Misiunea Bisericii de păstrare, transmitere și apărare a învățăturii de credință, de vestire, actualizare și preamărire a Nașterii Fiului lui Dumnezeu și de mărturisire, adorare și împărtășire a lui Hristos s-a manifestat de-a lungul timpului și se manifestă, în continuare, prin tradițiile creștine (postul), dar și prin cele populare (colindele) care își lasă amprenta în sufletele credincioșilor.
Inspirate din bogăția cântărilor liturgice bisericești, colindele sunt expresia cea mai vie a culturii teologice și duhovnicești populare a românului creștin ortodox. Ele sunt un memorial și o prelungire a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun auzite în biserică.[1]
Activitatea colindătorului la Crăciun constă în a aduce pe Hristos în casele creștinilor, în a-L mărturisi și în a-I vesti lucrarea mântuitoare.
Colindele se cântă în cor, în comuniune, fiindcă persoanele care le cântă reprezintă cetele de îngeri care au cântat la naşterea Mântuitorului în Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire“ (Luca 2, 14). În același timp, se cântă în cor, pentru că reprezintă credinţa Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. În colinde se unesc ,,dumnezeirea necreată și umanitatea creată; se unesc cerul și pământul, veșnicia și timpul, pentru ca oamenilor pământeni, viețuitori în timp Hristos să le dăruiască viața cerească veșnică”.[2]
Colindătorul și colindatul sunt importanți ca elemente constitutive în misiunea Bisericii deoarece „misiunea creștină face parte din planul lui Dumnezeu de mântuire și desăvârșire a lumii, constituind acea parte care se realizează în istorie prin Biserică și membrii acesteia”[3]. Pentru că Biserica nu poate înceta a fi Biserică misionară[4], timpul colindului nu este altceva decât un timp de misiune care cunoaște mai multe forme: un timp de pregătire, un timp de oficiere și un timp de bucurie. Încă de la începutul postului Crăciunului, cetele de colindători se pregătesc pentru a transmite raze de bucurie și lumină în casele credincioșilor, dar și comunității.
Locul de misiune și spațiul de colindat nu pot fi orișiunde, existând doar câteva delimitări spațiale posibile: biserica, curtea, fereastra și interiorul casei. Membrii cetei nu încep să cânte fără să-și fi câștigat acordul de a colinda, prin consimțământul dat de gazdă într-o stare de bucurie. Hristos umblă din casă-n casă, întrebându-ne prin glasul fiecărui colindător: Primiţi colinda? Primiţi colindătorii? Mai bine zis: Primiţi taina iubirii lui Dumnezeu în sufletele și în casele voastre?
Colindele şi colindatul ar trebui să fie pentru noi mijloacele sensibile prin care putem transmite şi altora bucuria venirii în lume a Mântuitorului Hristos, pentru a ne sfinţi viaţa şi a ne face mai buni. Mesajul lor este unul familiar, adresându-se în mod direct sufletului nostru şi îndemnându-ne să luăm parte la evenimentul sfânt. Ascultând colindele, spune atât de frumos Mihail Vulpescu, “simţi fiorul de sfinţenie ce vine de undeva de departe prin veacuri, şi trece din casă în casă şi din suflet în suflet.”[5] Ele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conștiința misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt și faptă este o vocație a tuturor creștinilor.
Dacă ne-am raporta în modul acesta la colinde, ele ar putea redeveni ceea ce au fost la început, adică acte de preaslăvire aduse lui Dumnezeu, asocieri ale noastre la vestea adusă de îngerii din ceruri; ar fi o sursă de trăire intensă, de bucurie deplină a sufletelor noastre, adunate în jurul Pruncului Iisus, Cel Care Din Fecioară S-a născut / Și cu lapte S-a crescut, pentru noi și pentru a noastră mântuire: Cum e robul S-a smerit / Și pe noi ne-a mântuit . Am înţelege astfel că, de fapt: Noi umblăm şi colindăm/ Şi pe Dumnezeu purtăm și, am încerca să fim mai buni, mai milostivi, așa cum ne spune colindul: Acum te las, fii sănătos, / Și vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios / Creștine, să fii bun!
Preot Norocel Constantin
Parohia ,, Nașterea Maicii Domnului” – Câmpulung Moldovenesc
[1] † Daniel, Patriarhul României, Daruri de Crăciun înțelesuri ale sărbătorii Nașterii Domnului, Basilica, București 2019, p. 34.
[2] † Daniel, Pariarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an, Editura Basilica, 2016, p.469.
[3] Pr. prof. dr. Valer Bel, Misiune, parohie, pastorație: coordonate pentru o strategie misionară, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2002, p. 6.
[4] Pr. prof. Valer Bel, Misiune, parohie, pastorație …, p. 6.
[5] Mihail Vulpescu, Cântecul popular românesc, Bucureşti, 1930, p.128.