Cuvintele Mântuitorului din Evanghelia de astăzi sunt relatate, potrivit celor 3 evangheliști sinoptici, imediat după episodul Schimbării la Față și după ce Domnul îl vindecă pe un copil demonizat (Mt. 17 – 18, 5; Mc. 9, 2- 40; Lc. 9, 28 – 50). Dacă mai întâi ucenicii Mântuitorului au văzut „slava Sa pe cât li se putea” (Troparul Schimbării la Față) și au auzit glasul Tatălui, Care a mărturisit dumnezeirea Fiului, acum se fac părtași tainei privitoare la pătimirile care vor urma. Vorbind despre aceasta, Mântuitorul îi încredințează că este Dumnezeu, că știe ce va urma și că de bună voie merge spre jertfă, pentru ca atunci când „Îl vor vedea Răstignit să înțeleagă pătimirea Sa cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că El este cu adevărat Raza Tatălui” (Condacul Schimbării la Față). Ucenicii încă nu înțelegeau cuvintele Domnului. „Pricepeau ei – spune Sf. Ioan Gură de Aur – dar nu totul. Știau că va muri, că Îl auziseră vorbind mereu de asta; dar ce era moartea aceasta, că va lua sfârșit repede și că va săvârși nenumărate bunătăți, aceasta n-o știau încă lămurit. Nu știau nici ce este însăși învierea; n-o pricepeau”. Sf. Teofilact al Bulgariei explică și de ce era ascuns cuvântul pentru ucenici, „pentru ca să nu să se mâhnească mai înainte de vreme, și, de frică, să se tulbure”.
Următoarea parte a textului conține răspunsul Mântuitorului referitor la un gând care a tulburat inimile apostolilor: Cine dintre ei ar fi mai mare?, întrebare apărută poate în contextul izgonirii demonului din copil, dat fiindcă că apostolii nu au putut să izgonească demonul din cauza împuținării credinței lor (cf. Luca 9, 40; Mt. 17, 20), după părerea Sf. Teofilact, sau poate în contextul dialogului Mântuitorului cu Petru (cf. Luca 9, 20), după opinia Sf. Ioan Gură de Aur. În fața acestui gând de mândrie, Mântuitorul le dă apostolilor o pildă minunată – spunea Sf. Ioan Gură de Aur – dar nu le dă numai pilda, ci și așază un copil în mijlocul lor, rușinându-i prin vederea copilului și făcându-i să fie tot așa de smeriți și nevinovați ca un copil”. Copii sunt exemple de puritate sufletească și de smerenie. Ei se raportează în modul cel mai firesc la Dumnezeu, se simt dependenți de El, Îl iubesc necondiționat și se încred în El cu multă tărie. Nu doar cei care se aseamănă copiilor sunt fericiți de Domnul, ci chiar și cei care îi vor primi cu toată deschiderea sufletească pe cei aleși ai Săi sunt încredințați că, primindu-i pe ei, Îl vor primi pe Mântuitorul și pe Dumnezeu Tatăl, Cel Care L-a trimis.
Domnul Iisus Hristos nu a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți (Mc. 10, 45; Mt. 20, 28). El a răsturnat ierarhia din limitele ei pur omenești, învățând că cine va vrea să fie mai mare să fie slujitorul celorlalți (Mc. 10, 43 – 44; Mt. 20, 26-27), făcându-se astfel „mai mic” în ochii celor de lângă el. Adevărata supremație a omului stă în slujirea celor de lângă el!
Arhid. prof. dr. Bogdan – Mihai HRIȘCĂ
