În ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de miercuri, 31 martie 2021, a fost aprobată reînceperea vieții monahale la Mănăstirea Pătrăuți, mănăstire ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare în 1487 și desființată de Imperiul Austriac la începutul secolului al XIX-lea. Propunerea va fi înaintată către Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Monahia Alexandra Bădrăgan, de metanie de la Mănăstirea Sucevița, va fi prima stareță odată cu redeschiderea mănăstirii.
Redeschiderea mănăstirilor închise în urma ocupării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în 1774–1775 este o prioritate anunțată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic din primele zile de după intronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Până în prezent a fost redeschisă Mănăstirea Solca, în 7 martie 2021 fiind instalat primul stareț după 236 de ani de la închiderea mănăstirii.
Scurtă istorie a Mănăstirii Pătrăuți
Ctitorirea de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
Biserica mănăstirii din Pătrăuți a fost ctitorită în anul 1487 de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Hramul este „Înălțarea Sfintei Cruci”, așa cum se arată în pisanie: „Io Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a început să zidească acest hram în numele Cinstitei Cruci, în anul 6995 (1487), luna iunie 13”.
Biserica are pictură exterioară pe peretele de vest. În pictura interioară se remarcă scena Cavalcada Sfintei Cruci.
Tabloul votiv păstrează unul dintre cele mai vechi portrete ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Mijlocitor al voievodului către Mântuitorul Iisus Hristos este Sfântul Constantin cel Mare.
La 30 septembrie 1492, la Suceava, diacul Toader, fiul preotului Gavriil, termină de copiat, din porunca doamnei Maria Voichița, un Tetraevanghel pentru Mănăstirea Pătrăuți care are următoarea însemnare dedicatorie: „Cu bunăvoia Tatălui și învățătura Fiului și săvârșirea Sfântului Duh, s‑a făcut acest Tetraevanghel în zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului domn, Io Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei, și ale binecinstitoarei sale doamne, Maria, care, ea, arzând de dragoste și fiind iubitoare a cuvintelor lui Hristos, cu râvnă a dat și s‑a scris aceasta în anul 7001 (1493) și s‑a săvârșit în luna septembrie în 30 de zile și s‑a dat întru rugă sieși, în biserica din mănăstirea de la Pătrăuți, unde este hramul înălțării Cinstitei Cruci. Și s‑a scris în cetatea Sucevei, cu osteneala mult greșitului Toader diac, fiul lui Gavril prezviterul”. Acesta se află în prezent la Pierpont Morgan Library din New York. Este considerat cea mai fidelă copie a Tetraevanghelului scris de Gavriil Uric la Mănăstirea Neamț.
Sfântul Ștefan cel Mare a dăruit bisericii de la Pătrăuți un epitrahil brodat cu fir de argint aurit și mătase. La marginea de jos a veșmântului au fost brodați el și doamna Maria Voichița, ambii ținând în mâini Sfânta Cruce. În anul 1886, epitrahilul a fost trimis Consistoriului din Cernăuți și nu se știe dacă mai există și, dacă da, unde se află în prezent.
În 1600, la Pătrăuți a fost înmormântată monahia Protaisia, trecută la cele veșnice în 12 septembrie. Aceasta a fost cneaghina Marinca, soția marelui logofăt Gavriil Hîra, fiica lui Ion Stroici și soră cu Luca și Simion Stroici, ctitori la Dragomirna. O fiică a ei, Marghita, s‑a căsătorit cu Simeon Movilă, unul dintre copiii lor fiind Sfântul Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.
Începând cu mijlocul secolului al XVI‑lea, mănăstirea a fost prădată de turci (1538), de cazaci, de tătari și apoi de poloni, ajungând la sfârșitul secolului al XVII-lea într‑o stare de părăsire.
Restaurarea și reorganizarea de către Episcopul Calistru la începutul secolului al XVIII-lea
În 1711, Episcopul Calistru a acoperit, împreună cu banul Dimitrie Macri, staroste de Cernăuți, biserica, care de mult timp era descoperită. El a rânduit aici obște de maici, dându‑i unele proprietăți. În 1725, a construit o clopotniță de lemn. Prin acestea, Episcopul Calistru a devenit al doilea ctitor al mănăstirii.
Episcopul Calistru al Rădăuților (1708–1728) este unul dintre marii ierarhi ai Moldovei de la începutul veacului al XVIII-lea. De metanie din Mănăstirea Putna, el a fost al doilea părinte duhovnicesc din filiația duhovnicească Mitropolitul Sava – Episcopul Calistru – Mitropolitul Antonie – Sfântul Iacob Putneanul, ierarhi care au păstorit cu mult folos între sfârșitul secolului al XVII-lea și mijlocul secolului al XVIII-lea în Moldova. Filiația apare într-o însemnare făcută de către Sfântul Natan în Pomelnicul Mănăstirii Putna la ziua în care era pomenit Mitropolitul Sava: „Acesta au călugărit pre episcopul Calistru, iară Calistru, pre Antonii mitropolit, iară Antonii, pre Iacov mitropolit”.
Stagnarea vieții monahale și desființarea mănăstirii de către Imperiul Habsburgic la începutul secolului al XIX-lea
În 1774–1775, nord‑estul Moldovei, care va fi numit Bucovina, este ocupat de austrieci. Într‑o statistică făcută de aceștia în 1776 s‑a consemnat că în mănăstire viețuiau 35 de maici.
