Echipa Sectorului Media și Comunicare a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-a aflat, pentru o zi, în Tabăra de vară „Temerari pe drumul cunoașterii”, proiect eparhial aflat la prima ediție și desfășurat în sezonul estival cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” Dorna Arini. Redăm, în cele ce urmează, mărturii încărcate de emoție și bucurie ale participanților și organizatorilor deopotrivă.
Anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, se desfășoară prima ediție a taberei de vară Temerari pe drumul cunoașterii, organizată în județul nostru.
Acest proiect este realizat, în totalitate, de către Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, fiind o alternativă la petrecerea timpului generos al vacanței de vară, într-o atmosferă spirituală ziditoare de suflet și într-un cadru natural de poveste.
Astfel, Așezământul Sfinții Procopie și Elisabeta din localitatea Dorna Arini, ca și Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din apropierere, au devenit de mai multe săptămâni gazdele unor copii cuminți, frumoși și curajoși, care au descoperit frumusețile naturii din împrejurimile Țării Dornelor, și-au învins unele temeri în ceea ce privește acomodarea la o distanță considerabilă de casă și de familie pentru câteva zile, au experimentat bucuria întâlnirii cu Hristos în Taina Spovedaniei și a Euharistiei, au legat noi prietenii, au învâțat lucruri noi și utile de la tinerii voluntari și L-au descoperit pe Dumnezeu în inimile și în sufletele lor.
Cei care s-au preocupat de conceperea programului și de reușitul design al acestui proiect de tabără, sunt harnicii și neobosiții referenzi ai sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață: PC Pr. Arhid. Paul-Vlăduț Lungu și domnișoara Bianca-Gabriela Roman. Lor li s-au adăugat peste treizeci de tineri voluntari din comunitățile Ecclesia ale parohiilor din eparhie, care au fost instruiți în prealabil în domeniul lucrului cu tinerii și mai ales, al lucrului cu copii cu vârste mici, sub atenta îndrumare și supraveghere a domnului profesor Flavius Popa, director și fondator al Asociației Joy Camps România, înconjurat de voluntarii experimentați și destoinici ai asociației cu același nume.
Până acum, de toate aceste activități ale taberei de anul acesta, s-au bucurat aproximativ 160 de copii din județul nostru și nu numai. Activitățile au fost gândite în serii a câte șase zile pe săptămână, iar programul săptămânal constă în foarte multe activități sportive realizate în colaborare cu echipa Salvamont-Vatra Dornei și multe drumeții prin împrejurimile frumoase ale localității Dorna Arini.
Printre aceste activități s-au numărat și sesiuni catehetice susținute atât de către Consilierul eparhial de tineret, în calitate de inspector al Biroului de cateheză, cât și de părinții responsabili cu cateheza din protopopiatele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Nu au lipsit rugăciunile zilnice și programul liturgic adaptat nevoilor vârstei fiecărui copil, dar nici jocurile și concursurile de dezvoltare personală, toate având un caracter duhovnicesc, de care nu trebuie să uităm într-un proiect organizat și inițiat de către Biserică.
În nădejdea că tot ceea ce se întâmplă în aceste zile în tabăra de vară Temerari pe drumul cunoașterii de la Dorna Arini este spre folosul și bucuria celor mai tineri credincioși din eparhie, cu multă recunoștință față de: Înaltpreasfinția Sa, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântarea și susținerea oferite în toate demersurile privitoare la această tabără, cât și maicii starețe Stravofora Olimpiada Ene pentru ospitalitate și găzduire, vă prezentăm mai jos câteva impresii ale celor care au fost prezenți la emoțiile și bucuriile ce au luat naștere în aceste zile însorite și frumoase de tabără.
Prof. Cristi-Gabriel Hurjui, Consilier Eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață
„Desfășurarea Taberei Temerari pe drumul cunoașterii, realizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, Dorna Arini, în perioada lunii iulie 2022, a fost un dar de suflet pentru elevii participanți și pentru organizatori. Copiii au înțeles rolul rugăciunii, prin participarea la programul liturgic al mănăstirii, au descoperit frumusețea vieții din obștea de maici care ne-au deschis brațele pline de iubire și răbdare, au participat la un program foarte bine gândit și realizat. Diversitatea activităților, începând cu participarea la Sfânta liturghie, rugăciunile de dimineață și de seară, sesiunile catehetice, atelierele de joc și joacă, de dezvoltare personală și autocunoaștere, toate acestea au avut rolul de a ne schimba pe toți, pe copii, pe coordonatori, voluntari și moderatori. Personal, am avut ocazia să particip în primul rând ca preot slujitor și duhovnic pentru copiii și voluntarii din proiect. Apoi, am coordonat seminarii catehetice, alături de profesorul Cristi Hurjui. Împreună am realizat sesiuni de învățare prin joc și joacă. Cel mai mult m-a impresionat modul cum au lucrat voluntarii în cadrul acestei tabere. Dăruirea lor, necondiționată, aproape jertfelnică, mi-au umplut sufletul de bucurie sfântă, o trăire fără egal, o simțire a iubirii aproapelui, unică, deosebită. Am convingerea că organizarea unor astfel de tabere reprezintă un mare dar pentru Biserică, pentru societate.”
Pr. Prof. Bogdan C-tin Feștilă
„Ca participant în Grupa Sfânta Teodora de la Sihla, pot mărturisi că am avut ocazia să descopăr în Tabăra Temerari pe drumul cunoașterii faptul că viața noastră poate fi schimbată în bine într-un mod neașteptat. Practic, prin intermediul tuturor activităților derulate în programul Taberei, am devenit un alt om, mult mai responsabil, atent la cei din jur, apropiat de Dumnezeu, am descoperit rugăciunea pentru ceilalți, pentru lume, și faptul că, împrumutând din duhul aproapelui, lumea se poate vindeca prin schimbarea ce se petrece în mine. Absolut toate activitățile, începând cu programul de rugăciune, de dimineață și de seară, sau participarea la Sfânta Liturghie, precum și seminariile catehetice, work-shopurile de cunoaștere și dezvoltare personală, jocurile și competițiile sportive, toate acestea au construit în această perioadă o stare sufletească aparte, nemaiîntâlnită, un adevărat grup de prieteni tineri temerari, sensibili și frumoși, și au format o adevărată familie ortodoxă!”
Ștefan Mutrescu, 16 ani, Voitinel
„Tabăra Temerari pe drumul cunoașterii mi-a dat încredere în mine, m-a ajutat să îmi fac prieteni și m-a învățat să mă rog pentru ei. Am simțit că, într-adevăr, îl putem descoperi pe Dumnezeu în această minunată prietenie creată pe parcursul zilelor din cadrul programului taberei. Mi-am descoperit rolul și scopul duhovnicesc în tot ceea ce fac și am înțeles că Dumnezeu ne iubește prin organizatorii și voluntarii care au lucrat ca noi să ne simțim ocrotiți.”
Alexia-Ștefania Boloca, 11 ani, Gălănești
„Eu m-am simțit foarte bine și mi-am făcut prieteni. Cel mai mult mi-au plăcut activitățile în care ne-am jucat, am învățat să tragem cu arcul, ne-am plimbat cu barca și am învățat lucruri noi despre Biserică și Sfinții care L-au iubit atât de mult pe Dumnezeu. M-am simțit foarte bine când ne-am jucat toți copiii multe jocuri și ne-am distrat cum nu am mai făcut-o vreodată. A fost ca o școală în care te simți bine și în care vrei să nu se mai termine sau să pleci acasă…”
Alexie Gavra, 9 ani, Rădăuți
Galerie foto – AICI.