În Săptămâna Luminată, bucuria Învierii Domnului a fost sporită în Mănăstirea Voroneț de sărbătorirea hramului istoric, Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt alegând să așeze biserica uneia dintre cele mai cunoscute ctitorii ale sale, ridicată în anul 1488 în numai trei luni și trei săptămâni, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Numeroși apropiați ai Voronețului, dar și pelerini aflați în căutarea tihnei slujbelor Bisericii și a rugăciunii au fost prezenți astăzi, 23 aprilie 2025, la ceas de sărbătoare, în așezământul monahal ce se ițește smerit dintre case și brazi, sub Obcina Voroneț. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în mijlocul lor a fost prezent Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a fost întâmpinat cu pâine și sare, potrivit tradiției, de monahiile îndrumate duhovnicește de stavrofora Eustohia Duciuc. A mers apoi în biserica mare a mănăstirii pentru a îmbrăca veșmântul liturgic, închinându-se mai întâi la mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, aflat în pronaos.
În lumina blândă a soarelui de Prier târziu, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară amenajat în apropierea turnului clopotniță, nu departe de streașina bisericii Voronețului, ale cărei fresce sunt renumite în întreaga lume.
Din soborul slujitor au făcut parte pr. Minu Mititelu, protoiereu al Protopopiatului Suceava II, pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, dar și stareți și slujitori ai sfintelor altare de la parohiile și mănăstirile din împrejurimi. Maicile din obștea voronețeană au răspuns liturgic ecteniilor și rugăciunilor înălțate în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.
După citirea textelor din Sfânta Evanghelie rânduite pentru această zi, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură referitor la viața și mucenicia Sfântului Gheorghe, punctând curajul cu care a apărat și răspândit dreapta credință, îndemnându-i pe credincioși să urmeze exemplul dragostei jertfelnice oferit de cei care au pătimit pentru mărturisirea Mântuitorului Iisus Hristos.
„O mie și vreo șapte sute de ani (ne despart) de timpurile când a trăit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Mult, am zice. Nu asta e important. Altceva este trist; pentru că nu este distanță doar în timp, ci între el și noi este o mare distanță și o mare diferență în ceea ce înseamnă trăirea credinței. El L-a iubit pe Dumnezeu până ce și-a dat viața pentru acest Dumnezeu. Iubirea noastră, a creștinilor din veacul al XXI-lea, nu știu cum este. El n-a făcut compromisuri pentru a-și păstra, pentru a-și asigura pe mai departe un post de conducere public bine remunerat. Câte compromisuri nu facem noi, oamenii creștini, pentru a ne fi bine? De aceea, cuvântul Sfintei Evanghelii pe care l-am auzit astăzi se potrivește pentru cei ca el, pentru cei ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pentru toți mucenicii și pentru toți creștinii care și-au luat în serios numele și viețuirea de creștini.”
Totodată, ierarhul a subliniat că fiecare creștin este dator să se arate pe sine vrednic de numele primit prin Taina Sfântului Botez, dar și de haina luminoasă a harului în care am fost înveșmântați prin Patima, Moartea și Învierea Fiului lui Dumnezeu Întrupat.
„Pomenirea aceasta a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (…) ar trebui să ne responsabilizeze. (…) Să ne punem mai serios problema, mai serios întrebarea. Va veni o vreme, frate și soră, când plecăm de aici și dăm ochii cu Cel Care ne-a făcut, cu Cel în numele Căruia ne-am botezat, cu Cel al Cărui nume a fost pe buzele noastre, an de an, patruzeci de zile și tot am zis: Hristos a înviat! Și El mi-a spus: Adevărat am înviat! Și? Rămânem doar la aceasta? Ce a produs învierea Lui în mine? A schimbat ceva? Sau am rămas, cum spune Sfântul Apostol Pavel, pe mai departe în faptele cele moarte? Că moarte sunt faptele care nu sunt după Dumnezeu. Tot ce este păcat e moarte. Și Dumnezeu a venit să ne scoată din moartea asta și să ne dea viață. Cine este în Dumnezeu, cu Dumnezeu și face voia lui Dumnezeu, acela are viață veșnică. Cine nu? Suntem morți cu sufletul înainte de moartea cu Dumnezeu. Nu-i timp pierdut. Oricine dintre noi, oricine dintre noi poate să facă o schimbare în mai bine a vieții lui. Să nu facem compromisuri în cele ale credinței.”
