Un episod de o profundă tensiune din activitatea Mântuitorului Hristos, episod ce oferă exemple valoroase despre iertare, compasiune și credință, și, în egală măsură, profunzimi profetice. Hristos dă curs invitației fariseului Simon de a cina în casa acestuia, însă nu pentru a primi hrană trupului, ci pentru a îndeplini cele cerești câtă vreme era în trup (Petru Hrisologul).
Făcând o paranteză, subliniem importanța co-meseniei în istoria mântuirii. A primi pe cineva la masa ta (dar și a accepta invitația) este un gest de familiaritate, intimitate și comuniune. Nu întâmplător Dumnezeu – Treime se arată lui Avraam la Stejarulul lui Mamvri unde stau la masă, nu întâmplător Taina Euharistiei este întemeiată la o masă, atunci pascală. De altfel, noi creștinii, când luăm parte la Taina Euharistiei, ne alăturăm lui Hristos și sfinților apostoli la Cina de Taină.
Hristos acceptă apropierea de fariseul Simon șezând la masa acestuia, însă nu Simon va fi cel mai apropiat de Hristos aici, ci o femeie cunoscută ca ,,păcătoasă’’. Aceasta, cuprinsă de mustrarea conștiinței și de plânsul cel ce însoțește iertarea păcatelor, îndeplinește un gest de iconică smerenie și prețuire pentru Hristos: ,,plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele, și cu părul capului ei să le șteargă. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir’’. Gesturile ei umile și sincere de penitență arată un puternic contrast între inima ei smerită și inima rigidă a gazdei, fariseul Simon.
Interpretând acest episod în cheie tipologică sau profetică, femeia poate simboliza Biserica ce, aflând de Mesia Cel mult așteptat, vine în Sinagogă (casa fariseului) pentru a fi părtașă la taina Trupului și Sângelui Său (Taina Euharistiei) instituită acolo la Paștele iudaic. De fapt acesta urma să fie itinerariul Bisericii lui Hristos în primele veacuri de existență: ignorând disprețul sinagogii, va crește hrănindu-se euharistic, viețuind hristic, și sfârșind în cele din urmă prin a încreștina Imperiul Roman și nu numai.
Reacției de consternare a lui Simon, consternare ce sfârșește în judecarea greșită a situației, Hristos îi răspunde cu o pildă a cărei simplitate este depășită doar de perpetua ei actualitate. Pe scurt, pilda celor doi datornici, pildă la care chiar Simon dă răspunsul, subliniază faptul că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iertării, iar cei cărora le iartă mai mult (precum femeia păcătoasă) Îl vor iubi mai mult.
Sf. Ambrozie al Milanului vede în cei doi datornici poporul ales și popoarele ce urmau să se convertească la mesajul Evangheliei: ,,cine sunt cei doi datornici dacă nu cele două popoare, iudei și neamuri, îndatorate Creditorului comorilor cerești? Nu îi datorăm Acestuia bunuri materiale ci standarde de merite, conturi de virtuți.’’ (Comentariu la Evanghelia după Luca)
Hristos folosește această parabolă pentru a ilustra un important aspect al învățăturii Sale: iertarea și iubirea sunt strâns legate. Femeia păcătoasă, conștientă de propriile sale păcate, manifestă o iubire profundă și sinceră față de Iisus prin gesturile ei. În contrast, fariseul Simon, nu simte nevoia de iertare, și nu arată aceeași iubire și respect față de Hristos.
Ca și în multe alte cazuri oarecum similare de iertare și vindecare, Iisus subliniază faptul că femeia a fost iertată de numeroase și mari păcate datorită credinței și a iubirii ei sincere. Hristos ne transmite tuturor că iertarea vine prin credință și că această atât de importantă iertare eliberează inima omului și îl face să iubească în mod autentic și profund. Iertarea este o expresie a iubirii divine. Această iubire și iertarea ce o însoțește sunt disponibile tuturor celor ce cred în El, indiferent de păcatele comise.
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
