La împlinirea a 171 ani de la nașterea geniului Baladei românești, a renumitului compozitor Ciprian Porumbescu, corala care îi poartă cu cinste numele l-a sărbătorit prin cânt și rugăciune la biserica din Stupca, sub streașina căreia se află și mormântul celui care este considerat „crai nou” al culturii și muzicii românești.
Întrucât Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să îi cinstească pe cei care au dăruit poporului român și întregii lumi o moștenire cultural-artistică extraordinară, în Duminica a XXI-a după Pogorârea Sfântului Duh, 13 octombrie 2024, un sobor de preoți și diaconi au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Biserica „Sfântul Dumitru” din Stupca, localitatea suceveană Ciprian Porumbescu, sub protia pr. Răzvan Câmpulungeanu, misionar protopopesc în cadrul Protopopiatului Suceava II.
Știind că rugăciunea este o dovadă profundă a dragostei, a recunoștinței și a respectului față de cei care și-au început drumul spre veșnicie, la ceas de sărbătoare, răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de Corala „Ciprian Porumbescu”, sub bagheta dirijorală a lui Alexandru Semeniuc.
În anul 2023, România a fost reprezentată cu cinste de către corala suceveană la cea mai mare competiție din lume dedicată muzicii corale, World Choir Games, desfășurată în luna iulie a acelui an la Gangeung, Coreea de Sud. În cadrul acestui concurs mondial, interpretarea extraordinară și tehnica deosebită demonstrate de coriști au adus două medalii de aur țării noastre.
Domnul Ionuț-Vichentie Ilisoi, manager al coralei și președinte al Asociației Sing Bucovina din Suceava, a transmis faptul că „acest moment solemn oferă ocazia de a aduce un omagiu unuia dintre cei mai iubiți compozitori români și de a reconecta publicul cu rădăcinile și valorile muzicale ale României. Este un moment de rugăciune și reculegere pentru toți cei care prețuiesc moștenirea culturală a lui Ciprian Porumbescu și semnificația sa în istoria muzicii românești. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu sprijinul Sectorului Cultural, condus de părintele consilier Ciprian Blaga.”
A urmat o slujbă de pomenire pentru întreaga familie Porumbescu, la finalul căreia la mormântul tânărului Ciprian s-au auzit câteva dintre mult iubitele compoziți ale sale interpretate de membri ai coralei.
La eveniment a participat și domnul Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, care le-a vorbit celor prezenți despre colaborarea rodnică dintre instituția reprezentată de domnia sa și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, precum și despre cel care s-a remarcat prin contribuția pe care a adus-o muzicii întregii lumi, compozițiile sale evocând, între altele, sufletul satului bucovinean, dar și prin împlinirea misiunii patriotice pe care a desăvârșit-o prin nemăsurata dragoste față de neamul său, Ciprian Porumbescu, care este comemorat mai ales în Țara Fagilor, la Suceava, pe meleagurile natale.
Ciprian Porumbescu se numără între oamenii iluștri ai poporului nostru, fiind unul dintre cei care și-au dedicat viața muzicii, dar și apărării și promovării valorilor culturale și tradiționale românești, autorul imnurilor naționale „Trei culori” și „Pe-al nostru steag e scris Unire” și al primei operete românești, „Crai nou”.
Iar când fraților, m-oi duce de la voi și-o fi să mor, pe mormânt atunci să-mi puneți, mândrul nostru tricolor – acest mesaj, înscris precum un testament pe crucea care străjuiește mormântul lui Ciprian Porumbescu, a fost citit pe buzele tuturor celor care, la împlinirea a 171 de ani de la naștere a maestrului Baladei românești, s-au reunit să îi cinstească memoria și moștenirea muzicală și culturală.