Evanghelia acestei zile, o evanghelie lungă și foarte generoasă în detalii, cuprinde câteva episoade de mare importanță din zilele premergătoare morții Mântuitorului Hristos.
Deși această evanghelie poate fi tratată pe larg în studii extinse, nu într-un articol ca cel de față, vom sintetiza cele mai importante aspecte. Evenimentele ce s-au succedat înaintea arestării lui Iisus sunt: trădarea lui Iuda Iscarioteanul, pregătirea Cinei de Taină, instituirea Euharistiei și anticiparea lepădării lui Petru.
Trădarea lui Iuda
Motivat cel mai probabil de lăcomie, acesta se oferă să-l predea pe Iisus arhiereilor pentru prețul de treizeci de arginți. Deși anumite interpretări ale trădării încearcă să-l disculpe parțial pe Iuda, argumentând că acesta ar fi dorit ca Iisus să fie predat pentru că nu era acel mesia înțeles eronat de evrei (un lider politic și chiar militar care să-i elibereze de dominația Imperiului Roman), actul de trădare făcut de Iuda Iscarioteanul este prezentat de evangheliști ca fiind premeditat și calculat. Iuda caută să-L predea pe Iisus într-o cât mai mare discreție pentru a evita provocarea unui scandal public (din acest motiv este arestat când se ruga în Ghetsimani, nu în curtea Templului). Și arhiereii și Iuda știau cât de popular era Iisus și că orice acțiune îndreptată împotriva Lui ar fi putut cauza tulburări serioase.
Interpretarea patristică a acestui act se concentrează pe de o parte pe faptul că trădarea a fost făcută nu din necesitate, ci a fost un act perfect conștient și liber (Beda Venerabilul), cât și pe aspectul demonic al trădădării. Deși numele Iuda (foarte popular în poporul Israel) a devenit sinonim cu trădarea, Origen consideră că adevăratul autor al acestui sacrilegiul este ,,tatăl crimei’’ – diavolul. Sf. Ev. Luca exprimă acest lucru foarte articulat arătând că trădarea a avut loc ,,după ce a intrat diavolul în inima lui Iuda Iscarioteanul’’ (Lc. 22,3).
Cina cea de Taină
Această cină este un episod central al creștinismului. Fiind ultima masă pe care Iisus o împărtășește cu discipolii Săi înainte de a fi arestat și ucis, în cadrul acestei cine sacre, Iisus instituie Taina centrală a creștinismului: Euharistia.
Ritualul jertfirii mielului pascal se oficia la templul din Ierusalim în după-amiaza zilei de 14 Nisan (martie-aprilie). Mieii erau aduși preoţilor la jertfelnicul din curtea templului unde erau sacrificați. Sângele curs era colectat și vărsat înaintea jertfelnicului, iar de acolo se scurgea printr-un sistem de conducte în pârâul Chedron. Măruntaiele și grăsimea erau arse pe jertfelnic, iar restul mielului jertfit era adus acasă pentru a fi preparat pentru ospățul ritualic de Paști, care, de obicei, se desfășura în camera de sus a casei.
Faptul că locul unde urmau Iisus și apostolii Săi să organizeze această cină pascală era încă necunoscut cu o zi înainte de prima zi de Paști își are probabil explicația în faptul că Hristos știa care sunt intențiile lui Iuda, iar acesta nu trebuia să afle unde aveau să se întâlnească pentru a nu indica acel loc pentru arestarea lui Iisus.
Era foarte important ca această cină să aibă loc pentru că ea a fost nu doar o masă de rămas bun, ci a devenit instituirea unui nou Paști, un Nou Legământ între Dumnezeu și omenirea întreagă.
Cel mai probabil Iisus cu apostolii Săi au luat Cina cea de Taină în preziua Paștilor, adică Joi 13 Nisan, iar masa, deși are câteva caracteristici comune cu cina pascală, nu a fost o masă de Paști. Evangheliștii nu menționează mielul pascal. De asemenea, termenul folosit pentru „pâine” în relatarea evanghelică este artos, termen folosit în general pentru pâinea dospită, dar care nu putea fi utilizat pentru a desemna pâinea nedospită (azima), care se mânca începând cu 15 Nisan (sâmbătă). Lafel, cele patru cupe cu vin închinate în modul tradițional la masa pascală la evrei nu sunt amintite.
Instituirea Euharistiei
„Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu …Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă’’ – aceste cuvinte rostite de Iisus sunt fundamentul tainei Euharistiei.
Primul legământ sau testament dintre Dumnezeu și poporul evreu fost consfințit prin sângele animalelor sacrificate. Al doilea testament sau legământ, de această dată între Dumnezeu și toți cei ce prin botez vor deveni membri ai noului popor ales, este consfinţit prin sângele ce a curs pe lemnul crucii lui Iisus Hristos, care a primit a fi jertfit astfel ca răscumpărare pentru păcatele lumii. Având ca temei jertfa Sa de pe cruce Iisus lasă Bisericii taina Euharistei, care, săvârșită în slujba numită liturghie, prelungește în istorie și lume jertfa Sa de pe Cruce și mai ales roadele spirituale ale acestei jertfe.
Påinea şi vinul nu sunt doar un simbol, ci prin rostirea cuvintelor lui Iisus în cadrul Sfintei Liturghii, pâinea și vinul devin Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, iar unirea cu Hristos prin primirea lor este de o importanță capitală pentru viața duhovnicească a fiecărui creștin, după cum Însuși Hristos arată: ,,dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi’’ (Ioan 6, 53).
Anticiparea lepădării lui Petru
În ciuda faptului că Petru a insistat vehement că el nu se va lepăda, profeția lui Iisus, că acesta îl va renega de trei ori înainte de a cânta cocoșul, s-a împlinit, arătând slăbiciunea firii umane în fața persecuției.
Un aspect important de precizat este faptul că, de fapt, Iisus a prevăzut nu doar lepădarea lui Petru, ci faptul că toți apostolii Îl vor renega (,,Toți vă veți sminti, că scris este: «Bate-voi păstorul și se vor risipi oile»’’). Însă, această smintire sau poticnire (lepădare) nu trebuie înțeleasă ca o decădere totală şi iremediabilă, ci ca una temporară.
În concluzie, textul evangheliei de azi aduce în atenție teme esențiale ale credinței creștine: trădarea, jertfa, iertarea și slăbiciunea umană. Pasajul ne invită la reflecție asupra naturii umane în general și a mântuirii aduse prin jertfa Mântuitorului Hristos.
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
