Pericopa evanghelică de astăzi poate fi intitulată prețul adevăratei ucenicii. Cu altă ocazie, Domnul Iisus Hristos, așa cum ne confirmă Sfântul evanghelist Matei, a spus, în deja celebra Predică de pe munte, că nu oricine zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, aceasta fiind rezervată celor care împlinesc voia Tatălui din ceruri (Matei 7, 21).
Similar, aici este atrasă atenția asupra faptului că a urma lui Hristos fără a trăi o viață conformă cu principiile enunțate de El înseamnă ipocrizie. Discipolul sau ucenicul adevărat este cel care e dispus să-l iubească mai presus de orice. Ura despre care se vorbește nu trebuie interpretată ad litteram; este, însă, subliniat un aspect decisiv: dragostea pentru Hristos trebuie să fie atât de mare, încât, comparativ, toate celelalte moduri de iubire să fie ură. Asta înseamnă că nicio chestiune legată strict de familie nu ar trebui să îl abată pe ucenicul adevărat de la dragostea sinceră și devotată față de Domnul.
Mai mult, atunci când este vorba despre „vârful de lance”, egocentrismul, și acesta e ultimul obstacol necesar a fi înlăturat, deoarece scopul nostru nu e destinat limitării la întregul lexic ce ține de „eu”: mie, (pentru) mine, (datorită) mie, al meu etc. Scopul omului viața hristocentrică, adică acel țel măreț centrat pe Hristos, nu redus la noi înșine.
Apare și în această situație o eroare pe care, de multe ori, fără să ne dăm seama, o comitem, din momentul în care punem întrebarea greșit. Nu ar trebui, deci, să ne întrebăm cum ne afectează fiecare faptă a noastră; întrebarea ar trebui să fie: cum Îl afectează atitudinea manifestată neglijent de mine pe Hristos? În devotament, în credință, în modul de raportare la Dumnezeu nu își au locul jumătățile de măsură.
Crucea asumată este diferită de crucea indiferenței. Ambele ni se oferă, însă nu sub forma unor răni sau a unei plăgi. Mărturisirea conștientă a lui Hristos Cel răstignit, îngropat și înviat înseamă evitarea păcatului indiferenței. Crucea rămâne aceeași, cu toate că voința oricărui credincios are două caracteristici: libertate și simetrie. Cu toate că suntem liberi să facem orice, imperativul punerii tuturor faptelor în balanță ar trebui să ne însoțească permanent și să ne statorniceacă „aroma” harului primit la Botez, în același chip în care sarea rămâne mereu pură, atunci când nu se amestecă cu impuritățile de tot felul.
Pr. Claudiu-Ioan COMAN
