Duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre! Păcate multe, credință puțină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă… numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
Mediul în care paternitatea duhovnicească a luat amploare este comunitatea monahală. În spațiul grecesc părintele duhovnic este numit „avvă” și „gheron” iar în ortodoxia slavă „stareț”. Ocupă un loc important în prima generație de monahi egipteni, în același timp și în centrele monahale primare (Palestina, Sinai) și și-a păstrat întreaga sa actualitate până în zilele noastre în Biserica Ortodoxă [1].
Părintele Mitropolit Hierotheos Vlachos, afirmă faptul că cel care știe adevărata metodă de vindecare a sufletului, făcând referire bineînțeles la părintele duhovnicesc, poate fi numit om de știință (terapeut) [2].
Sfântul Siluan Atonitul vorbind despre puterea deosebită a părintelui duhovnicesc și puterea harului care se află în el, afirmă: „Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul își săvârșește slujirea sa în Duhul Sfânt și de aceea trebuie să avem evlavie față de el. Credeți, fraților, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de față cu un duhovnic și cel ce moare spune: Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văd pe Domnul în Împărăția cerurilor, iar duhovnicul spune: Du-te, copile, și vezi pe Domnul, va fi după binecuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer și pe pământ Același este. Mare putere au rugăciunile unui duhovnic. Am suferit mult din partea demonilor din pricina mândriei mele, dar Domnul m-a smerit și m-a miluit pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc, și acum Domnul mi-a descoperit că peste ei odihnește duhul Sfânt și de aceea îi cinstesc mult pe duhovnici. Pentru rugăciunile lor primim harul Sfântului Duh și bucurie de la Domnul care ne iubește și ne-a dat tot ce ne e de trebuință pentru mântuirea sufletelor” [3].
Blândul şi smeritul duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru, povăţuitor către Hristos al multor suflete, s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, primind la botez numele de Petru. Fiind de mic ales de Dumnezeu pentru viaţa monahală, în anul 1921 a intrat în obştea Schitului Cozancea (Botoşani), unde se nevoieşte ca un adevărat sihastru aproape 30 de ani. În anul 1922, la 9 iunie, a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. Între anii 1949-1953, se nevoieşte în Mănăstirea Slatina (Suceava), ca duhovnic, iar din primăvara anului 1954, revine la Mănăstirea Sihăstria şi este duhovnic al întregii obşti şi a mii de credincioşi din toată ţara, timp de peste 30 de ani, până la sfârşitul vieţii sale.
Fiind foarte iubitor de singurătate şi de linişte, între anii 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, ca sihastru desăvârşit, avându-şi chilia aproape de peştera Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Teodora. Aici se îndeletnicea numai cu rugăciunea, cu postul şi cu spovedania zilnică a călugărilor şi mirenilor, ajungând cel mai renumit şi căutat duhovnic din toate colţurile ţării [4].
Părintele Ioanichie Bălan (1930-2007) mărturisea despre părintele Paisie că „cel mai important lucru la acest mare duhovnic era puterea lui harismatică cu care pătrundea sufletul şi conştiinţa credincioşilor. Apoi, mila şi iubirea profundă cu care primea pe toţi, şi smerenia unită cu blândeţea prin care cucerea şi întorcea la pocăinţă, transformând radical pe cei care veneau la el cu credinţă. Toate aceste daruri cu care a fost înzestrat de Dumnezeu l-au făcut cunoscut în toată ţara şi l-au învrednicit să aibă un mare număr de fii duhovniceşti, mireni şi călugări de toate vârstele şi stările sufleteşti, fiind considerat duhovnicul cel mai căutat şi cu cei mai mulţi fii sufleteşti din ţara noastră în ultimele decenii…”.
Părintele Paisie fiind întrebat dacă vreun fiu duhovnicesc nu ascultă şi devine rău, duhovnicul lui are vreo vină înaintea lui Dumnezeu? Acesta răspunde:
Dacă cineva se abate de la datoria lui şi nu ascultă de sfatul duhovnicului, el singur va răspunde înaintea lui Dumnezeu. Duhovnicul însă, este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui şi să-l ierte [5].
Doi tineri au întrebat ce să aleagă: Căsătoria sau viaţa monahală?
