar astăzi, noi am venit la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie avându-i și pe cei adormiți în inimile și în sufletele noastre, pentru a serba împreună, cei vii și cu cei plecați înainte, în mod comunitar și în duh de dragoste, pogorârea Sfântului Duh și întemeierea Bisericii lui Iisus Hristos, în cer și pe pământ, în Duhul Adevărului.

Deci, fiecare a venit cu Biserica din casa lui (Romani 16, 16), și în calitate  de  mădulare vii și „temple ale Sfântului Duh” (1 Corinteni 3, 16) formăm împreună, cler și popor, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, în chip văzut.

Astfel serbăm duhovnicește „deplina cunoștință a Adevărului celui după buna cinstire” (Tit 1, 1), deci, dreapta credință trăită în mod empiric, hristologic, pnevmatologic, trinitar – doxologic, adică Ortodoxia trăită în toată plinătatea Duhului Sfânt, în Biserica Slavei Sale.

La întrebarea cine este Sfântul Duh, de cine este trimis, în ce moment, și care este rolul lui, Sfânta Scriptură ne învață astfel:

  1. Sfântul Duh este trimis Apostolilor de către Tatăl, în urma rugăminții lui Iisus Hristos (Ioan 14, 16);
  2. Duhul Sfânt va fi trimis de Tatăl în numele Fiului Său (Ioan 14, 26) și numai după ce Fiul se duce la Tatăl (Ioan 16, 7);
  3. Mângâitorul va fi trimis de Fiul de la Tatăl, din care și purcede și va mărturisi despre Fiul (Ioan 15, 26), pentru a-i călăuzi pe Apostoli la tot adevărul; va lua din ceea ce este al Fiului și-i va învăța toate și le va aduce aminte de toate cele despre care Iisus Hristos le-a vorbit lor (Ioan 14, 26; 16, 13-15)[2].

Sfinții Părinți, care au sintetizat Liturghiile Apostolice, respectiv Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigore Dialogul ne învață că prefacerea elementelor euharistice, adică pâinea și vinul în însuși Trupul și Sângele Domnului, depind de invocarea și pogorârea Sfântului Duh (Epicleza), atunci când preotul se roagă zicând: „[…] trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Și fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt! Amin, Amin, Amin”.

Deci, nu există adevărata Sfântă Euharistie fără lucrarea Sfântului Duh, de care depinde însăși Sfânta Liturghie. Așadar, creștinii neortodocși care au renunțat la Epicleză, adică la invocarea Sfântului Duh și spun doar cuvintele de instituire ale Sfintei Euharistii, rostite de Mântuitorul: „luați mâncați […] și beți dintru acesta toți […]”, de fapt, aceștia consumă doar pâine goală și eventual o gură de vin! Nimic mai mult.

                                                               Iubiți credincioși și credincioase,

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca istorisește în cap. 2, 2-4 din Faptele Sfinților Apostoli, cum s-a petrecut pogorârea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii iudaice, ca împlinire a făgăduinței lui Iisus Hristos.

Să ne reamintim ce ne spune: „Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”.

Sf. Apostol Luca face precizarea clară, că această suflare era ca de vânt, deci, nu era vânt, iar limbile erau ca de foc, deci, nu foc în sensul autentic al cuvântului. Acest fenomen a fost înțeles de Apostoli, ca o revelație divină, întrucât spune că li s-au arătat Apostolilor, nu că și-au închipuit sau și-au imaginat pogorârea Sfântului Duh,  pe care l-au simțit toți în ființa lor, cum îi umple de sfințenie și primesc darul vorbirii în alte limbi.

Mirați de acest fenomen, Apostolii au ieșit afară și au început să vorbească cu cei care se adunaseră în jurul casei, la auzul acelui vuiet.

Prin această minune Dumnezeu vrea să ne transmită că națiile sunt voite de Dumnezeu și ele pot forma un singur tot prin unirea credinței în Duhul Sfânt, păstrându-și fiecare, mai departe, identitatea și chemarea în istorie.

Sf. Apostol Luca spune că adunarea care asculta, era formată din mai multe naționalități, „din tot neamul de sub cer” (Fapte 2, 5; 9-11) și enumeră 14 etnii, printre care se aflau și „romani în treacăt” (strămoșii noștri), subliniind astfel, caracterul universal al acestui eveniment unic, întrucât minunea cuprinde și neamurile păgâne, deoarece darul vorbirii în alte limbi străine era dat cu scopul de a le aduce la Hristos, așa cum le-a poruncit, după înviere, Apostolilor Săi: „Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 20).

