Școlile de vară continuă să aducă bucurie în rândul copiilor de toate vârstele din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Ieri, 10 august 2023, doamna Ligia Deca, Ministrul Educației, s-a aflat în Bucovina și a poposit pentru câteva ore la Tabăra de vară „Mai aproape de Cer” de la Schitul Salaș al Mănăstirii Putna. Acest proiect face parte din Programul Școlilor de vară „Copii și părinți la altar” inițiat de Inspectoratul Județean Școlar Suceava și organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Alături de arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, și de o delegație din care a făcut parte domnul Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Alexandru Moldovan, Prefectul Județului Suceava, prof. Grigore Bocanci, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, și prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina Religie, doamna ministru a participat la o parte dintre activitățile desfășurate în tabăra care a reunit la schit zeci de copii din Salaș și din satele din împrejurimi. La finalul activităților împodobite cu zâmbete, flori și cântec, elevii, atât cei mai mari, cât și cei mai mici, au primit din partea reprezentanților Ministerului Educației daruri. Totodată, doamna ministru a împărtășit dorința de a oferi în continuare copiilor acestor meleaguri posibilitatea de a beneficia de o educație de calitate.
Tabăra, desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, este coordonată de prof. Vasile Schipor de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus. Alături de voluntarii implicați în proiect, în cadrul acestor întâlniri s-a urmărit rememorarea, promovarea și consolidarea valorilor moral-creștine în rândul elevilor. Întâlnirile tematice și-au propus și dezvoltarea abilităților de comunicare, dezvoltarea imaginației și a creativității, contribuind astfel la formarea caracterelor celor mai tineri creștini ai comunității.
Un moment emoționant s-a petrecut la Mănăstirea Putna, unde doamna ministru, alături de ceilalți membri ai delegației, a depus flori la mormântul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, a vizitat muzeul așezământului monahal considerat „Ierusalimul neamului românesc”, ghid fiind arhim. Melchisedec Velnic, și a aprins lumânări la mormântul Maicii Benedicta – acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga.
În dimineața aceleiași zile, doamna ministru Ligia Deca a fost prezentă și la Universitatea de Vară Merito Bucovina, organizată la Casa de Cultură a orașului Vicovu de Sus. Domnia sa a dialogat cu participanții și formatorii celei de a V-a ediții a programului „organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Maredin Suceava, Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectoarele Educațional-Teologic și Media și comunicare, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic”.
Potrivit organizatorilor, Universitatea de Vară Merito este un eveniment multidimensional, de învățare experiențială, colaborativă, ce își propune lărgirea comunității dascălului de vocație, tema generală abordată în acest an fiind Profesorul reflexiv, activ şi autonom. Comunități de învățare.
În cadrul întâlnirii, pr. Ștefan Mihalcea, consilier eparhial al Sectorului Media și Comunicare, i-a înmânat doamnei ministru, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Icoana Jubileu, care îi înfățișează pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.