Născut la 23 noiembrie 1864 la Viena într-o familie de origine franco-elveţiană, după absolvirea cursurilor Facultăţii de Drept Administrativ din Viena, în 1871, este repartizat la Tribunalul din Cernăuţi, apoi la primăria din acelaşi oraş. Este apoi angajat al Companiei Offenheim, ca şef de compartiment comercial. Un rol important l-a avut în construirea liniei ferate Iaşi – Cernăuţi -Lemberg, pentru care primeşte titlul de cavaler. Stabilit la Suceava, se căsătoreşte cu suceveanca Lola Isopescu fiica profesorului Samuil Isopescu. La 1 august 1891 este ales în funcţia de primar al oraşului Suceava, funcţie ce o va deţine timp de aproape 23 de ani (1891 -1914), remarcându-se ca un foarte bun administrator. Din vremea lui i se datorează : construcţia liniei ferate Iţcani – centrul Sucevei, înălţarea cu un etaj a turnului clopotniţă a lui Alexandru Lăpuşneanu de la Biserica Sf. Dumitru Suceava pentru a servi ca punct de observaţie pentru pompieri, construirea sediului Primăriei – actuala Prefectură, construirea sediului Căpităniei Districtuale – astăzi Muzeul de Istorie, construirea clădirii Spitalului Vechi din Suceava, a Gimnaziului Gr.-Or. (actualul Colegiul Naţional Ştefan cel Mare), Uzina electrică şi a început canalizarea oraşului, a introdus în oraş iluminatul public electric.
Franz Des Loges a avut un rol important şi în ceea ce înseamnă procesul de restaurare, conservare a unor monumente istorice reprezentative din Suceava : Cetatea de Scaun, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Biserica Mirăuţi, proces coordonat de arhitectul Karl A., Romstorfer. În anul 1904 ianuarie la iniţiativa prof. Iosif Fleischer, are loc Adunarea generală de constituire a Societăţii Muzeul orăşănesc Suceava, iar în comitetul de conducere al acesteia în funcţie de vicepreşedinte a fost ales Franz Des Loges alături de Ştefan Repta, preşedinte, Gheorghe Mihuţă, secretar ş.a.
S-a stins din viaţă la data de 10 mai 1914, fiind înmormântat în Cimitirul Pacea Suceava, iar în 1931, primăria Suceava i-a ridicat un monument funerar deasupra criptei, pe care scrie În numele cetăţenilor recunoscători.