De la Adam și până la Hristos sunt menționate de 3 ori 14 seminții până la Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin trimiterea Sfântului Duh în lume, Dumnezeu oferă șansa ca „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor și a urâciunilor pământului” (Apocalipsa 17, 5), „unde a amestecat Domnul limbile a tot pământul” (Facere 11, 9) „ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul” (Facere 11, 7), din cauza păcatelor și a mândriei lui, să devină un Ierusalim ceresc, adică Biserica lui Hristos, unde națiile se întâlnesc, se adună, se definesc ca neamuri, se înțeleg. Astfel, ia ființă prima comunitate creștină în jurul Sf. Treimi, prin Sfântul Duh.

Expresia: ,,așa cum le dădea Duhul a grăi” vrea să precizeze faptul că Sfântul Duh era cel care identifica nația din care făceau parte cei prezenți, iar apostolii inspirați de Sfântul  Duh le vorbea în limba lor, în mod direct și fără traducător.  Deci, nu înseamnă că un apostol a vorbit, spre exemplu, Sf. Apostol Petru și toate celelalte nații care sunt sub cer au înțeles traducerea, adică ar fi avut loc o traducere simultană a Sfântului Duh. Nicidecum.

Din păcate, o confesiune creștină, cu pretenții de biserică apostolică, fundamentează o întreagă dogmă, legată de acest eveniment, numită primatul papal, afirmând că numai Petru a vorbit și drept urmare, s-au încreștinat cam la 3000 de suflete. Or, citim că toți apostolii au vorbit. Nu se menționează ce anume au predicat fiecare, cu excepția Sfâtului Apostol Petru, însă, ascultătorii mărturiseau toți uimiți despre Sfinții Apostoli: „îi auzim vorbind în limbile noastre despre mărețiile lui Dumnezeu” (Fapte 2, 11).

De aici, deducem fără echivoc faptul că  Apostolii au propovăduit Evanghelia lui Hristos în limba proprie a fiecărui neam. Așadar, și Sfântul Apostol Andrei a vorbit în limba strămoșilor noștri traco-daco-geți. Sfântul Apostol Andrei – ne spun istoricii și tradiția Bisericii – a hirotonit „preoții” lui Zamolxe, în preoții lui Hristos și le-a vorbit în limba noastră.

Dumnezeu iubește limbile și națiile și le unește prin puterea Sfântului Duh ca să înțeleagă toți mesajul Evangheliei Sale. În acest context, înțelegem că atunci când folosim sintagma „Sfinții Părinți”, noi trebuie să-i gândim, ca și cum ei ar fi unul singur!

Duhul Sfânt îi modelează în așa fel, încât să se înțeleagă din priviri, într-un consens unanim al interpretării Sf. Scripturi. De ce? Pentru că îi unește Duhul Sfânt, întru legătura păcii (Efeseni 4, 3), care îi inspiră, îi luminează și le dă calitatea de oameni duhovnicești, care pe toate le judecă (analizează –  evaluează – ἀνακρίνει), deoarece  primesc mintea (νοῦς) lui Hristos (1 Corinteni 1, 17 – 2, 15-16)[3].

 

Iubiți credincioși și credincioase,

Sfinții Apostoli au înțeles că această minune este împlinirea făgăduinței Mântuitorului făcută lor, în seara Cinei celei de Taină, când le spune: „Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți, că rămâne la voi și în voi va fi!” (Ioan 14, 16-17).

În smerenia adâncă a lui Iisus, Mântuitorul nostru nu spune cine este primul Mângâietor și nici nu spune: „îl rog pe Tatăl Meu să vă dea un Mângâietor la fel ca Mine, care să rămână la voi și în voi în veac”.

Verbul „a rămâne” este folosit în cărțile Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de 60 ori, apostolii sinoptici îl folosesc de 12 ori, iar Sfântul Apostol Pavel de 17 ori, ceea ce vrea să sugereze că, persoanele Sfintei Treimi devin o permanență reală cu noi și în noi.

Exemplu: „Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, Eu rămân în el și el rămâne în Mine!” (Ioan 6, 56); „Iisus a răspuns și i-a zis: Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi, și vom veni la el și vom face locaș la el” (Ioan 15, 26).

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune: „Trei sunt care mărturisesc în cer, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, și Aceștia trei Una sunt” (1 Ioan 5, 7). Dacă sunt Una, nu putem vorbi despre ei separat, ci în mod unitar.

