Continuând o frumoasă tradiție, în fiecare an, hramul bisericii parohiale aduce un moment deosebit de închinare și comuniune, prin aducerea spre cinstire a diferitelor odoare sfinte. Această tradiție aduce o profundă emoție și bucurie în inimile credincioșilor, reafirmând legătura lor puternică cu Dumnezeu și cu sfinții Săi.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena vor fi dăruite Parohiei Straja II de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, prin Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, îmbogățind astfel viața spirituală a localității.
Bucuria zilelor de sărbătoare închinate hramului central al parohiei, ne dorim să fie momente de o aleasă trăire duhovnicească, pe aceste meleaguri ocrotite de Dumnezeu.
Zilele de 17, 18, 19 și 20 mai sunt împodobite cu un program liturgic bogat, incluzând Slujba Acatistului Sf. Împ. Constantin și Elena, Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu de obște, slujba de priveghere în cinstea hramului și alte rânduieli liturgice.
17 MAI
- 15:00 Primirea Raclei cu Moaștele Sf. Împ. Constantin și Elena la Parohia Straja I;
- 15:00 – 16:00 Pelerinaj de la Parohia Straja I la Parohia Straja II;
- 16:00 Acatistului Sf. Împ. Constantin și Elena;
18 MAI
- 08:00 Sfânta Liturghie și pomenirea celor adormiți;
- 18:00 Vecernie și Litie;
19 MAI
- 07:30 Utrenia;
- 09:00 Acatistul Învierii Domnului;
- 09:30 Sfânta Liturghie;
- 18:00 Taina Sfântului Maslu de obște;
20 MAI
- 08:00 Paraclisul Sf. Împ. Constantin și Elena;
- 08:30 Sfânta Liturghie;
- 18:00 Slujba Privegherii: Vecernie, Litie și Utrenie;
Marți, 21 mai, la sărbătoarea Sf. Împ. Constantin și Elena, începând cu ora 09:30, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, pe un podium special amenajat în incinta lăcașului de cult.
Binecuvântarea și prezența moaștelor Sfinților Împărați Constantin și Elena, acești sfinți, protectori ai creștinilor și ctitori ai credinței ortodoxe, ne dorim să reverse har, lumină, pace și bunăstare peste frumosul nostru sat, un loc încărcat de istorie, spiritualitate și tradiție.
Dragostea și credința locuitorilor evlavioși ai acestui colț de Rai au făcut ca aceste sfinte odoare să binecuvinteze parohia noastră. Locuitorii din sat păstrează cu sfințenie tradițiile strămoșești, iar respectul pentru valorile spirituale este o constantă a existenței lor cotidiene. Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Straja nu este doar un loc de rugăciune, ci și un centru al comunității, unde oamenii se reunesc în momente de bucurie și de încercare, sprijinindu-se reciproc și întărindu-și credința.
Acest gest, realizat prin bunăvoința Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, este o mărturie a legăturii strânse dintre comunitățile ortodoxe din întreaga lume. Este o confirmare a faptului că, indiferent de distanțe, credința și dragostea pentru valorile creștine rămân neclintite.
Localitatea Straja, cu peisajele sale pitorești și oamenii săi harnici și pioși, este cu adevărat un colț de Rai, binecuvântat de harul divin, de protecția Sfinților Împărați Constantin și Elena, dar și de sfinții care au tămâiat munții zonei cu rugăciunile lor.
Cu aleasă bucurie, Vă invităm și vă așteptăm la momentele liturgice prilejuite de hramul bisericii parohiale, evenimente ce vor avea loc în perioada 17-21 mai 2024.