Pericopa lucanică de mai sus reprezintă, înainte de orice, un avertisment al Domnului Iisus Hristos, emis la adresa celor care au bogății. Nu bogăția în sine constituie un impediment la relația credinciosului cu Dumnezeu, ci iconomia deficitară a acesteia. În acest sens, orice creștin este iconom, adică administrator al averii; Proprietarul unic al acesteia este doar Domnul.
Din acest motiv, Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu Tatăl, revendică pe drept cuvânt aceeași autoritate asupra oricărei proprietăți, oferind și îndemnurile aferente fiecărei categorii sociale.
Cu siguranță, „mai-marele fariseilor”, amintit în debutul pericopei, invitase la respectivul ospăț celebrități locale, fapt care a fost imediat sesizat de Domnul, Cel care, profitând de ocazie, a optat să enunțe unul dintre principiile elementare ale creștinismului: iubirea aproapelui (în sens filantropic) acolo unde beneficiarii generozității noastre sunt incapabili să ofere răsplată sau o oarecare recompensă.
Astăzi, de obicei, vechea atitudine continuă: suntem înclinați să ne arătăm ospitalieri doar cu apropiații evidențiați în mod generic: prietenii, frații, rudele, vecinii bogați. La antipod, o filantropie desăvârșită – dacă ne este permis să o numim așa – schimbă datele problemei: săracii, neputincioșii, șchiopii, orbii sunt incapabili de a ne oferi răsplată, iar facerea de bine adresată lor conduce la desăvârșire.
Altfel spus, pentru a opera cu un paralelism constructiv din perspectiva moralității creștinului ce se dorește a fi hristoform, deci îndumnezeit, prietenii adevărați nu pot „sărăci” atunci când le solicităm ajutorul, frații nu se vor arăta „neputincioși” în a interveni pentru soluționarea problemelor noastre, rudele, sigur, la rândul lor, nu vor „șchiopăta”, ci ne vor întoarce binele, în același fel în care, de pildă, vecinii înstăriți nu vor avea de suferit dacă vor vedea problemele cu care ne confruntăm, aducându-și aminte că pot și trebuie să ne fie aproape, deoarece reprezentăm ceva pentru ei.
Problema e aceea că răsplata lor, omenia, generozitatea, căldura cu care ne înconjoară, au o pondere limitată: răsplata venită în urma gesturilor firești are finalitate aici. Perspectiva Domnului, și implicit lecția acestei pericope e aceea că ar trebui să ne concentrăm eforturile, intervenind prompt acolo unde e o reală nevoie, iar răsplata nu se încadrează în domeniul empiricului, ci e transcendentă: depășește timpul și spațiul, deoarece vine din mâna lui Dumnezeu înveșnicindu-se, ca răsplată pentru dragostea și faptele bune care le facem dezinteresat.
Pr. Claudiu-Ioan COMAN