Așadar, când vorbim despre Sfântul Duh nu-l putem separa de Tatăl și de Fiul, deoarece Sfântul Duh purcede de la Tatăl, care-l trimite în lume în numele lui Hristos: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26); „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26).

Iisus Hristos s-a înălțat la cer unde „șade de-a dreapta Tatălui” (Marcu 16, 19), nu să se „odihnească” după atâta jertfă, umilință și supliciu, ci să îl aducă pe Tatăl mai aproape în inima noastră, întemeind Împărăția lui Dumnezeu, cu „sediul în lăuntrul nostru” (Luca 17, 21), adică în inima fiecăruia (o chenoză treimică).

Sfântul Duh este revelat de Dumnezeu și conceput de Sfinții Părinți ca o legătură interioară între Tatăl și Fiul, pentru ca Tatăl să fie prezent în Fiul și Fiul în Tatăl. Erezia Filioque, care învață că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, „dizolvă taina comuniunii trinitare și face abstracție de prezența Tatălui în Fiul și a Fiului în Tatăl, la care se referă Mântuitorul în rugăciunea Sa arhierească”[4].

Aceasta este Logica Trinității divine, adică Logica lui Dumnezeu – Teo-logica, nu logica Fericitului Augustin, care a înlocuit Logica Trinității cu Logica Trinității umane și filozofice, introducând erezia chiar în inima Sfintei Treimi.

Unde este erezie, harul și lucrarea mântuitoare dispar, iar formele de exprimare a falsei credințe devin simple gesturi ritualice. De aceea Ortodoxia nu poate avea inter-comuniune de rugăciune și nici inter-comuniune euharistică cu ereticii, adică nu ne putem ruga împreună cu ereticii și nici împărtăși împreună cu ei, din același Sfânt Potir.

 

Iubiți credincioși și credincioase,

Care sunt efectele duhovnicești ale pogorârii Sfântului Duh? Primul efect a fost transformarea prin luminarea minții și a inimii Sfinților Apostoli, prin alungarea fricii și le-a dat darul vorbirii în limbi străine, pentru predicarea Evangheliei lui Iisus Hristos. În troparul praznicului de azi scrie: „Binecuvântat ești Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce preaînțelepți pe pescari i-ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt. Și prin trânșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, Doamne mărire Ție”.

Din oameni fricoși, devin curajoși, din neînvățați, devin învățați și preaînțelepți, autori de metafore, de poeme, de Evanghelii, de cărți și epistole, vorbitori de limbi străine, etc. Din pescari și oameni simpli devin misionari în lume.

Logica umană ne spune că nu e posibil să vorbești o limbă străină fără să o fi învățat. Glosolalia – adică darul vorbirii în limbi este un mister care nu poate fi trecut prin rațiune, ci trebuie trecut prin credință și iubire, deoarece misterul „este singura formă eliberatoare din neliniștile mărginirii personale”[5].

În urma predicii lui Petru, mulțimea a întrebat: „Bărbați frați, ce să facem”?  (Fapte 2, 37). Păgânii au simțit că sunt frați cu Apostolii. Nu au cerut explicații cum e posibil o așa minune mare, întrucât trăiseră în direct minunea într-un mod copleșitor. Nu au mai avut nevoie de alte argumente sau explicații. Petru nu le spune: veți fi frați cu noi, doar dacă vă pocăiți și vă botezați. Nu le pune nici o condiție, ci le spune ce să facă: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt”(Fapte 2, 38).

Drept urmare, „cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat și în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2, 41-42).

A te pocăi, nu înseamnă schimbarea religiei sau a confesiunii, ci schimbarea și înnoirea minții – metanoia -, cum spune Sf. Apostol Pavel romanilor: „să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit” (Romani 12, 2).

Ascultând predica Sfântului Apostol Petru, unii din mulțime care au luat parte la Liturghia Cuvântului, s-au botezat și apoi au luat parte și la Liturghia Euharistică, împărtășindu-se.

Biserica s-a întemeiat pe temelia Hristos, ca „Fiu al lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16), pe învățătura Apostolilor și a proorocilor, pe frângerea pâinii, „piatra cea din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos” (Efeseni 2, 20).

Ce frumos ar fi, ca și astăzi să se împărtășească, cât mai mulți posibil, cu Trupul și Sângele Domnului, cu conștiința euharistică clară că noi ne împărtășim cu vrednicia lui Hristos, nu cu vrednicia noastră.

Astăzi serbăm întemeierea Bisericii lui Hristos, în chip văzut, ca instituție istorică, divino-umană și născută nu dintr-o putere omenească, ci dintr-una dumnezeiască, pe care nici „porțile iadului nu o vor birui, în veci” (Matei 16, 18).

Din această Biserică facem parte și noi, în care ne închinăm „în Duh și-n Adevăr” (Ioan 4, 24) și în unirea credinței noastre.

Puterea Sfântului Duh este covârșitoare atunci când există şi unire în credință. Ne amintim că Hristos le-a poruncit Apostolilor să nu se depărteze de Ierusalim, „până când nu se vor îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49).

Sfântul Duh s-a coborât pe fiecare Apostol în parte, fiind toți la un loc, deci, imaginea sinodală a Bisericii. Nu s-a pogorât doar peste Sfântul Apostol Petru, care la rândul lui, să dea, Duh Sfânt cui vrea el.

Primatul papal fundamentat pe imaginea lui Petru, ca vicar al lui Hristos, adică înlocuitorul lui Hristos, nu se justifică în nici un fel.

Păstrăm Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, dacă „luptăm pentru credința dată sfinților, odatăpentru totdeauna” (Iuda 1, 13).

Dacă unele comunități creștine se aggiornează (adică se modernizează după duhul lumii), altele se reformează, altele se deformează, Biserica ortodoxă se desăvârșește precum Tatăl nostru cel din ceruri desăvârșit este (Matei 5, 48), și în acest mod Biserica nu va fi biruită nici de porțile iadului, cum ne asigură Mântuitorul Hristos!

Întrucât Sfântul Duh s-a pogorât egal pe fiecare dintre apostoli, nu poate avea cineva vreo pretenție că este şef peste ceilalți, deoarece Hristos este Capul Bisericii, în jurul căruia ne adunăm împreună, cler și popor, pentru a ne sfinți întru adevărul lui Hristos, care se roagă pentru unitate: „Părinte sfinte, păzește-i pre dânșii întru numele Tău pe cei cari Mi i-ai dat, ca să fie una, precum şi noi” (Ioan 17, 11). Apoi se roagă: „Sfințește-i pe ei întru adevărul tău; cuvântul tău este Adevărul” (Ioan 17, 17). Unitatea este un ideal, care se realizează doar în adevăr, însă Adevărul este o condiție esențială a mântuirii, pentru că Adevărul nu este ceva, ci Cineva și acela este Hristos, care n-a spus: Doamne, sfințește-i întru unitate. Unitatea sau unirea credinței este o harismă a Sfântului Duh și nu este o lucrare exclusiv umană. Nu putem sacrifica Biserica lui Hristos de dragul unității creștine, cu orice preț. Unde este Adevărul, acolo este și Biserica lui Hristos cea Universală, adică Ecumenică.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Duhul să nu-l stingeți, proorociile să nu le disprețuiți. Toate să le încercați; țineți ce este bine; feriți-vă de orice înfățișare a răului” (1 Tesaloniceni 5, 19-22) .

Sunt grupări creștine care „proorocesc” în adunările lor într-o limbă necunoscută și neînțeleasă de nimeni,  decât de un „traducător”, care „interpretează” cum îi „dictează lui duhul minciunii”, săvârșind blasfemie împotriva Sfântului Duh.

Sfinții Apostoli când au primit darul de a vorbi în limbi noi, nu au avut nevoie de traducători, iar cei prezenți au înțeles totul în limba proprie. Darul vorbirii în alte limbi a fost dat pe o perioadă limitată, până ce Evanghelia va fi propovăduită în toată lumea. Acest lucru s-a și realizat deja.

De aceea Sf. Apostol Pavel precizează: „Cât despre proorocii – se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși” (1 Corinteni 13, 8) și ne îndemnă „să nu dăm crezare oricărui duh, ci să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți proroci mincinoși au ieșit în lume” (1 Ioan 4, 1). Prin Taina Mirungerii noi am primit „Pecetea Darului Sfântului Duh”, prin care primim discernământul de a cerceta duhurile și a recunoște pe prorocii cei mincinoși.

Mântuitorul Hristos ne atenționează cu multă îngrijorare: „se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși” (Matei 24, 24).

 

Iubiți credincioși și credincioase,

Care sunt roadele Sfântului Duh și actualitatea mesajului sărbătorii de azi? Sfântul Apostol Pavel le spune romanilor: „Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8, 26).

