Seria manifestărilor prilejuite de împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, actuala Catedrală Arhiepiscopală din Suceava, a continuat astăzi, cu lansarea cărții istoricului ardelean Adrian Andrei Rusu, „Ștefan cel Mare și moldovenii din vremea sa”.
Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural, în colaborare cu Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură bisericească, a avut loc, începând cu ora 13.00, în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, din curtea așezământului monahal, și a fost moderată de PC Gabriel HEREA, inspector eparhial.
Alături de autor, au fost prezenți la eveniment reprezentați ai Centrului Eparhial, oameni de cultură, arheologi, profesori, istorici și credincioși. În cuvântul de deschidere, Arhid. Vasile M. Vasile Demciuc, cadru didactic la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și consilier eparhial, a punctat activitatea academică și personalitatea istorică a autorului, menționând unele șantiere arheologice pe care profesorul Rusu le-a condus.
Despre volumul „Ștefan cel Mare și moldovenii din vremea sa” a vorbit apoi domnul Ioan Mareș, arheolog expert, și părintele Gabriel Herea, moderatorul întâlnirii.
Apărută la Editura Mega, Cluj-Napoca, lucrarea aduce o contribuție importantă la epoca ștefaniană, încercând să lămurească unele aspecte mai puțin cunoscute, sau asupra cărora s-au așternut informații de legendă. De exemplu, actuala „Cetate a Sucevei” este mai mult o citadelă a Sucevei, un castel al cetății, pentru că aceasta a fost mult mai mare în timpul Binecredinciosului Voievod, fiind înconjurată de fortificații și anumite clădiri anexe. Din păcate, întreaga zonă arheologică a fost distrusă după anul 1975, prin nivelarea terenului cu ajutorul buldozerelor.
Un aspect sensibil, pe care autorul cărții îl dezminte, este teoria lui Sadoveanu conform căreia, în acea perioadă, cavalerii occidentali nu se îngrijeau de igiena personală și cu siguranță nici în timpul lui Ștefan nu se obișnuia. Din contra, în Cetatea Sucevei, afirmă istoricul, s-a descoperit o baie și un sistem jgheaburi din lut prin care scurgea apa. La Mănăstirea Bistrița s-au aflat două rețele de canalizare cu tuburi din ceramică, ceea ce ne face să înțelegem faptul că astfel de sisteme se aflau și în alte locuri, nu numai la curtea domnitorului.
Din noua apariție editorială, autorul ne promite că putem afla și alte secrete din vremea domnitorului moldovean, cum ar fi motivul pentru care și-a obligat țăranii să poarte pinteni (pentru a putea mânui mai bine caii), unde erau organizate principalele centre meșteșugărești (mănăstirile) și de unde proveneau specialiștii în diferitele domenii (Transilvania), dar și care era politica și metoda înarmării poporului în vreme de primejdie. Într-o perioadă în care Imperiul Bizantin „nu mai putea radia nimic, decât numai nostalgii; un stat politic și economic falimentar”, așa cum afirmă istoricul ardelean, Ștefan cel Mare era ancorat în realitatea epocii lui, la toată modernitatea din împrejurimi.
În cele peste 580 de pagini ale lucrării, autorul a sistematizat informații medievale culese din surse istorice, arheologice, arhitectonice și artistice, ambiționându-se să răspundă la întrebări legate de viața zilnică a contemporanilor lui Ștefan cel Mare și să surprindă cât mai bine locul și rolul Moldovei în contextul zonal și regional al epocii. Capitolele cărții abordează sistematic subiecte despre structurile societății, arhitectura laică, bisericile Moldovei, războaiele, oșteni și arme, însemnele heraldice, hainele, scrisul, hrana, distracțiile, circulația și producția ceramică a celei de a doua jumătăți a secolului al XV-lea.
Adrian Andrei Rusu
Născut la Mediaș în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie) a anului 1951, Adrian Andrei Rusu este un cunoscut istoric și arheolog, ce s-a dedicat în ultimii ani cercetărilor arheologice desfășurate la Mănăstirea Putna și Mănăstirea Bistrița (Neamț).
Autor al unor lucrări de referință în domeniu, precum: „Dicționarul mănăstirilor” (2000), „Castelarea carpatică” (2005), „Investigări ale culturii materiale” (2008), „Castelul și spada” (2019) sau „Dicționarul de castelologie” (2020), domnia sa și-a dedicat ultimii ani arheologiei din Moldova. Fost cercetător ştiinţific la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca şi cadru didactic asociat la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Adrian Andrei Rusu este, de asemenea, fondator al unor reviste de specialitate („Mediaevalia Transilvanica”, „Arheologia Medievală”), promotor al unor programe de cercetare privitoare la Haţegul medieval, elitele medievale româneşti din Regatul Ungariei, bisericile medievale (seria „Arhitectura religioasă medievală din Transilvania”).