„Cele dintâi școli românești și-au aflat începutul în biserici. Primii învățători au fost chiar preoții. Primele taine ale cărților au fost deslușite în naosul bisericilor. Cred că s-a împlinit vremea ca școlile să răsplătească demnitatea aceea dintâi. Să fie și altar de învățătură și educație și cultură, dar și altar închinat Marelui Învățător.” Sunt cuvintele directorului Școlii Gimnaziale Herla, profesorul Alin-Dumitru Sărbușcă-Moraru, el însuși – o vreme – învățător. Și cred că mărturisirea aceasta a unui om al Școlii echivalează o adevărată și personală și autentică mărturisire de credință a unui om al Bisericii.
La școala din Herla, Capela școlară, naosul copiilor, e prinosul de fiecare zi și de fiecare clipă al unei astfel de mărturisiri. Un altar și o catapeteasmă miniaturale, registre iconografice atent alese, mărturisind multă-multă grijă pentru oameni, sfinți zugrăviți în medalioane ce par că poartă-n ele irizări de cer, file de sinaxar și de pateric ce se-nșiră blând, ca boabele de rugăciune în metanier, veghind ne-ncetat peste creștetele pruncilor.
Patronul spiritual al micului altar e Sfântul Grigorie Palama, iar registrele iconografice din naos spun, ele însele, o minunată poveste: sfinți ocrotitori ai copiilor și tinerilor, sfinți patroni spirituali ai profesorilor și învățătorilor din școală, sfinte ocrotitoare ale profesoarelor și învățătoarelor și sfinți ocrotitori ai școlilor teologice, ai învățământului. Inspirată și aleasă transpunere a rugăciunii în erminie și culoare!
Vorbind despre o asemenea de formă de rugăciune a unui director care-și dorește să-L arate și astfel copiilor pe Hristos, îmi și vin în minte evocări legendare ale comunei Slatina, care spun că „aici trăia un sihastru cu numele de Pahomie, care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpușneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creștea un paltin. Până atunci, sihastrul se nevoia într-o bisericuță de lemn.” Și nu-mi pot împiedica gândul că e tare frumos și de folos ca oamenii să-și audă și să-și împlinească chemarea.
Profesorul Alin-Dumitru Sărbușcă-Moraru este un astfel de om. Iar tâmpla aceasta, desprinsă parcă dintr-o legendă povestită nepoților de bătrânii Slatinei, e o necontenită prispă de rugăciune, cu ușile mereu întredeschise în așteptarea zvonului candid al copiilor ce vin aici „să-I spună doar Lui, doar Micului Iisus Care-i ascultă cuminte dintr-un ochi de catapeteasmă, niște cuvinte pe care le știe și le înțelege doar El.”
Nu poți să-i vezi pe copiii aceștia, strecurându-se înspre lumina micului iconotas cu încrederea în Bunul și Binele ce se sălășuiesc aici râzându-le pe chip, și să nu te gândești că atunci când copiii se roagă și îngerii li se așază la picioare.
La Herla Slatinei, Școala și Biserica, școala din biserică și biserica din școală dovedesc că rugăciunea și educația și grija față de oameni pot ctitori asemenea mici minuni.
prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar
