Sunt primele zile ale lui prier și, așa cum spun etnologii, e timp „prielnic” pentru deschidere spre înflorire și rod. E vacanță și noi știm că dragul de oameni și grija față de ceilalți înseamnă și creștere frumoasă a sufletului și educație și-acestea n-au vacanță. Încă ne aflăm, cei mai mulți dintre noi, pe Calea spre Sărbătoarea Luminii și nu ne e străin gândul că oamenii își pot fi unii altora mângâiere și lumină. Trăim un timp în care și sufletul și gândurile ne sunt tot mai ades frământate și neliniștea ne dă, parcă, tot mai des ghes. Dar tot ce împreună am izbândit ne lasă încredințarea că pandemia nu împiedică nicicum omenia.
E timp numai potrivit, așadar, pentru o nouă ediție din Olimpiadele faptelor bune, un program de voluntariat și responsabilitate socială, domeniile echitate socială și bună guvernanță, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Sectorul Educațional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Monitorul de Suceava, Televiziunea Intermedia Suceava, NEstTV Channel și Asociația Proiect Pro Europa.
Și poate că e la fel de nimerit să vă împărtășim că doar cu trei luni în urmă, prolog la bucuria Nașterii Pruncului Desăvârșit, vorbeam de aproape 8000 de suflete ce și-au găsit mângâiere și bucurie în generozitatea a mii de alte suflete, copii și vârstnici, tineri și adulți deopotrivă, voluntari în program.
Participă la program echipe pluridisciplinare constituite la nivelul școlilor și/sau parohiilor, din care pot face parte: profesori, preoți, copii și tineri, asistenți sociali, asistenți comunitari, reprezentanți ai autorităților locale, membri ai unor organizații ale societății civile, oameni de presă, reprezentanți ai comitetelor parohiale, grupuri informale de voluntari sau grupuri de inițiativă locală.
Fiecare echipă va desfășura, în perioada 05.04-05.05.2021, activități de voluntariat pentru persoane aflate în dificultate sau în situații de risc, care vor fi înscrise, mai apoi, în competiția generozității de către reporteri-copii și tineri, participanți la inițiativa locală.
O listă nonexhaustivă a acestor activități ar putea cuprinde: voluntariat pentru copii din centrele de plasament sau pentru vârstnici din căminele sociale; activități socio-educative, de suport și consiliere pentru copii aflați în situații de risc și/sau în incapacitate de a participa la activități curente de învățare; acțiuni de tip VIZIDOM, vizite la domiciliul vârstnicilor (cu respectarea tuturor regulilor de protecție în contextul pandemiei cu SARS Cov-2); activități socio-culturale și activități de timp liber de calitate cu scop caritabil sau de suport socio-emoțional etc.
Tinerii reporteri vor redacta articole de presă în care vor prezenta succint activitățile, rezultatele, impactul și „lecțiile” omeniei pe care le-au învățat, vor atașa fotografii sau materiale audio-video și vor înscrie astfel subproiectul derulat în Olimpiadele faptelor bune, prin completarea formularului atașat,
Evenimentul final al programului va avea loc în 09.05.2021, în Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, în cadrul webinarului Olimpic la fapte bune, un eveniment-surpriză oferit de organizatori tuturor echipelor pluridisciplinare pentru celebrarea filantropiei și a responsabilității sociale.
Vă invităm, oameni buni, să reedităm bucuria pe care ne-o pot aduce Olimpiadele faptelor bune! Putem începe chiar de acum și vom încheia în zilele în care faptele noastre bune se vor srijini cu tâmpla de cântările Învierii.
Detalii despre program și formular de înscriere: https://forms.gle/Pxk5UwRC4PJAL2Lr9
prof. Daniela Ceredeev, coordonator de program