Sfântul Maxim Mărturisitorul definește Biserica drept „o icoană a lui Dumnezeu, ca una care realizează între credincioși aceeași unire în Dumnezeu” (Mystagogia 1, PG91, 668B).
În Biserică se realizează unitatea credincioșilor în Hristos, ca icoană a unității Persoanelor Sfintei Treimi, conchide Prof. Dr. Gheorghios D. Metallinos (Parohia – Hristos în mijlocul nostru, Deisis, Sibiu, 2004, p. 13).
Există o teologie a parohiei, care reprezintă ontologia teologiei practice, de multe ori tulburată de „deontologia” unor clerici, fie de parohie sau de mănăstire, care „vagabondează” prin parohii sau mănăstiri. Față de aceștia, Sf. Părinți hotărăsc: „[…] clericii și monahii vagabonzi să fie obligați a se întoarce la locurile lor…” (Canonul 23, IV Ecumenic). Hristos spune că „cel ce nu intră pe ușă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur (hoț) și tâlhar” (Ioan 10, 1).
Canoanele spun: Un cleric nu poate funcționa, în același timp, la două parohii. Cel ce nu respectă această dispoziție se caterisește. Excepție se admite numai acolo unde este lipsă de clerici, dar rânduit de Episcop. (10 IV; 15 VII)
Și iarăși: Clericul care liturghiseşte sau botează în afară de biserică, fără învoirea Episcopului, să fie caterisit. (31, 59 VI; 10 VII; 12 I-II) Cel ce săvârșește slujbe dumnezeiești deosebit (separat) împotriva socotinței Episcopului să fie anatema. (6 Gangra; 10, 11 Cartagina) Sf. Euharistie și Botezul se pot săvârși în afară de biserică numai cu învoirea Episcopului.
Cei ce intră în staulul oilor și sar pe aiurea, „executând” botezuri și cununii la comandă, fără știrea preoților parohi și fără să se respecte teritoriul canonic al parohiilor, se supun pedepsei caterisirii.
Canoanele pedepsesc și pe episcopul care se amestecă nepoftit în afacerile altei eparhii cu caterisirea. (13, 22 Antiohia; 2 II; 20 VI; 3, 11 Sardica) Canonul 18 Ancira zice: Clericii care vagabondează pentru câștig urât să se afurisească.
Ieromonahii nu au voie să „încheie căsătorii” în mănăstire sau în afara mănăstirii, adică nici să oficieze și nici să se căsătorească. În tradiția liturgică a Bisericii ei pot, totuși, lua parte la cununii religioase, doar în prezența preotului de mir și cu binecuvântarea episcopului (vezi Canonul 16 de la Sinodul IV Ecumenic).
„Clericul să nu facă nimic fără învoirea Episcopului”. (39 Ap.; 57 Laodiceea). Clericul care nu se supune Episcopului său să fie pedepsit cu pedepsele prevăzute de canoane”. (8 IV) „Clericul care face altfel să se caterisească”. (31 VI)
La rândul său, și episcopul are obligații față de parohie (preot și comunitate), întrucât parohia are ca fundament principiul misionar al subsidiarității, reglementat prin Canonul 34 Apostolic, adică global/ecumenic/universal gândit, dar local, autocefal și autonom acționat, care precizează: „[…] iar cel dintâi (adică episcopul) să nu facă ceva fără încuviințarea tuturor (adică și a comunității locale, preot-credincioși), căci numai astfel va fi înțelegere și se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh”.
Bioetica spirituală, adică viața liturgico-pastorală și canonică autentică a Bisericii Ortodoxe, trăită cu mărturisire hristică, după modelul Sfinților Părinți, și opunerea cu curaj și fermitate împotriva oricărei opresiuni, neorânduieli și nedreptăți sunt mijloacele care împiedică pe credincioși, preoți și episcopi să devină, fără voie, opresori și asasini ai propriei turme duhovnicești.
Pr. dr. docent Mihai VALICĂ
Articolul de mai sus se vrea un răspuns la o sesizare, neasumată prin semnarea ei cu un nume real și transmisă prin poștă Centrului eparhial, dar și o explicație pertinentă pentru o hotărâre a Permanenței Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pe care o afișăm mai jos.