Alături de prietenii Mănăstirii Voroneț, care sprijină cu multă dăruire lucrarea Bisericii și, îndeosebi, proiectele ctitoriei ștefaniene cu o existență de peste cinci veacuri, între oaspeți s-au numărat starețe ale așezămintelor monahale din cuprinsul eparhiei și Corul de copii „Humoreanca” din Gura Humorului, care la momentul Chinonicului a oferit un dar muzical, un scurt recital de pricesne. Îmbrăcați în frumoasele straie populare specifice acestor meleaguri, copiii au adus la lumină cântări menite să așeze bucuria Învierii în inimile celor prezenți.
La final, stavrofora Eustohia Duciuc, stareța Mănăstirii Voroneț, a adus mulțumiri tuturor celor care au luat parte la această sărbătoare deosebită pentru obștea monahală, chiriarhului locului, ierarhului oaspete, soborului slujitor, invitaților speciali, între care reprezentanți ai oficialităților locale și județene, precum domnul Traian Andronachi, prefect al Județului Suceava, și domnul Stelian Simeria, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, dar și tuturor celor prezenți care s-au unit în rugăciune la locașul de cult închinat purtătorului de biruință.
În încheiere, Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar a transmis gândul de binecuvântare și prețuire din partea întâistătătorului eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, și cel de felicitare a tuturor celor care poartă numele Sfântului prăznuit astăzi, mulțumind maicii starețe și obștii pentru călduroasa primire, soborului pentru împreuna slujire și celor care au ales să aducă prinos de laudă lui Dumnezeu în acest vechi așezământ monahal.
***
Potrivit pisaniei, primul ctitor al bisericii Mănăstirii Voroneț este Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, care a ridicat această bijuterie în piatră: „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Țării Moldovenești, fiul lui Bogdan Voievod, a început a zidi acest hram în Mănăstirea de la Voroneț în numele Sfântului, slăvitului Mare Mucenic și purtător de biruință Gheorghe, în anul 6996, al lunii mai 26, luni după Pogorârea Duhului Sfânt și a fost terminată în același an, al lunii septembrie 14 (1488)”. Mănăstirea a fost ridicată la sfatul îndrumătorului său în cele ale sufletului, Cuviosul Daniil Sihastrul, pustnicul de pe Valea Vițeului din preajma Putnei, care a revigorat viața monahală pe aceste meleaguri, în semn de mulțumire și recunoștință față de Cel Atotputernic și față de Marele Mucenic Gheorghe pentru izbânda de a păstra neatârnarea Țării Moldovei în fața vicisitudinilor vremii.
De altfel, domnul Ștefan, la fel ca și alți Mușatini, a avut o evlavie deosebită față de slăvitul comandant de oști originar din Lydda Palestinei, alegându-l ca ocrotitor pentru câteva dintre locașurile de cult pe care le-a ridicat din temelie ori le-a restaurat. Mai mult, celebrul steag de luptă dăruit de Sfântul Voievod Mănăstirii Zografu îl reprezintă în broderie pe Sfântul Gheorghe șezând pe tron, într-o ipostază asemănătoare modului în care este pictat deasupra intrării în naosul Voronețului.
Numărându-se între cele mai cunoscute ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, însuși domnul Moldovei l-a așezat stareț pe cel care i-a fost duhovnic și sfătuitor mai bine de patru decenii, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
Mulțimea călugărilor adunați în jurul marelui pustnic și înalta trăire duhovnicească au condus în mod firesc la o perioadă de înflorire, poate cea mai luminoasă din întreaga ei istorie, Mănăstirea Voroneț fiind socotită multă vreme lavra isihasmului din Moldova, dar și un pol cultural. Între cei mai de seamă ucenici s-a numărat Grigorie Roșca, viitorul mitropolit al Bisericii din Moldova, fin teolog, iubitor de artă, cărturar cu preocupări renascentiste, în timpul căruia biserica a fost împodobită cu frescele exterioare de un rafinament deosebit de către pristavul Marcu, calitatea de excepție a picturii impunând-o în rândul monumentelor ce alcătuiesc patrimoniul universal.