Citind aceste versete, unii au înțeles că Iisus Hristos se dezice de mama și de frații Lui. Această falsă interpretare nu ține cont de contextul a ceea ce Iisus a dorit să accentueze și anume: „Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă” (Matei 12, 50). Cu alte cuvinte, ascensiunea duhovnicească spre Hristos, se face prin îndeplinirea voii Tatălui, care transcende rudenia trupească, pe care nicidecum, nu o exclude, ci o include și o extinde la dimensiunea de înrudire spirituală (πνευματική συγγένεια / cognatio spiritualis).
Această „rudenie în Hristos” este mai însemnată decât rudenia de sânge, așa cum precizează și Sfinții Părinți la Sinodul 6 Ecumenic (691-692), privind relațiile de rudenie spirituală în vederea căsătoriei, întrucât „rudenia (înrudirea) cea după suflet este mai mare decât legătura trupurilor” (canonul 53 Trulan).
Alții deduc eronat faptul că, Fecioara Maria a mai avut copii. „Oare nu este Acesta fiul teslarului? Oare nu se numește mama Lui Maria și frații Lui: Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?” (Matei 13, 55-56).
În primul rând, același Apostol Matei precizează că, Iisus este „Cel Unul-Născut”: „Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1, 25; Luca 2, 7).
În al doilea rând, Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria a fost căsătorit, a avut fii și fiice și, rămas văduv, a primit poruncă în vis să o ia de logodnică, pentru a o ocroti de pericolul uciderii cu pietre (Deuteronom 22, 21). „Și deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa” (Matei 1, 24).
Așadar, așa zișii „frații și surorile” lui Iisus erau, de fapt, frați vitregi de conjunctură, fără nici un grad de rudenie trupească, ci, doar printr-o alianță formală de familie, convenită tainic, de ambele părți. Însă, în fața lumii, treceau frați și surori, de drept. Această părere aparține Sfântului Epifanie de Salamina-Cipru (315-403, evreu palestinian convertit la creștinism, cunoscător al tradiției iudaice și extrem de erudit, serbat liturgic în calendar, pe 12 Mai).
Biserica Ortodoxă a receptat această opinie ca fiind cea mai posibilă și credibilă, în același timp, deoarece Sf. Epifanie cercetează cu multă acribie documentele iudaice ale vremii sale și pe baza lor stabilește un arbore genealogic al Sfintei Fecioare Maria și-i descrie impecabil „trăsăturile definitorii fizice și duhovnicești (n.m), ce apar în toate icoanele ei tradiționale” (Vezi: † Calinic BOTOȘĂNEANUL, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții. O sinteză pentru omul grăbit, Ed. Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 16-18).
După Fericitul Ieronim (374-420), „frații și surorile” lui Iisus sunt de fapt verișorii lui. La baza acestei afirmații este versetul 25 din Ioan 19: „Și stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena”. Deci, acei „frați și surori” erau copiii Mariei lui Cleopa, care ar fi fost sora Sfintei Fecioare Maria și, prin urmare, nu ar fi vorba de 4 femei, în Ioan 19, 25, ci doar de trei: Maria, Maica Domnului, Maria lui Cleopa și Maria Magdalena. Argumentele Fericitului Ieronim nu par a fi prea convingătoare, însă, nici nu pot fi respinse categoric, ci acceptate ca o posibilă variantă exegetică.
Mântuitorul Iisus Hristos și Sfinții Apostoli au păstrat o discreție și o smerenie dumnezeiască, privind rolul ei în viața Fiului ei și a contemporanilor ei. De aceea și referințele biblice sunt extrem de puține, privind persoana Sfintei Fecioarei Maria.
La fel, Sfinții Părinți au continuat „linia de smerenie” a înaintașilor lor și au stabilit rolul ei în actul de restaurarea a omului, doar când a fost contestată dumnezeirea Fiului ei, deci, în cadrul învățăturii hristologice și nicidecum în cadrul vreunei doctrini mariologice.
Atunci Sfinții Părinți, sub inspirația Sf. Duh, au numit-o Născătoare de Dumnezeu și Fecioară și pururea Fecioara Maria, în cadrul Sinoadelor Ecumenice 1, 2, 3 și 4 și nu în cadrul unor „sinoade mariologice”, dezvoltându-se ulterior o tradiție liturgică mariologică de o frumusețe unică (vezi Imnul Acatist, Psaltirea Maicii Domnului, tropare, condace etc.) prin care i se aduce preacinstire, întrucât Sfânta Fecioara Maria este „mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”.
Pe Golgota, Iisus, răstignit pe Cruce, îl încredințează Maicii Sale pe Sf. Apostol Ioan, ca fiind mama lui, iar pe Ioan ca fiind fiul ei (Ioan 19, 26-27), devenind astfel, și Mama noastră, care este mijlocitoare pentru noi toți către Fiul ei și Dumnezeul nostru.
Cei ce nu o cinstesc, se lipsesc singuri de o așa mare cinste, de folos duhovnicesc și de o nemăsurată șansă de ajutor, de mântuire și de miluire din partea Mântuitorului și a Maicii Sale.
În concluzie, să o preacinstim cu tot neamul nostru (Luca 1, 48) pe Sfânta Fecioara Maria, în Grădina Maicii Domnului – România, rugându-ne astfel: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi”! Amin.