La 1782, Mănăstirea Pătrăuți era condusă de monahia Eupraxia, care împuternicea pe preotul Grigorie să declare proprietățile mănăstirii către o comisie austriacă.
În 19 iunie 1783, împăratul Iosif al II‑lea a dat Ordonanța Imperială prin care a dispus desființarea majorității locașurilor monahale din Bucovina; aceasta a fost pusă în aplicare în 1785.
Dar Mănăstirea Pătrăuți nu a fost desființată complet în 1785. Ea și‑a continuat activitatea având un statut special: nu era o „statornică” ci „vremelnică”, adică urma să funcționeze doar pe durata vieții călugărițelor aflate în mănăstire la data decretului de desființare a mănăstirilor și schiturilor din Bucovina.
Mănăstirea Pătrăuți a fost pusă sub directa grijă a egumenului Mănăstirii Dragomirna. Acesta făcea cercetări, întocmea rapoarte și, în general, asigura buna rânduială în obștea de maici de la Pătrăuți. Poruncile Consistoriului eparhial care priveau problemele Pătrăuților nu erau adresate direct mănăstirii, ci egumenului Dragomirnei, care trebuia să le ducă la îndeplinire. La fel, nici Mănăstirea Pătrăuți nu trimitea rapoarte direct Consistoriului, ci numai prin mijlocirea egumenului Dragomirnei.
Banii pentru întreținerea mănăstirii și a maicilor proveneau din Fondul bisericesc al Bucovinei și ajungeau la destinație tot prin Mănăstirea Dragomirna.
Viața monahală a decăzut rapid în noile condiții ale regimului austriac: dacă în anul 1785 Mănăstirea Pătrăuți avea o obște formată din 25 de viețuitoare, în doar șase ani, în anul 1791, obștea era doar de opt monahii, iar în 1798 de șase.
Ultima mențiune despre o călugăriță din Mănăstirea Pătrăuți datează din anul 1814.
În cele din urmă, autoritățile habsburgice au desființat mănăstirea, prefăcând‑o în biserică parohială.
Patrimoniu material și simbolic la Pătrăuți
În 1993, Mănăstirea Pătrăuți a fost inclusă în lista Monumentelor UNESCO, în grupul „Bisericile pictate din nordul Moldovei”, fiind cea mai veche biserică ortodoxă din România pe această listă. Totodată, mănăstirea este cea mai veche biserică ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare ce se păstrează în forma ei originară.
Clopotnița din 1725 este și ea monument istoric.
Începând din toamna anului 2003, s‑au desfășurat ample lucrări de restaurare ale bisericii, finanțate de Ministerul Culturii.
Alături de mănăstire se află casa parohială, construită în perioada austriacă cu bani de la Fondul bisericesc. Aici, părintele Gabriel Herea a organizat un muzeu dedicat vieții preotului bucovinean în secolul al XIX‑lea.
În această casă a locuit preotul Constantin Morariu. Acesta, în vremea studenției la Cernăuți, a fost secretarul Societății „Arboroasa” și a fost unul dintre cei cinci conducători ai asociației care au fost arestați pentru că au trimis o telegramă de condoleanțe la Iași, la 100 de ani de la asasinarea lui Grigore Ghica al III‑lea de către turci – în urma arestării, Ciprian Porumbescu se va îmbonăvi și va muri.
O mărturie emoționantă despre patriotismul acestui preot ne-a lăsat poetul Șt. O. Iosif. Trimis în Bucovina de ministrul învățământului Spiru Haret pentru a scrie un poem despre Sfântul Ștefan cel Mare, el descrie într-o scrisoare întâlnirea cu preotul Constantin Morariu:
„Alaltăieri am trecut pe la Pătrăuți, unde iarăși este o biserică, fostă mănăstire de maici, zidită tot de Ștefan… Bisericuța e la poalele unor dealuri, tocmai în capul satului, un loc strategic ca toate pe care Ștefan le alegea pentru biserici și mănăstiri. Pustiit în repetate rânduri, schitul a rămas părăsit timp de vreo 160 de ani, așa că pe zidurile sale se văd copaci – și până astăzi a rămas o rădăcină de copac în zid. Prin 1709 a fost restaurat, iar azi e singura biserică a Pătrăuților, unde păstorește părintele Morariu, gazda mea. E un preot înalt, frumos, cu barbă albă, cu figura impozantă, un adevărat apostol. Nu-ți descriu primirea ce mi-a făcut-o. E destul să-ți spun că abia picasem în casa lor și, pe când stăteam de vorbă cu părintele, deodată în odaia alăturată aud niște puternice acorduri de pian – era feciorul lui care cânta… imnul regal român! Oamenii ăștia, când văd un român din țară, lăcrimează de bucurie și nu știu cum să-i intre în voie, numai să plece mulțumit din casa lor.”
Tot la Pătrăuți au viețuit mai multe generații dintr‑o familie de clopotari celebri în secolul al XIX-lea. Începătorul ei, Mihail Făgăraș, a venit din Transilvania. El a refăcut, în 1818, vestitul clopot Buga de la Putna. În clopotnița de la Pătrăuți se păstrează trei clopote făurite de el.
Noua obște de maici a Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” Pătrăuți va continua viața monahală întreruptă în secolul al XVIII-lea și va îngriji și va promova patrimoniul material și simbolic din cele cinci secole și jumătate de existență a sfântului locaș.
Protos. Dosoftei Dijmărescu
Foto credit: ierodiacon Timotei Tiron, Petru Palamar