Evanghelia

„În vremea aceea, a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; dar, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Și, grăind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. Apoi au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii. Și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Deci, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.”

Marcu 11, 11-23

Pasajul debutează cu intrarea Mântuitorului Hristos în Ierusalim, orașul păcii, orașul sfânt al poporului evreu. Episodul are loc cu câteva zile înainte de Paștile evreiesc, sărbătoare în timpul căreia se celebra eliberarea evreilor din robia egipteană.
Intrarea Sa în Ierusalim pe un asin este o scenă foarte importantă. Pe de o parte, intrând în Ierusalim astfel, Hristos împlinește o profeție ce data din vremea profetului Zaharia și consemnată în cartea acestuia, care spunea: ,,Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9,9). Intrând astfel, Iisus arată că El este Mesia, Cel anunțat de prooroci, Cel făgăduit de Dumnezeu, Cel care avea să aducă mântuirea și pacea poporului Său.
Acest adevăr al intrării Lui ca Mesia este întâmpinat cu mult entuziasm de locuitorii Ierusalimului, care exclamau: „Osana! (în ebraică: ,,mântuiește-ne!’’) Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!’’, expresie preluată din Psalmul 117, un imn de laudă și mulțumire adresat lui Dumnezeu pentru intervențiile Sale în istoria poporului ales.
Pe de altă parte, trebuie remarcată aici și modestia cu care Hristos intră în Ierusalim. Intrând călare pe acest animal smerit, arată, printre altele, că Împărăția despre care le-a vorbit nu este echivalentul unei restaurări politice, iar Mesia nu este un erou militar sau național.
Ce va urma după această intrare modestă va dezamăgi în cele din urmă pe mulți evrei. Majoritatea aștepta ca Iisus să fie un lider politic și militar suficient de puternic pentru a elibera Israelul de sub ocupația romană. Pentru cei aflați în minoritate, dar receptivi cu adevărat la mesajul Lui, Iisus va arăta că El nu a venit să instaureze o împărăție lumească, ci una spirituală, care va cuprinde toate neamurile.

Blestemarea smochinului și curățirea templului

Odată cu ieșirea din Betania, localitatea unde se afla casa prietenilor Săi, Marta, Maria și Lazăr, Iisus a flămânzit. În această flămânzire Fericitul Ieronim vede la modul figurat o flămânzire a lui Iisus după mântuirea iudeilor. ,,Până azi Hristos flămânzește: e drept că s-a îndestulat din neamuri, dar după iudei flămânzește’’ (Fer. Ieronim, Omilii la Evanghelia după Marcu, 8)
Urmează o faptă simbolică și profetică a lui Iisus. Negăsind fructe în smochin, chiar într-o perioadă când nu era vremea rodului, Iisus blestemă copacul – ,,De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine!” – arătând prin acest gest faptul că soarta multor membri ai poporului evreu era pecetluită, deoarece aveau doar o credință exterioară, formală, ce nu aducea roadă. Gestul își găsește ecou în acte simbolice similare realizate de numeroși prooroci din perioada Vechiului Legământ ce au folosit drept exemplu tot smochinul sau, în alte cazuri, pilda viei neroditoare (Isaia 5, 1-7; Ieremia 8, 13; Miheia 7, 1-2).
Smochinul încărcat de frunze, dar fără niciun rod, simboliza starea spirituală a poporului evreu, stare manifestată exterior și formal, dar fără a aduce cele mai importante roade: cele ale dreptății și credinței. Prin acest blestem Iisus anunță judecata divină asupra poporului evreu, care a respins pe Mesia. Acest blestem avea să se împlineacă în anul 70 d.Hr., când Ierusalimul, cât și templul din el, vor fi distruse de armata romană.
Continuând drumul spre Ierusalim, Iisus ajunge la templu, unde izgonește pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în curtea templului (loc în care se adunau și cei veniți la credința iudaică dintre alte popoare). Deși în acel loc era îngăduit zarafilor să schimbe banii pelerinilor autohtoni și din diaspora (Templul nu primea decât didrahma templului – o monedă specială pe care nu era gravat niciun chip) pentru a putea plăti dările la Templu și a cumpăra animalele pentru jertfă. Însă se pare că aceste practici degeneraseră în abuzuri și nedreptăți, ce au determinat pe Hristos să aibă această reacție. Prin modul abuziv de a-și defășura activitatea aceștia împiedicau închinarea neamurilor și transformau templul într-un loc de comerț și de corupție.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim în osanalele poporului, cât și gestul său de a alunga zarafii ce schimbau bani, au pecetluit soarta Lui în ochii conducătorilor cetății, care de acum înainte vor căuta prilejul de a-L condamna și omorî.

Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC