Într-un scurt și cuprinzător tratat despre rugăciunea personală, părintele Gabriel Bunge atrăgea atenția în privința obiceiului de a priveghea, de a rămâne, deci, mereu, ancorați în starea de veghe.
Suntem obișnuiți astăzi să simplificăm lucrurile, însă cuvintele Domnului Hristos rămân veșnic valabile. Astfel, pregătirea elaborată, serioasă și accentuată este realizată – zice părintele Gabriel Bunge, citându-l pe Avva Evagrie Ponticul – cu o armă de apărare și de atac împotriva dușmanului care ne împresoară din toate părțile.
Perpetuarea rugăciunii veghetoare, din perspectivă biblică, are o importanță covârșitoare. Ea înseamnă că, pentru orice credincios sau credincioasă, istoria nu se poate înțelege în termenii unei veșnice reînceperi; dimpotrivă, istoria înseamnă un progres marcat de vizitele lui Dumnezeu în timpuri, zile, ceasuri, momente privilegiate etc.
Strâns legată de aspectele de mai sus, parusia mai înseamnă și credința în faptul că Dumnezeu a venit, vine neîncetat și, mai ales, va veni pentru a judeca lumea și pentru a-i mântui pe credincioși.
Pericopa lucanică rânduită a se citi astăzi, vorbește despre zilele lui Lot, ziua în care a ieșit Lot (la porunca Domnului, din Sodoma) și ziua arătării Fiului Omului, respectiv ziua privilegiată a lui Dumnezeu, ea necesitând a fi înțeleasă în două feluri: ca eveniment istoric, denotând biruința sigură a lui Dumnezeu împotriva tuturor dușmanilor Săi, și din punct de vedere cultual, însemnând ziua pe care omul o consacră cinstirii lui Dumnezeu.
Dacă sunt corelate cele două informații prezentate, atunci e limpede că înțelesul afirmațiilor lui Hristos din textul Sfântului Evanghelist Luca devin interesante: citite în ordine inversă, cuvintele arată că intervenția lui Dumnezeu în istorie este prompt îndreptată împotriva oricărui păcat, pedepsind nepăsarea, dar că aceeași intervenție este proniatoare, răsplătind fidelitatea ancorată solid „pe piatra credinței care este Hristos”, așa cum a fost simțită în timpul lui Noe. Așadar, cultul reprezintă calea de acces către evenimentele pozitive a ceea ce numim cu titlu generic istoria mântuirii.
Așteptarea unei zile a biruinței asupra răului, a unei perioade de timp care se manifestă în creație și e favorabilă celor credincioși a fost mereu itinerariul pe care și-au dat silința să îl urmeze fără ocolișuri cei care, asemeni lui Noe și lui Lot, au părăsit păcatul și, plini de nădejde, și-au arătat năzuințele, prin rugăciuni și privegheri neîncetate înaintea lui Dumnezeu.
Pr. Claudiu-Ioan COMAN
