Stimate oficialități,
Onorată asistență,
În rugăciunea de binecuvântare a monumentului închinat de către administrația suceveană generalului Iacob Zadik I-am mulțumit lui Dumnezeu Care cârmuiește popoarele „ridicând din rândul lor bărbați înțelepți și pricepuți, care să le lumineze și să le conducă”. Iar unul dintre acești înțelepți și pricepuți bărbați a fost și Iacob Zadik, general al armatei române. De ce înțelept și priceput? Și în ce momente se vădesc aceste virtuți? Daruri ale lui Dumnezeu, prețuite și cultivate îndelung, înțelepciunea și priceperea se descoperă mai ales în momente de criză. Având în spate o carieră militară de 30 de ani, generalul Iacob Zadik este activ și câștigă victorii în luptele din Primul Război Mondial, în Transilvania, dar mai ales la bătăliile de la Mărăști și Mărășești din 1917. Peste un an, în noiembrie 1918, este trimis în ținutul Bucovinei pentru a restabili – la cererea lui Iancu Flondor – situația tulbure creată de opoziția antiunionistă față de dorința de revenire la matca țării a Bucovinei, ruptă în urmă cu 144 de ani. A reușit să împlinească această misiune cu înțelepciune și pricepere, evitând conflictul și aducând pacea. Va și spune, în cuvântul de mulțumire la primirea triumfală din Cernăuți: „Pentru despărțirea Bucovinei a trebuit să curgă sânge şi să cadă un cap de Domn, pentru reîmpreunarea ei însă n-a curs nici un pic de sânge, căci s-a făcut totul prin vrednicia voastră şi vrerea dreptății.” A fost vrednicia înțelepciunii oamenilor de stat precum Iancu Flondor, a multor ostenitori în armata țării, precum Iacob Zadik, dar și a altora, precum maiorul Anton Ionescu, sau profesori și liceeni, și alții, unii uitați, alții prea puțin pomeniți, care atunci, ori mai înainte, au lucrat pentru ca vechile hotare de miazănoapte ale României să revină pe Ceremuș, Colacin și Nistru.
Această înțelepciune și pricepere mă rog lui Dumnezeu să ne fie inspirată de oameni vrednici precum cei pe care îi pomenim astăzi. De ele avem nevoie, totdeauna, dar mai ales când sunt situații grele, delicate, nelimpezi. Toți ar trebui să le cerem de la Dumnezeu, mai ales cei rânduiți a purta grijă de cele ale cetății. Roadele? Un bine în plus, o rezolvare grabnică la problemele oamenilor de rând, o siguranță mai mare, o evitare a conflictelor grave, o stare de stabilitate atât de dorită.
Acum patru ani se dezvelea, tot aici, cealaltă statuie, a lui Iancu Flondor. Binevenită și de laudă este inițiativa de a i se alătura, de astăzi, și cea a generalului Iacob Zadik. Când l-a întâmpinat în Cernăuți, Iancu Flondor i-a spus acestuia: „Domnule General, dați-mi voie să vă binecuvântez, așa cum o fac doi frați care, după o lungă și dureroasă despărțire, se întâlnesc spre a nu se mai despărți niciodată. O fac, deschizând brațele mele și strângându-vă la piept”. Vecinătatea celor două statui să fie încă un semn al nedespărțirii lor. Și un alt fel de exprimare a dorinței de a ne deschide brațele spre toți românii, și de a-i strânge pe toți la piept, dar astăzi, pe 28 noiembrie, mai ales pe românii din Nordul Bucovinei. Pentru a căror pace și încetare a vărsării de sânge, să ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască înțelepciune și pricepere celor care au căderea și datoria morală a le îndeplini.
† Damaschin Dorneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților