În dimineața zilei de 18 februarie 2024, la ivirea zorilor, în Duminica a XVII-a după Pogorârea Sfântului Duh, zi în care textul Sfintei Evanghelii aduce în atenție dialogul Mântuitorului cu femeia canaaneancă, precum și vindecarea fiicei acesteia, ca răspuns la dovada vie a credinței autentice, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în paraclisul închinat Sfântului Ioan cel Nou, al reședinței arhiepiscopale.
După închinarea la cinstitele moaște ale Marelui Mucenic originar din Trapezunt, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur alături de arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, și de protos. Gavriil Zorilă, răspunsurile liturgice fiind oferite de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
În cuvântul de învățătură intitulat „Rugăciunea stăruitoare Îl sensibilizează pe Dumnezeu”, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a explicat înțelesul duhovnicesc al Evangheliei rânduite pentru Duminica a XVII-a după Rusalii, referitoare la episodul cu femeia canaaneancă, de etnie siro-feniciană, adeptă a unei religii păgâne.
„Important este faptul că femeia nu a încetat să ceară, tot mai stăruitor, ajutorul Lui. Suferinţa fiicei sale devenise suferinţa ei. Era resimţită intens de ea, ca mamă. Desigur, se subînţelege că mila cerută de ea consta în vindecarea fiicei sale. La strigătul femeii, Mântuitorul a fost aparent insensibil. Referatul scripturistic este explicit: nu i-a răspuns nici un cuvânt(Matei 15, 23). Femeia s-a întâlnit cu un refuz categoric; dureros de categoric. Se pare că Iisus a dorit ca atitudinea Lui să fie mijlocul prin care să se descopere mulţimii prezente credinţa femeii. Ca şi în alte dăţi, şi acum Mântuitorul a vrut să sublinieze stăruinţa omului, care stă la începutul oricărei transformări spirituale.”
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a evidențiat profunzimea rugăciunii femeii ca o rezultantă a credinţei, în acelaşi timp, aceasta fiind cea care întreţine credinţa, rugăciunea unei mame sfâşiate sufleteşte de durerea fiicei ei.
„Femeia, a cărei credinţă a fost dublată de o imbatabilă insistenţă, a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. (Matei 15, 27). Interesant este că femeia nu a contestat spusele Mântuitorului, ci, dimpotrivă, le-a confirmat, spunând: Da, Doamne şi celelalte. Însă ea, făcând parte din categoria celor care iau Împărăţia cu sila (Matei 11, 12), a continuat să insiste. Deşi recunoştea întâietatea iudeilor în catalogul lui Dumnezeu, femeia îndrăzneşte să-i amintească lui Hristos că şi câinii mânâncă din fărâmiturile ce cad de la masa aşa-zişilor copii. Vorbea de fapt în numele neamului său, perceput ca abandonat de Dumnezeu. Atunci Iisus, impresionat de stăruinţa femeii, i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti! (Matei 15, 28). Iisus a apreciat sinceritatea şi statornicia credinţei ei. Nu se putea ca insistenţele ei să rămână fără răspuns. Mântuitorul Însuşi a afirmat: Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. (Matei 21, 22).”
În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a subliniat rolul profund al acestei vindecări și i-a îndemnat pe cititori la priveghere și stăruință în credință întocmai femeii a cărei cerere de trei ori a fost respinsă, dar care tot de atâtea ori a stăruit.
„Vindecarea s-a săvârşit de la distanţă. Demonul a ieşit chiar în momentul în care Mântuitorul i-a spus: Fie ţie după cum voieşti (Matei 15, 28). Însă, odată cu vindecarea fiicei sale, şi femeia a fost integrată în rândul copiilor adevăraţi ai lui Dumnezeu. De altfel, păgânii, prin minunile săvârşite de Iisus în ţinutul lor, au fost cei dintâi care au grăbit lucrarea mântuirii în rândul neamurilor, aceasta fiindu-le dăruită de Însuşi Hristos. După aceasta, Hristos, ieşind din părţile Tirului, S-a dus prin Sidon, la Marea Galileei, trecând şi prin hotarele Decapolei, unde a vindecat un surdo-mut, încât toţi erau uimiţi peste măsură: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească. (Marcu 7, 31-37). Fie ca şi noi, asemenea canaanencei, adumbriţi de lumina smereniei, să ne hrănim din fărâmiturile milostivirii lui Dumnezeu, căzute din Pâinea Vieţii – Hristos!”
Irina Ursachi
Foto credit: Arhid. Vasile Plămadă
