Localitatea Volovăț se află la 5 km sud-vest de orașul Rădăuți, având coordonatele topografice: 47046’21.93″-47°49’47.14″ latitudine nordică și 25051’55.90″ – 25°57’14,74″ longitudine estică.
La Volovăț a fost biserica de lemn ctitorită de voievodul Dragoș (c. 1347-c.1354), care a fost mutată de Ștefan cel Mare la Putna, pe locul ei fiind ridicată între 1500-1502 biserica actuală. Referitor la Dragoș, letopiseţele de la Putna consemnează: „A venit Dragoş voievod din Ţara Ungurească, de la Maramureş, la vânătoare după un bour şi a domnit 2 ani”[1], iar cronica moldo-polonă din secolul al XVI, scrie: „Cu voia lui Dumnezeu, cel dintâi voievod, Dragoş, a venit ca vânător din Ţara Ungurească, din oraşul şi de la râul Maramuruş, la vânătoare după bour, pe care l-a ucis pe acel râu Moldova…şi a fost domn 2 ani”[2]. Ion Neculce, consemnează în O samă de cuvinte: „Mai aflatu-s-au şi o biserică de lemnu, făcută iarăși de Dragoş, la Volovăţ, lângă episcopia Rădăuţilor, pre care biserică o au mutat dintru acel locul Ştefan-vodă cel Bun la o mănăstire la Putna. Şi este hramul bisericii Vovedenie. Şi au zidit Ştefan – vodă la Volovăţu altă biserică, de piatră, vrând ca să facă evlaviia mănăstirii Putnii, ca să să chieme aceia întâi, fiind acea biserică mai de demult decât alte mănăstiri a lui Alexandru-vodă cel Mare”[3].
Biserica de lemn a lui Dragoș este cel mai vechi monument de lemn din Moldova.
În apropiere de biserica lui Ștefan cel Mare sunt fundaţiile de piatră ale unei biserici ortodoxe datată în vremea domnului Petru I (1375-1391). Ctitorul ei este Giurgiu Volhoveţchi sau Giurgiu de la Vîlhovăţ[4], amintit în documente între marii boieri ai domnului Alexandru cel Bun, la 28 iunie 1401, 7 ianuarie şi 1 august 1403, astfel: „credinţa panului Giurgiu Volhoveţchi şi a fraţilor lui”[5].
La 13 decembrie 1421, Alexandru cel Bun a dăruit fostei sale soţii Rimgaila, sora „Domnului nostru, Craiului Poloniei şi altor ţări, marelui cneaz Alexandru sau Vitold (…) târgul Sireti şi Volhovăţul, şi cu satele şi cătunele, cu morile şi cu heleşteiele şi cu vămile şi datoriile şi cu dările, cu produsele şi veniturile şi cu toate bunurile”[6]. Este sigur că la acea dată satul era domnesc, de vreme ce domnul îl dăruia fostei sale soţii. Mai mult, la Volovăţ se afla una dintre reşedinţele lui Iliaş, fiul lui Alexandru cel Bun, aşa cum este scris într-un hrisov din 22 mai 1443, prin care domnul îi dădea panului Didrih „prieten drag şi cumătru al nostru de la Buceaci şi de la Iazloveţ, staroste al Podoliei (…)”, în contul unei datorii „curtea noastră de la Volhoveţ, şi cu piua de sumani şi cu moara, şi Ghedeon vânătorul, şi Soceviţa, şi cu toate cătunele şi veniturile care ascultă, de acea curte din vechime”[7].
Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Volovăţ a fost ctitorită de Ştefan cel Mare[8], între 1500 – 1502[9], în al patruzeci și șaselea an din domnia sa. Biserica este o construcție masivă, din piatră, de tip navă, cu pronaos, naos și altar. Între naos și pronaos se găsește un zid despărțitor, cu o ușă dreptunghiulară. Lăcașul de cult a fost ridicat în doi ani, ceea ce înseamnă un timp de construcție mai mare comparativ cu alte ctitorii ale lui Ștefan cel Mare[10]. Hramul bisericii este identic cu al bisericii din Pătrăuți, ridicată de același domn în 1487, între ele fiind o distanță de circa 15 km.
Pisania se găsește deasupra ușii de la intrare și are următorul text[11]:
„Binecuvântatul și de Hristos iubitorul Ștefan Voevod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod și doamna sa Maria fiica lui Radu voievod și cu prea iubitul lor fiu Bogdan voievod au zidit acest hram în numele Înălțării cinstitei și de viață dătătoare cruci. Și s-a început în anul 7008 (1500) și s-a săvârșit în anul 7010 (1502) și a domniei sale în anul al patruzeci și șaselea curgător, în luna septembrie 14”.
Faptul că la Volovăţ au existat două biserici în secolul al XIV-lea (prima a lui Dragoş, a doua a lui Giurgiu)[12], iar ulterior Ştefan cel Mare a ridicat o altă biserică de piatră, pe locul celei de lemn, mutată de el al Putna, este ceva neobișnuit pentru o simplă localitate rurală, explicația fiind importanța locului, fostă reşedinţă a lui Dragoş. Este cea mai potrivită argumentație istorică pentru existența ansamblul eclesiastic de la Volovăţ, de vreme ce domnul Ştefan cel Mare, care a așezat pietrele tombale pe mormintele străbunilor săi aflate la Biserica „Sfântul Nicolae” (Bogdana) din Rădăuţi, a construit Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” la Volovăț, pe locul în care Dragoş, dușmanul străbunilor săi, a viețuit o vreme. Arhitectura acestei biserici de tip navă, masivă, înaltă, cu boltire pe arce gotice, seamănă cu Bogdana de la Rădăuți.
Au fost săpate:
Caseta 1 din pronaos (2×2 m), amplasată în colțul de nord-vest; a fost descoperit un pavaj din lespezi plate incastrate în mortar, nederanjate; pavimentul aparține fazei de construcție Ștefan cel Mare.
Caseta 2 (2×2 m), amplasată în colțul din latura de sud-est din pronaos; a fost descoperit (sub pavimentul actual din pietre plate, fiecare piatră având dimensiuni de 0,45×0,45 m și 0,6 m grosime) pavimentul din cărămizi arse, simple, prinse în șapă de mortar, nederanjate, aparținând etapei de construcție Ștefan cel Mare. Cărămizile pavimentare au fost aranjate în sistemul „coadă de rândunică”, îmbinările fiind perfecte.
Caseta 3 (2×2 m) a fost deschisă în colțul de nord-est al naosului; în fața ușilor diaconești; sub pavajul austriac a fost descoperită o piatră masivă (1,60 m lungime, 0,40 m grosime și 0, 60 lățime), cioplită, care a fost așezată perpendicular pe pavimentul de cărămidă din timpul lui Ștefan cel Mare. Această piatră ar putea fi de la o biserică veche. Piatra a fost așezată după construcția pavimentului din cărămizi din etapa Ștefan cel Mare, în apropierea ușii diaconești din dreapta altarului, având o anumită semnificație de vreme ce a fost amplasată în acest loc. Pavimentul din fața altarului (cel din 1502) a fost refăcut în secolul al XVII-lea prin placarea cu lespezi masive, fasonate, amplasate pe un pat de nisip, dispuse deasupra șapei originale (cărămizile din pavimentul Ștefan cel Mare fiind demontate parțial); a doua fază de refacere a fost în 1804, prin placarea cu pietre (pavajul actual); sub pavajul din 1502 stratul de umplutură este nederanjat.
Caseta 4 (2×2 m) a fost deschisă în naos, lângă zidul de nord; au fost constate următoarele date tehnice: prin refacerea pavimentului în 1804, cărămizile și șapa din 1502 au fost scoase, fiind pus un strat de nisip până la pământul negru de umplutură din etapa construcției bisericii; la 0,60 m de la pavajul actual, se află elevația, lățimea treptei dintre zid și fundație fiind de 0,30 m; pragul fundației a fost protejat cu un strat de mortar gros de 5 / 7 cm, pe o lățime de 40 cm; fundația este construită din pietre fasonate, îmbinate cu mortar; din punct de vedere tehnic, nu există nici o deosebire între zidul bisericii și fundație; talpa fundației este la -2,70 m, fiind așezată pe un pat de pietriș gros de 5 / 10 cm; stratul de umplutură este format din două depuneri compacte, nederanjate: sol negru (-0,40 -2,10 m) și sol brun-gălbui (steril arheologic) (-2,10 m – 2,70 m); depunerile de sol nederanjat demonstrează că toată suprafața interioară a bisericii a fost săpată până la 2,70 m adâncime, fiind clădită apoi fundația;
Caseta 5 (la exterior, lângă zidul și contrafortul pronaosului, pe latura de sud). Talpa fundației contrafortului a fost identificată la 2,70 m, fiind așezată pe un strat de pietriș de 0,50 m; fundația contrafortului are o lățime de 1,80 m, pragul fiind acoperit cu un strat de mortar gros de 5 / 7 cm; lângă fundația contrafortului au fost dezvelite patru schelete, aflate la adâncimi diferite (două la 0,80 m; două la 1,20 m). Mormintele sunt ulterioare ridicării bisericii, din prima jumătate a secolului al XVI-lea.
BIBLIOGRAFIE
Artimon, Alexandru, Câteva consideraţii istorice-arheologice asupra bisericii din secolul al XIV-lea descoperită la Volovăţ (judeţul Suceava), în Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, 32, 1981, 3, p. 392.
Asăvoaie, Costică, Observaţii privind fundaţiile de biserică descoperite la Volovăţ (jud. Suceava), în Cercetări Istorice (Serie Nouă), XVI, Iaşi, 1997, p. 5-14.
Balş, G., Bisericile lui Ştefan cel Mare, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XVIII, 43-46 (1925), Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1926, p. 130-132.
Bătrâna, Lia, Bătrâna, Adrian, Contribuţia cercetărilor arheologice la cunoaşterea arhitecturii ecleziastice din Moldova în secolele XIV-XV, în SCIVA, 2, 45, 1994, p. 150.
Bogdan, Ioan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I, Hrisoave şi cărţi domneşti, 1457-1492, Bucureşti, 1913.
Brătulescu, Victor, Pomelnicul bisericii de lemn de la Volovăţ, în MMS, anul XIV (1968), p. 325-326.
Costin, Nicolae, Letopiseţul Ţării Moldovei, de la zidirea lumii până la 1601,
Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti, 1905.
DRH = Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul XIX, (1626-1628), întocmit de Haralambie Chirca, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1969; Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul I (1384-1448), întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L. Şimanschi, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1975; DRH, A. Moldova, II, 1976 = Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul II (1449-1486),volum întocmit de Leon Şimanschi în colaborare cu Georgeta Ignat şi Dumitru Agache), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1976; Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul XXI (1632-1633), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L. Şimanschi), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971; Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul III (1487-1504), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi N. Ciocan), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1980; Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul XXIII (1635-1636), volum întocmit de Leon Şimanschi, Nistor Ciocan, Georgeta Ignat şi Dumitru Agache), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1996;
Grigoraş, Nicolae, Caproşu, Ion, Biserici şi mănăstiri vechi din Moldova, până la mijlocul secolului al XV-lea.
Kozak, Eugen, Die Inschriften aus der Bucovina, Epigraphische beiträge zur quellenkunde der Landes- und Kirchengeschichte, Strinschriften, Wien, 1903, p. 198-199.
George Ioan Lahovari, Dicționarele geografice ale țărilor locuite de români în afară de regat, II. Dicționarul geografic al Bucovinei, Atelierele grafice „Socec”, București, 1909.
Episcopul Melchisedec, O visită la câteva mănăstiri şi biserici antice din Bucovina, în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, anul I, 1883 (extras), Bucureşti, 1883.
Mareș, Ion, Biserici și curți domnești din Bucovina în secolele XIV-XV (manuscris).
Mitric, Olimpia, Cartea românească veche în județul Suceava. Catalog, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universității ”Ștefan cel Mare”, Suceava, 2005.
Moisescu, Constantin, Arhitectura românească veche, vol. I, Bucureşti, 2001, p. 155-156.
Neculce, Ion, Opere. Letopiseţul Ţării Moldovei şi o samă de cuvinte (ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel), Editura Minerva, Bucureşti, 1982.
Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, a. 1324-1881, I, secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001.
Sion, Gheorghe, Biserica veche din piatră, în ruină, de la Volovăţ (judeţul Suceava). Noi observaţii şi cercetări, în Revista Monumentelor Istorice, nr. LXXIV, 1-2, 2005.
Stoicescu, Nicolae, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor din Moldova, Bucureşti, 1974.
Stoicescu, Nicolae, dicționar alș marilor dregători din țara Românească și Moldova, sec. XIV-XVII, Editura enciclopedică română, București, 1971.
Tezaurul toponimic al României. Moldova, volumul I, Repertoriul istoric al unităților administrativ-teritoriale 1772-1988, Partea a 2-a, A. unități simple (localități și moșii), Dragoș Moldovanu, coordonatorul seriei Moldova a Tezaurului Toponimic al României, Editura Academiei Române, București, 1992.
Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei = Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Ediţie îngrijită, studiu introductiv, indice şi glosar de P. P. Panaitescu, Editura de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1955.
Daniel Werenka, Topographie der Bukowina zur Zeit ihrer Erwenbung durch Oesterreich (1774-1783), Czernowitz, 1893.
Franz Adolf Wikenhauser, Geschichte der Klöster Voroneț und Putna, Cernowitz, 1886.
SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE DIN 2021 DE LA BISERICA „ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI” DE LA VOLOVĂȚ, COM. VOLOVĂȚ, JUD. SUCEAVA (2021)
Autorizație pentru cercetare arheologică preventivă nr. 34/ 20.01.2021; nr. 285/17.05.2021; responsabil științific: dr. Ion Mareș, arheolog expert
Săpăturile arheologice preventive de la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Volovăț au drept obiective următoarele probleme: existența fundațiilor unui lăcaș de cult anterior ? (Dragoș din Bideu); cercetarea unor morminte (posibil mormântul lui Dragoş ?); faze de restaurare, reparare; săpături arheologice la interiorul și exteriorul bisericii; întocmirea de documentații arheologice: planuri, relevee, grunduri, secțiuni stratigrafice, imagini comparative, fotografii, filme etc..
În conformitate cu obiectivele stabilite în proiectul de cercetarea arheologică și cu planul săpăturilor arheologice, în iunie 2021 a început investigarea științifică a Bisericii ctitorită de domnul Ștefan cel Mare și Sfânt, prin trasarea la interior a patru casete (2×2 m), două în pronaos, două în naos și alte patru casete la exterior.
[1] Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, p. 48.
[2] Ibidem, p. 177.
[3] Ibidem, p. 162.
[4] Bătrâna, Lia, Bătrâna, Adrian, Contribuţia cercetărilor arheologice la cunoaşterea arhitecturii ecleziastice din Moldova în secolele XIV-XV, în Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie, 2, 45, 1994, p. 150.
[5] Costăchescu, M., Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, volumul I, doc. 16, p. 48.
[6] Ibidem, doc. 44, p. 143.
[7] DRH, A. Moldova, vol. I, doc. 231, p. 325-327.
[8] Balş, G., Bisericile lui Ştefan cel Mare, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XVIII, 43-46 (1925), Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1926, p. 130-132.
[9] Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, a. 1324-1881, I, secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 535-545.
[10] A ridicat câte trei biserici pe an: Pătrăuți, Milișăuți, Hârlău (1487), și câte două Sfântul Ilie, Voroneț (1488).
[11] Wikenhauser, Franz Adolf, Geschichte der Klöster Voroneț und Putna, Cernowitz, 1886, p. 57; Kozak, Eugen, Die Inschriften aus der Bucovina, Epigraphische beiträge zur quellenkunde der Landes- und Kirchengeschichte, Strinschriften, Wien, 1903, p. 198-199; G. Balș, Bisericile lui Ştefan cel Mare, p. 132.
[12] Recent, arhitectul Gheorghe Sion crede că: „Pe râul Volovăţ (…) ar fi de aşteptat să se găsească o treia biserică” (Sion, Gheorghe, Biserica veche din piatră, în ruină, de la Volovăţ (judeţul Suceava), p. 36).