Unii creștini se tânguiesc duhovnicului zicând: părinte, în timpul rugăciunii îmi zboară mintea, nu mă pot concentra. Ce să fac? Să iau rugăciunea iar de la capăt?

Sfântul Apostol Pavel ne spune clar că Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunilor noastre, iar atunci când nu știm cum trebuie să ne rugăm, El însuși se roagă cu suspine negrăite, adică se roagă Duhul Sfânt în locul nostru, ne preia rugăciunea, dacă nu renunțăm să ne rugăm. Deci, dacă mintea celui ce se roagă mai peregrinează la grijile lumești, nu trebuie întrerupă rugăciunea sau să o ia de la capăt, deoarece Duhul Sfânt „preia” rugăciunea noastră și se roagă cu suspine negrăite  pentru noi, așa cum trebuie.

Ne amintim de acea frumoasă pildă, unde se povestește, că niște copilași au încercat să învețe Tatăl nostru și greșeau mereu rugăciunea. Pe când s-au hotărât să renunțe, apar îngerii lor păzitori și le spune:” voi ziceți cum știți și cum puteți, pentru că noi ducem rugăciunea voastră la Dumnezeu, așa cum trebuie! ”

Studiile în psihologie arată că în opt ore trec prin mintea omului peste 4000 de gânduri, sentimente, griji multe și preocupări diverse. Când omul se așează la rugăciune, multe din aceste gânduri nu pot fi alungate total. Trebuie multă stăruință în rugăciune și răbdare. Dacă Duhul Sfânt vede dorința noastră de rugăciune, dragostea noastră, dar și neputința și slăbiciunea trupului din cauza „arșiței zilei”, atunci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, și pe cele cu lipsa le împlinește și pe cele cu neputința le întărește.

Astfel, aduce în inima noastră darurile Sale: „iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Galateni 5, 22-23). Dacă avem aceste roade ale Sfântului Duh, înseamnă că „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru” (Luca 17, 21).

Este timpul să ne cercetăm fiecare conștiința și inima noastră și să ne întrebăm: Este prezent Duhul Sfânt în viața noastră? Câte din roadele Duhului Sfânt sălășluiesc în noi? Întrebări deloc retorice. Dacă nu găsim roadele Duhului Sfânt în noi, atunci vom găsi cu siguranță faptele trupului: „iar faptele trupului sunt cunoscute, și ele sunt: adulter, desfrânare, necurăție, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beții, chefuri și cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am și spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (Galateni 5, 19-21).

Dacă aceste fapte ale trupului se găsesc în noi, atunci înseamnă că sălășluiește în noi împărăția celui rău, pentru că cine nu se îndumnezeiește, se îndrăcește. Să nu fie!

Așadar, „Duhul să nu-l stingem”, ci să-l păstrăm aprins în inima și sufletul nostru, pentru ca faptele trupului să nu nu-și facă loc în noi!  „Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm”! (Galateni 5, 25), ne îndeamnă Sf. Apostol Pavel.

Să rămânem mădulare vii și lucrătoare ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, Mama Poporului Român, cum spunea marele Mihai Eminescu.

Să nu alergăm la dumnezei străini şi la adunări sectare, ci să facem locaș în inima noastră Sfintei Treimi, deoarece „nădejdea noastă este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție”!

Întrucât Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne încredințează că  Tatăl nostru „Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El” (Luca 11, 13), să îndrăznim cu nădejde, a cere de la Tatăl pe Duhul Sfânt, invocându-L să rămână la noi și în noi, rostind, cu toții, rugăciunea Împărate ceresc: „Impărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești. Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

 

Pr. Mihai VALICĂ, coslujitor la Parohia Sfânta Treime din Vatra Dornei

[1]    FERICITUL AUGUSTIN,  Predici la marile sărbători, vol. I, Ed. Basilica, București, 2014, p. 566.

[2]    Pr. Dr. Constantin COMAN, Erminia Duhului, Ed. Bizantină, București, 2002, pp. 42-43.

[3]    Pr. Dr. Constantin COMAN, Duhul lui Dumnezeu și omul duhovnicesc, în: Erminia Duhului, Ed. Bizantină, București, 2002, pp. 80-81.

[4]    † CALINIC BOTOȘĂNEANUL, Logica Trinității, Ed. Gedo, Cluj Napoca, 2005, p. 9; 29-42.

[5]    † CALINIC BOTOȘĂNEANUL, Logica Trinității, Ed. Gedo, Cluj Napoca, 2005, p. 235.