Interesul pentru restaurarea, conservarea patrimoniului cultural decurge din caracterul reprezentativ al acestuia pentru istoria şi civilizaţia poporului nostru. În acest sens, păstrarea intactă a acestui tezaur de valori constituie o obligaţie fundamentală nu numai a instituţiilor care le deţin ci a întregii societăţi.
Atunci când vorbim de truditorii care şi-au adus contribuţia la restaurarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului arhitectural din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor nu putem să nu amintim câteva nume de referinţă, începând cu arhitectul Ştefan Balş cel care este pe drept numit „părintele şcolii româneşti de restaurare„, acest „înţelept Nestor al restaurării monumentelor româneşti” cum frumos îl numea regretatul prof.univ. dr. Vasile Drăguţ într-un articol aniversar cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, arhitectul Virgil Antonescu, arhitectul Cristian Moisescu, arhitectul Gheorghe Sion, arhitecta Ioana Grigorescu de la a cărei naştere se împlinesc zilele acestea 110 ani, şi căreia îi este dedicată cartea pe care o supunem atenţiei cititorilor.
Această carte, scrisă cu acribie şi cu responsabilitate de către Stavrofora Maria Magdalena Gherghina, stareţa Mănăstirii Dragomirna, cu binecuvântarea şi la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezentată în cadrul întâlnirii recente a unui grup reprezentativ de arhitecţi din ţară, studenţi şi elevi în domeniu, istorici şi iubitori de frumos, înâlnire ce a avut loc la Mănăstirea Dragomirna.
Lucrările arhitectei Ioana Sabina Grigorescu, cunoscută pentru abordările sale inovative în arhitectură, care a combinat materialele moderne cu tehnici tradiţionale, lucrări începute în 1958 pot fi admirate şi astăzi la Mănăstirile Putna, Suceviţa, Voroneţ, Humor, Slatina şi mai ales la Dragomirna, ca să nu amintim decât de cele din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
După o succintă prezentare a unor repere biografice, urmează o prezentare detaliată a etapelor de restaurare şi conservare a mănăstirii Dragomirna între anii 1960 – 1970, respectiv a celor două biserici ctitorite de către mitropolitul Anastasie Crimca şi marele logofăt Luca Stroici, cele 5 turnuri cu zidurile şi drumurile de strajă ctitorite de către domnitorul Miron Barnovschi, cele două corpuri de chilii construite în perioada stăpânirii habsburgice.
Arhitecta Ioana Grigorescu rămâne un reper în ceea ce priveşte restaurarea monumentelor istorice prin cele mai remarcabile elemente arhitecturale şi anume betonul aparent şi prelucrarea lemnului în forme tradiţionale, elemente despre care au vorbit arhitecţii Virgil Polizu, Alexandru Panaitescu şi Dan Kisilevici în cadrul dezbaterii ce a urmat după vizitarea complexului mănăstiresc.
Textul este însoţit de numeroase planşe, atent selecţionate, menite să explice lucrările ce se impuneau a se realiza pentru a reface forma iniţială a mănăstirii. Fotografiile ce însoţesc aceste planşe înlesnesc lecturarea acestei cărţi, din care înţelegem felul în care arhitectura poate răspunde atât cerinţelor estetice contemporane, precum şi respectului pentru tradiţia istorică.