Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților anunță cu bucurie că și în toamna acestui an Sfântul Ioan cel Nou ajunge la parohiile și mănăstirile eparhiei, în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu, precum și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor.
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu și prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, racla care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou va vizita cele cinci protopopiate din cuprinsul eparhiei, Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni, în zilele de luni și marți, 21 și 22 octombrie 2024, pentru a aduce lumină în sufletele celor care îl cinstesc pe cel dintâi ocrotitor al Moldovei.
Întrucât anul acesta a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, pe parcursul procesiunii se va acorda o atenție deosebită unităților socio-medicale din cuprinsul județului, fiind oferite din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic icoane cu Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mare făcător de minuni.
Evenimentul, la care va lua parte o delegație a Arhiepiscopiei, va începe în zorii zilei de luni, 21 octombrie 2024, când racla cu cinstitele moaște și icoana Sfântului Ioan vor pleca de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și vor străbate localitățile județului, oprind pentru un scurt moment de rugăciune la: Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Ipotești, Bosanci, Bunești, Pleșești, Liteni, Centrul Social Dolhasca, Dolheștii Mari, Preutești, Hârtop, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Fălticeni, Spital Fălticeni, Mănăstirea Buciumeni, Mănăstirea Cămârzani, Ciumulești, Oniceni, Forăști, Valea Bourei, Mănăstirea Probota, Roșcani, Stamate, Corocăești, Dumbrăveni, Siminicea, Mănăstirea Fetești, Hanțăști, Adâncata, Mănăstirea Dragomirna, Zvoriștea, Buda, Zamostea, Mănăstirea Bălinești, Siret, Bălcăuți, Calafindești, Grănicești, Țibeni, Bădeuți, Așezământul de Copii „Sfântul Leontie” Rădăuți, Spitalul Municipal „Sfinții Cosma și Damian” Rădăuți.
În noaptea de luni spre marți, racla cu moaștele Sfântului Ioan va poposi la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Municipiul Rădăuți. Aici va fi săvârșită Slujba Privegherii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de noapte în cinstea celui ce este palladium al Moldovei de peste șase veacuri.
În ziua de marți, 22 octombrie, călătoria Sfântului prin eparhie va continua la: Gălănești, Bilca, Vicovu de Sus, Mănăstirea Sihăstria Putnei, Mănăstirea Putna, Horodnic de Sus, Mănăstirea Marginea, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Moldoviţa, Vama, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, Sadova (Fundu Sadovei), Pojorâta (II), Iacobeni, Spitalul Municipal Vatra Dornei, Catedrala din Vatra Dornei, Șaru Dornei, Neagra Șarului, Panaci, Mănăstirea Gheorghițeni, Crucea, Broșteni, Ostra, Stulpicani, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Humor, Catedrala din Gura Humorului, Biserica „Sfinții Arhangheli” Gura Humorului, Păltinoasa, Ilișești, Bălăceana, Stroiești, Biserica „Sfânta Vineri” Suceava, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
După ce va fi binecuvântat credincioșii eparhiei, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic, grabnic ajutător și făcător de minuni, va fi așezată din nou în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Pentru al cincilea an consecutiv Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează o procesiune cu moaștele sfântului ei ocrotitor. În anii 2020-2021 aceasta a avut loc pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor în perioada de grea încercare, iar din anul 2022 Sfântul Ioan cel Nou a ajuns la parohiile și mănăstirile eparhiei în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor marelui mucenic înaintea lui Dumnezeu.