Într-un celebru pasaj din Epistola către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel insistă asupra unui aspect capital: fiecare membru al comunității trebuie să se comporte ca un mădular viu, lucrător spre fapte bune, datorită faptului că Jertfa răscumpărătoare a Domnului Hristos a însemnat, nici mai mult, nici mai puțin decât „prețul plătit de Iisus” (I Corinteni 6, 20; 7, 23).
În spatele acestui deziderat stă bine ancorată din punct de vedere al teologiei neotestamentare ideea că trupul răscumpărat e dator să se afle mereu în slujba lui Hristos, Împăratul Slavei. Dar, aspect foarte important, slujitorul lui Hristos nu poate să echivaleze importanța căutării mereu vii a Împărăției cerurilor cu lucrurile pur omenești; deși importante, creștinul ce își asumă conștient și liber identitatea, știe să diferențieze polisul terestru de cel ceresc, ultimului acordându-i mereu prioritate.
Cu toate acestea, credința trebuie să se concentreze pe ideea de vivificare: atunci când, la adăpostul credinței reușim să schimbăm ceva în sufletul nostru, arătăm un interes constant în vederea pregătirii pentru accesul la Împărăția lui Dumnezeu. Ea, sigur, rămâne ascunsă privirilor empirice, dar se face cunoscută real prin exersarea puterilor sufletești: cu cât se străduiește creștinul să-I găsească un loc potrivit Domnului în adâncul inimii sale, cu atât mai mult devin limpezi privirile sufletești. În armonie cu cele afirmate până aici, G. K. Chesterton, de pildă, observase sarcastic undeva că cei care se căsătoresc cu spiritul veacului acestuia vor fi văduvi în cel care vine.
Orice încercare de reducere a Împărăției cerurilor în limitele palpabile, orientate după modul de gândire arbitrar, denotă o neînțelegere profundă a aspectelor legate de lexicul veșniciei! Aceste forme de a căuta nemărginitul doar la orizontul privirilor mărginite nu reprezintă decât căsnicii scurte și, firește, modele eșuate de raportare la Hristos.
Eșecul spiritual poate fi înțeles în termenii pierderii semnificației deosebite a legăturii cu Dumnezeu. Simularea credinței ancorează ascensiunea și răstoarnă principiile și valorile sănătoase. Principiile, odată răsturnate, nu mai au putere de a pătrunde în tainele revelate prin Cuvânt.
Cu siguranță, citind și recitind atent textul lucanic, creștinul are datoria nu de a se strădui să elucideze prezența geografică a lui Hristos, locul Său în lume, unde S-ar afla etc. El, însă, mereu ar trebui să caute Împărăția lui Dumnezeu pornind de la o simplă întrebare: care este scopul meu, rostul meu? Cunoscându-ne mai bine pe noi înșine, am putea oferi un răspuns în duhul Sfinților Părinți, la această întrebare.
Pr. Claudiu-Ioan COMAN
