În ședința de astăzi, 17 noiembrie 2021, Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și reabilitarea ansamblului de clădiri ale Mănăstirii ”Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Astfel, obiectivul de patrimoniu, aflat pe Lista monumentelor istorice, va fi restaurat și valorificat din punct de vedere cultural și economic, pentru creșterea gradului de acces al publicului larg și al persoanelor cu diferite dizabilităţi, pentru asigurarea unor condiții optime pentru administrarea și punerea în valoare a clădirilor de patrimoniu aflate în incinta mănăstirii, precum și pentru reorganizarea și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru obștea monahală.
Ansamblul, amplasat pe o suprafață de 16.558 mp, va beneficia de o serie de intervenții la elementele de arhitectură, bazate în special pe concluziile studiilor istorice și pe studiile tehnice preliminare privind elementele de lemn și de zidărie din piatră și cărămidă.
Proiectul va fi finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), iar durata de execuție a lucrărilor este estimată la 36 de luni.