Dealurile molcome, parcă niciunde mai frumoase ca în Ţara de Sus a Moldovei, îndeamnă pe fiecare pelerin să – şi oprească paşii în faţa frumoaselor ctitorii voievodale, boiereşti ori ctitorii ale căror fondatori sunt cunoscuţi în taină doar de urmaşii urmaşilor lor în satele şi oraşele zonei.
Între aceste ctitorii un loc aparte îl ocupă în atenţia pelerinilor mănăstirile având în vedere faptul că este bine ştiut că acestea sunt ca o cetate pe vârf de munte spre care privesc din toate părţile ochii credincioşilor, iar biserica din mijlocul mănăstirii este ca un far care luminează în mijlocul mării învolburate, drumul călătorilor, drumul sufletelor însetate de mântuire. Într-o vreme atât de învolburată, cât de mult simţim nevoia unui asemenea Far.
Toate aceste ctitorii, fie medievale, fie din epocă modernă sau contemporană, altare de închinare, au dovedit şi vor dovedi prin timp, peste veacuri, evlavia neamului nostru românesc născut creştin. De aceea aceste biserici, schituri şi mănăstiri, din trecut şi de azi, sunt mărturii că ştim să ne preţuim ceea ce avem mai scump şi ceea ce ne-a înveşnicit : Identitatea noastră creştinească românească.
În cultura poporului român, pe care o poartă de secole, în primul rând prin cult, constatăm o viziune liturgică despre istorie, o viziune liturgică despre natura înconjurătoare. Viziunea liturgică despre istorie este inspirată din taina Crucii şi a Învierii, iar neamul nostru românesc a purtat crucea în istorie prin toate necazurile şi încercările, de aceea, orice eliberare de sub suferinţă a simţit-o şi exprimat-o ca pe o putere a Învierii lui Hristos.
Într-o perioadă de secularizare, într-o vreme în care ne întrebăm dar şi vedem în ce măsură secularizarea sau mai bine zis efectele ei influenţează viaţa noastră cotidiană, iată în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor renaşte după atâţia ani, o mănăstire, care până acum câţiva ani era cunoscută mai ales din documentele istorice. Pe bună dreptate afirma PC. Arhim Melchisedec Velnic exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi stareţ al Mănăstirii Putna că una dintre multele răni ale Bucovinei se închide sub ochii noştri
Cu mai bine de două decenii în urmă, studenţii Facultăţii de Istorie şi Geografie a Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, coordonaţi de conf. univ. dr. Dumitru Boghian şi lector univ. dr. Sorin Ignătescu, începeau să scoată la iveală, pe baza unei cercetări sistematice, mărturii arheologice care dovedeau existenţa unei vieţi mănăstireşti în zonă, mai precis în zona de NE a satului Adâncata, pe dreapta pârâului Grigoreşti, afluent al Siretului, în curtea bisericii Sf. Nicolae ctitorie a lui Scarlat Miclescu.
Ceea ce a atras în primul rând atenţia cercetătorilor, deja amintiţi precum şi a dr. Ion Mareş şi Bogdan Niculică de la Muzeul Bucovinei, a fost multitudinea de mărturii de vieţuire în zonă, mărturii încă din epoca Latène, Horodiştea-Erbiceni II, Cucuteni A, Cucuteni B, continuate în decursul timpului, dar mai ales mărturii arheologice de netăgăduit despre existenţa unei vieţi călugăreşti în zonă, în sec. XVIII.
Mica aşezare monahală era reprezentată prin trei bordeie şi o construcţie de suprafaţă care alcătuiau acareturile unui mic schit, în jurul unei biserici de lemn, cunoscut – numit Schitul Grigoreşti, unde, Scarlat Miclescu a ctitorit o mică biserică de piatră la începutul secolului XIX, extinsă în anii 70 ai secolului XX.
În stadiul actual al cercetărilor nu putem afirma cu certitudine dacă această biserică de lemn, identificată în săpăturile arheologice este cea despre care aminteşte Gabriel Spleny von Mihaly în a sa Descriere a districtului Bucovina când afirma că în Recensământul din 1775 la Feteştii lui Lupu Balş era conacul lângă biserica construită de el.
Cercetările arheologice din ultimii ani dovedesc faptul că în zonă ar mai fi existat un schit, şi anume Schitul Sf. Nicolae alături de Schitul Acoperământul Maicii Domnului, a căror existenţă însă a fost de scurtă durată.
Începând cu anii 1998, în jurul bisericii din cimitirul localităţii Feteşti – com. Adâncata a fost reorganizată viaţa monahală, dar cu o obşte mică. În urma unei analize atente Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor – a hotărât la 31 martie 2021 înfiinţarea unei mănăstiri de călugări, în care în zorii dimineţilor sau în lumina asfinţitului, dangătul clopotelor să actualizeze mesajul tainic de veghe şi înălţare, iar sunetele argintii să alcătuiască tonalităţi, ritmuri şi armonii ca în Oda Bucuriei , aducându-se mai multă rugăciune zilnică înaintea lui Dumnezeu.
Reînfiinţarea acestei sfinte mănăstiri este o mărturie vie a dorinţei Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic de a reda cât se poate, ceva din frumuseţea de altădată a vieţii mănăstireşti, implicând o responsabilitate majoră faţă de cei ce au vieţuit în trecut în zonă, o responsabilitate şi faţă de societatea contemporană care are atât de multă nevoie de exemple vii că binele făcut de strămoşi poate şi trebuie să fie continuat.
Această reînfiinţare a mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului este importantă şi din punct de vedere cultural, ştiinţific şi nu în ultimul rând misionar, întrucât ea va sluji oamenilor locului, şi împreună, cler şi popor, se vor ruga să înfăptuiască binele de la Dumnezeu pentru mântuire, şi va oferi prilejul elaborării unor noi cercetări ştiinţifice, activităţi a căror misiune să permită o mai bună conştientizare a patrimoniului religios a românilor, în general, şi al Bucovinei în mod special.