Între marii dascăli de istorie pe care Universitatea Ştefan cel Mare i-a avut, un loc aparte l-a ocupat conf. univ. dr. Mihai Lazăr începând din 1969, când alături de Nicolae Ursulescu, Mihai Iacobescu, sub coordonarea lui. Nicolae Corivan s-a constituit Catedra de Istorie, în cadrul uneia dintre cele mai apreciate şi prestigioase specializări Istorie -Geografie.
Născut la 8 aprilie 1946, în Vânători – Neamţ (deseori spunea cu o mândrie aparte că s-a născut în umbra Mănăstirii Neamţ într-un arhipelag mănăstiresc) în familia lui Nicolae şi Saflta Lazăr, a urmat cursurile primare la şcola din sat, apoi liceul la Tg. Neamţ, iar între 1964 – 1969 a urmat cursurile Facultăţii de Istorie – Filosofie de la Universitatea A.I. Cuza, o etapă decisivă în formarea sa pentru viitor, ca slujitor al şcolii timp de 58 de ani.
Perioada tudiilor universitare l-a pus pe Mihai Lazăr în contact cu o pleiadă de universitari, cercetători, istorici de seamă, de la care a învăţat câte ceva. În colectivul de la Suceava s-a impus pe nesimţite, ca fiind punctual, bine pregătit profesional, disciplinat, cuviincios, cu simţ de răspundere, politicos.
Una dintre calităţile sale aparte era aceea de avea multă răbdare cu studenţii, îi asculta cu atenţie, îi îndruma şi încuraja părinteşte, cu o meticulozitate aparte, ştiind atunci când era cazul să-i ironizeze pe cei care, e drept puţini la număr, erau neatenţi, nerăbdători ori nepăsători. Pentru calităţile sale a fost ales în funcţii de conducere precum cea de Şef de catedră, Prodecan şi Decan al Facultăţii de Istorie şi Geografie.
Era atât de prietenos în relaţie cu lumea încât dădea impresia că se cunoştea cu toţi, deşi pe mulţi dintre ei îi vedea pentru prima dată.
Cunoscând atât de bine zona, deseori îi obliga pe studenţi încă de la cursul introductiv să viziteze monumentele istorice din judeţ, muzeele mai ales în vremea practicii de vară.
Ca fost student al domniei sale şi acum îmi aduc aminte de modul cum apărea la curs, un curs bine structurat, un curs în care selecta cu mare grijă citatele, fragmentele de hrisoave, cronici, însoţite de comentarii clare, reprezentative, uneori îmbinate cu unele observaţii glumeţe, picante. Zâmbea uneori, un zâmbet rezervat, dovedind un orizont intelectual erudit, de autentică ţinută academică.
Dintre preocupările ştiinţifice, predominante au fost teme ce aveau legătură cu tema tezei sale de doctorat Creşterea vitelor în Moldova sec. XV -XVIII.Dări şi taxe, începând din 1973, avându-l ca îndrumător pe prof. univ. dr. Constantin Cihodaru, susţinută în final sub coordonarea prof. univ. dr. Ion Toderaşcu, cu tema Realităţi istorice din Ţara Moldovei. Dovadă sunt numeroasele sale studii şi articole cu teme privind relaţiile agrare medievale în Moldova veacurilor XV – XVIII, în urma dialogurilor cu specialiştii pe această temă.
Alături de aceste preocupări mai amintim şi preocupările de istorie medie universală, preocupări legate de Ştiinţele speciale ale istoriei, colaborând la diverse publicaţii Codrul Cosminului, Suceava – Anuarul Muzeului , Glasul Bucovinei, Studii şi articole de istorie, Terra Nostra etc.
Ceea ce particularizează în mod deosebit activitatea didactică şi opera istorică a profesorului Mihai Lazăr este dimensiunea interdisciplinară sau pluridisciplinară a abordării tematice. Între temele istorice predilecte se numără şi cele legate de istoria Bisericii în general şi mai ales a bisericilor din Ţara Moldovei, axplicând astfel şi faptul că parte dintre absolvenţii îndrumaţi de domnia sa au urmat şi studii teologice.
Pentru activitatea sa didactică, ştiinţifică, culturală, conf. univ. dr. Mihai Lazăr a fost onorat cu diferite distincţii şi premii dintre care enţionăm Cetăţean de Onoare al Comunei Vânători Neamţ (2006); Cetăţean al Europei – conferit de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de pretutindeni; Diploma de Onoare a Senatului Universităţii Stefan cel Mare Suceava (2008); Medalia de Aur conferită de Universitatea Stefan cel Mare Suceava pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şcolii sucevene de istorie; Diploma de excelenţă a Fundaţiei Culturale a Bucovinei (2017).
S-a stins din această viaţă la 4 ianuarie 2018, trupul său fiind restituit pământului din care a fost alcătuit, alăturându-se celor din neamul său.
Prin viaţa şi opera sa, profesorul Mihai Lazăr va rămâne un model de fidelitate şi slujire a Muzei Clio, a Catedrei de istorie, un model luminos şi inspirator pentru generaţia tânără, prin competenţa sa academică, prin tenacitatea sa, prin nobleţea sa sufletească şi prin modul cum a reuşit, cu înţelepciune şi multă dragoste, să îndrume şi să formeze atâtea promoţii de studenţi, astăzi slujitori i şcolii, ori în muzee şi biblioteci.
Voi încheia aceste rânduri, ca semn de recunoştinţă cu gândul că aşa cum spunea într-un cuvânt al său Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor Preoţii şi Profesorii nu mor niciodată.