Joi, 18 mai, a trecut la Domnul părintele protosinghel Haralambie Morărescu, preot slujitor și duhovnic al Mănăstirii Slatina.
Părintele Haralambie s-a născut în 13 iulie 1938, fiind al patrulea copil din cei șase ai familiei Grigore și Floarea Morărescu, agricultori din comuna Codăești, județul Vaslui. A fost botezat Neculai.În 18 ianuarie 1955 a intrat în viața monahală la Schitul Brădicești, condus de părintele Iachint Ciobanu. În 6 septembrie 1959 este tuns în cinul monahal și primește numele Haralambie. Aici viețuiește până în 1960, când este nevoit să plece să facă stagiul militar.
În condițiile Decretului 410/1959, după stagiul militar, din 1962 până în 1967 este eclesiarh la Centrul Eparhial Roman (angajat în acte ca muncitor), iar în perioada 1967–1970 este cântăreț bisericesc la Mănăstirea Nicula din Eparhia Clujului. În perioada 1970–1972, viețuiește la Mănăstirea Hodoș Bodrog din Episcopia Aradului (salariat pe un post de paznic), de unde se transferă (salariat tot pe post de paznic) la Mănăstirea Căldărușani, de lângă București.
La Mănăstirea Căldărușani urmează, între anii 1974 și 1976, școala secundară și ia examenul de asimilare a Școlii de cântăreți bisericești de la Buzău. În 7 august 1977 este hirotonit ierodiacon de către Episcopul Roman Ialomițeanul, iar în 17 iunie 1979 acesta îl hirotonește ieromonah. A fost hirotesit duhovnic în 21 noiembrie 1979, de Episcopul Vasile Târgovișteanul în Catedrala Patriarhală din București. Între ascultările de la Căldărușani a fost și aceea de econom al mănăstirii.
În 1985 vine la Mănăstirea Slatina, unde a slujit până la trecerea sa la cele veșnice.
Foarte repede s-a remarcat ca un iscusit duhovnic, fiind căutat de credincioși, dar și ca un bun slujitor și predicator. A contribuit la înfrumusețarea mănăstirii și la realizarea noilor construcții.
În 6 august 1987 a fost hirotesit protosinghel de către Episcopul Eftimie al Romanului și Hușilor.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 21 mai, ora 11:00, la Mănăstirea Slatina.
Dumnezeu să îl odihnească cu drepții!