– Amândouă căile sunt binecuvântate, dar depinde de voinţa lor. Mai întâi trebuie să cunoască bine ispitele, greutăţile şi obligaţiile ambelor căi de viaţă, că fiecare drum are crucea lui, încercările şi bucuriile lui. Apoi să se roage mult înainte de a se hotărî. Să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicii lor şi să ceară sfaturi de la cei mai iscusiţi duhovnici. După 40 de zile de rugăciune şi post, Dumnezeu le va descoperi, prin conştiinţă şi duhovnic, pe ce cale să apuce. Dacă iubesc fecioria, liniştea, tăcerea şi rugăciunea, calea cea mai bună este călugăria. Iar dacă iubesc viaţa de familie mai mult, adică copiii, lucrul mâinilor şi toate grijile acestei vieţi, să intre în viaţa de familie. Amândouă căile duc la mântuire, dacă sunt respectate datoriile creştineşti obligatorii. Domnul a binecuvântat amândouă căile, dar nu putem noi hotărî ce cale să aleagă fiecare. Numai Dumnezeu şi omul singur hotărăsc. Bătrânii noştri aveau această vorbă înţeleaptă: „La călugărie şi la căsătorie să nu sileşti pe nimeni!” [6].
La Spovedanie nu era prea aspru la canoane, că ţinea cont de aşezarea sufletească a fiecăruia şi era blând cu toţi, precum spunea Sfântul Efrem Sirul: «Chipul aducerii la pocăinţă este numai al blândeţii». Cu iertarea, cu răbdarea şi blândeţea lui a câştigat multe mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru alţii“.
Drept canon de obşte, bătrânul obişnuia să dea fiilor săi duhovniceşti să repete zilnic, în casă, pe cale şi la lucru, de 10-20 de ori Tatăl nostru, de 7 ori zilnic să rostească Psalmul 50, de 3 ori Crezul, de 100 de ori „Doamne Iisuse…” şi de 100 de ori „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. În 24 de ore le rânduia să citească, mai ales seara şi dimineaţa, un acatist şi Paraclisul Maicii Domnului şi, celor mai râvnitori sau fără servici, câte două-trei catisme din Psaltire. Apoi să facă 30-50 sau 100 de metanii şi, regulat, să citească un capitol din Sfânta Scriptură, viaţa pe scurt a sfântului zilei, câteva pagini din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi alte cărţi sfinte.
Celor care aveau păcate grele şi erau robiţi de patimi vechi, le rânduia bătrânul să postească obligatoriu toate posturile şi zilele rânduite de Biserică, să nu mănânce un timp carne şi ulei şi să nu bea vin. Apoi o zi sau două pe săptămână, de obicei miercurea şi vinerea, le rânduia post negru până la orele 3 după masă, până seara sau chiar până a doua zi şi să citească psaltirea la miezul nopţii. Iar celor care săvârşeau avorturi, le rânduia să nască alţi copii în locul celor ucişi, sau să boteze şi să îmbrace copii săraci după numărul avorturilor, sau să înfieze copii fără părinţi [7].
Părintele Paisie recomanda spovedania cât mai deasă. Acest aspect reiese din pasajul următor: Să te mărturisești regulat, că dacă mături casa mai des, ți-i drag să stai în ea. Dacă speli cămașa, ți-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisești mai des – dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună [8].
În concluzie aduc în atenție un citat rostit de bătrânul duhovnic, din care vedem raportarea lui la preoție (duhovnicie) și la fiii săi duhovnicești: Turma lui Hristos se păstorește cu fluierașul, iar nu cu bățul. Adică cu blândețe, iar nu cu asprime. Se păstorește mai mult cu exemplu vieții preotului, nu numai cu predica de la omvon.
Prof. Chiriac Pavel
Secretar în cadrul sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină
Bibliografie
[1] Arhimandrit Damaschin Luchian, Paternitate duhovnicească în scrisorile Sfinților Varsanufie și Ioan, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2015, p. 18.
[2] †Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Traducere în românește de Constantin Făgețean, Ed. Sofia, București 2007, p. 28.
[3] Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, pp. 186-187.
[4] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 700-701.
[5] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, Iaşi, p. 22.
[6] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 710.
[7] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 115-116.
[8] Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină, Bucureşti, 2011, pag. 216.
Sursă foto: basilica.ro