Întrucât în comentariul la evanghelia din ziua de ieri ne-am referit la importanța monogamiei și la problema divorțului, aici ne vom referi la episodul binecuvântării copiilor de către Hristos, iar pentru o mai facilă explicare și urmărire a acesteia luăm pasajele în ordine.
Scrie în Evanghelie că oamenii ,,aduceau la El copii, ca să-Și pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau’’.
Gestul aducerii copiilor pentru a fi binecuvântați este cât se poate de firesc. Din mulțimea de oameni ce urma pe Hristos pentru a-I asculta cuvintele pline de har sau pentru a fi vindecați, sigur că unii aveau copiii cu ei. Ce apare nefiresc este gestul ucenicilor de a-i opri și certa, probabil din dorința de a-L proteja pe Hristos de numărul imens de oameni care dorea să Îl audă și vadă.
Comentând acest pasaj, Fericitul Augustin argumentează că, în timp ce toți oamenii care se apropie de Taina Sfântului Botez, nu pot face această trecere la o viață nouă fără a se pocăi și renunța la cea veche (a omului căzut în păcat), copiii sunt singurii scutiți de această pocăință atunci când primesc botezul, deoarece încă nu sunt la vârsta la care sunt capabili de a face alegeri libere. Însă credința celor care îi aduc spre a fi botezați ,,le poate folosi pentru sfințire și iertarea păcatului originar’’ (Predici).
,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu’’.
Acest pasaj a servit, încă de la începuturile Bisericii, drept argument în controversa pedobaptismului (botezarea copiilor). Legat de această temă literatura patristică este destul de generoasă. Se argumentează că este de neconceput ca cei mici să fie privați de harurile și darurile conferite de botez (Sf. Ciprian al Cartaginei, Epistole). Mai mult, sufletul omenesc este, scrie Tertulian, prin natura lui creștin. Sf. Vasile cel Mare susține că orice moment al vieții este potrivit pentru a primi botezul și a intra în comunitatea Bisericii (Regulile mari).
Hristos indică o realitate foarte importantă legată de convertire și botez: se cere pocăința, adică schimbarea minții, a modului de a vedea lumea și viața, se cere o stare de asemănare cu copiii, adică lipsa oricărei patimi, a oricărei răutăți. Starea de păcătoșenie, de răutate, face pe cel cuprins de ea incompatibil cu Dumnezeu și nevrednic de a face parte din Biserica Sa. Sf. Ioan Hrisostom scrie: ,,dacă voim să moștenim împărăția cerurilor, să căutăm cu toată râvna a dobândi această virtute. Că aceasta este definiția filozofiei: să fii cu pricepere curat la suflet. Aceasta este viața îngerească. Da, sufletul copilului este lipsit de orice patimă’’ (Omilii la Matei).
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
