În Duminica a VI-a după Rusalii, numită și Duminica Vindecării slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în incinta lăcașului de cult, împreună cu un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși, veniți să se bucure de binecuvântarea arhierească și să înalțe rugăciuni la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, grabnic ajutător și mare făcător de minuni.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou”, a Catedralei Arhiepiscopale.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a evidențiat aspecte importante ale textului Sfintei Scripturi referitor la Minunea vindecării slăbănogului din Capernaum. Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre puterea prietenilor și a dragostei acestora, demonstrând că aceasta a stat la baza săvârșirii minunatei vindecări. „Minunea adusă în atenţia noastră îl are ca protagonist pe un slăbănog din Capernaum, un consătean de-al Mântuitorului. Fără îndoială că slăbănogul Îi era cunoscut Mântuitorului; un paralitic, însă altul decât cel de la scăldătoarea Vitezda, despre care face vorbire doar Sfântul Evanghelist Ioan (5, 5). Spre deosebire de paraliticul de la Vitezda, bolnav de 38 ani şi lipsit de orice fel de ajutor, cel din Capernaum ne este prezentat ca fiind înconjurat de dragostea şi afecţiunea a patru consăteni. Nu era singur în lupta lui cu suferinţa; patru îl slujeau, purtându-l pe umerii lor. Paraliticul de la Vitezda a fost vindecat de Hristos în funcţie de voinţa lui: «Voieşti să te faci sănătos?» (Ioan 5, 6); pe cel din Capernaum însă, Hristos l-a vindecat graţie credinţei celor patru care îl purtau. Credinţa lor a fost remediul, leacul vindecării slăbănogului.”
În continuare, ierarhul a explicat care este cauza neputinței slăbănogului, punctând importanța dragostei cu care Iisus Hristos l-a înconjurat pe cel deznădăjduit, cuvintele de încurajare rodind în sufletul acestuia. „Cauza slăbănogirii erau păcatele: „Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9, 2) i-a spus Mântuitorul, întrerupându-Şi pentru puţin timp cuvântul. Hristos, iertându-i păcatele, l-a vindecat mai întâi sufleteşte, și abia apoi l-a vindecat şi trupeşte. Simţindu-l timorat, Mântuitorul i s-a adresat ca un părinte: «Îndrăzneşte, fiule!». Prin acest mod de adresare, Hristos l-a asigurat pe paralitic că nici prezenţa lui şi nici insistenţele celor patru care îi purtau patul nu au fost supărătoare. Maniera de adresare a Mântuitorului − «Îndrăzneşte, fiule!» − a fost ca un balsam pe sufletul lui. Deşi nu era zi de sâmbătă, ceea ce a atras atenţia a fost faptul că Mântuitorul i-a spus paraliticului: «Iertate sunt păcatele tale!». Este cunoscut faptul că între boală şi păcat există o legătură cauzală – de la cauză la efect.”
Făcând referire la gândurile răutăcioase ale celor prezenți cu privire săvârșirea minunii de către Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a subliniat faptul că și acest eveniment a contribuit, de fapt, la revelarea dumnezeirii Sale. „Dată fiind această incapacitate a lor de înţelegere, este lesne de înţeles de ce le-a fost uşor cărturarilor şi fariseilor să caute, în numele Legii, oportunitatea condamnării Lui Iisus. Acesta era de altfel motivul monitorizării Lui. Mântuitorul Iisus Hristos le-a arătat şi de această dată cărturarilor şi fariseilor că precum are puterea de a ierta păcatele, tot aşa are putere şi de a vindeca în mod minunat «orice boală şi orice neputinţă în popor». Faptul că El a intervenit în viaţa paraliticului, vindecându-l sufleteşte şi trupeşte – slăbănogul, care era purtat odinioară de cei patru binefăcători, după întâlnirea cu Hristos s-a întors acasă sănătos, pe picioarele lui, mărturisind împreună cu cei prezenţi puterea dumnezeiască a Binefăcătorului – demonstrează, contrar vrerii inamicilor Săi declaraţi din toate timpurile, că El nu este doar un om cu puteri miraculoase, ci El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. El este Dumnezeu! Acesta este şi mesajul Evangheliei.”
La final, părintele arhidiacon Vasile Demciuc, consilier în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, a prezentat ultimele apariții ale Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: Cuvântări la ceas de priveghere, cel din urmă volum semnat de Înaltpreasfințitul Calinic, și Paraclisul Maicii Domnului – O scrisoare de pocăință a sufletului – lucrare aflată la a doua ediție.
La recomandarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Paraclisul Maicii Domnului va fi citit în întreaga eparhie, în fiecare seară, pe tot parcursul Postului Adormirii Maicii Domnului.
Duminică, 8 august 2021, începând cu ora 17:00, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. La sfârșitul slujbei ierarhul va citi rugăciunea de dezlegare și rugăciuni pentru sănătate.