Duminică, 17 octombrie 2021, la Mănăstirea Piatra Tăieturii, a avut loc slujba Parastasului a vrednicului de pomenire arhim. Antonie Brehuiescu, stareț al acestei sfinte mănăstiri vreme de 28 de ani. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, slujba a fost săvârșită de arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, de pr. Aurel Goraș, protopop al protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, dar și de stareți și preoți, alăturându-se în rugăciune și mulțime de credincioși.
Arhim. Melchisedec Velnic a subliniat în cuvântul său că fiecare și-a adus ca obol, o floare, o lacrimă și o lumânare celui ce le-a fost părinte și frate. Iar noi, cei care vremelnic mai rămânem, îi suntem recunoscători pentru multe, îi mulțumim pentru nenumărate, dar mai ales, pentru osteneala și jertfa pe care le-a depus în scurta sa viață.
Pr. Protopop Aurel Goraș le-a amintit credincioșilor prezenți cum au fost începuturile după reînființarea mănăstirii, greutățile prin care s-au ridicat cele două biserici, dar mai ales a evidențiat frumusețea mănăstirii pe care pr. Antonie a lăsat-o moștenire bisericii lui Hristos.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie, dar și la slujba Parastasului au fost date de corul „Ecou Dornean” condus de pr. Iulian Borgovan.
A comunicat Protos. Macarie Olărean, starețul Mănăstirii Piatra Tăieturii.